ICCJ. Decizia nr. 1965/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1965/2009
Dosar nr. 6749/30/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.T. SRL Timişoara a chemat în judecată SC I.K. SRL Şag şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 208.512 lei debit restant la factura 5240681/2006 şi la plata sumei de 41.702 lei penalităţi de întârziere, cu motivarea că în temeiul contractului de prestări servicii pentru transport nr. 967 din 27 februarie 2006 a efectuat transporturi pe care pârâta nu le-a achitat. În susţinerea pretenţiilor privind plata penalităţilor a fost invocată clauza penală înscrisă în art. 8 din contract potrivit căreia penalităţile încep să curgă de la comunicarea facturii fiscale.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios, care prin sentinţa nr. 217 din 8 aprilie 2008 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC T.T. SRL.
Instanţa de fond a reţinut că probele dosarului nu relevă faptul că documentele de transport invocate au fost semnate şi însuşite de pârâtă pe bază de recepţie cu predare directă şi că din comenzile referitoare la transportul de ciment şi nisip rezultă că respectivele transporturi s-au facturat pârâtei deşi au fost efectuate în temeiul unui contract similar încheiat de pârâtă cu transportatorul.
Sentinţa instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara, care prin Decizia nr. 243/A din 24 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, Curtea a răspuns criticilor de netemeinicie şi nelegalitate formulate de reclamanta apelantă reţinând că în cauză a existat un dublu raport obligaţional: unul existent între pârâtă şi SC T.T.T.T. SRL şi altul între această ultimă societate şi reclamantă căreia i s-a solicitat efectuarea acestor servicii de transport către pârâtă în calitate de subcontractant.
Concluzia instanţei de apel s-a bazat pe actele depuse la dosar de părţile în proces din conţinutul cărora a reţinut că cele două contracte cu nr. 967 şi 968 s-au suprapus ca perioadă de desfăşurare, ambele fiind încheiate în aceeaşi zi respectiv la 27 februarie 2008. Un argument în plus reţinut de instanţă îl constituie faptul că transporturile efectuate de către pârâtă în lunile iunie-iulie 2006 au fost facturate de către SC T.T.T.T. SRL (care nu este parte în proces) la scurt timp de la efectuarea acestor transporturi, facturile respective fiind achitate de pârâtă. La rândul său reclamanta a emis factura nr. 5240681 din 30 decembrie 2006 care face obiectul pretenţiilor din acest litigiu pentru achitarea aceloraşi transporturi după aproximativ o jumătate de an de la efectuarea acestora, sumă care însă nu-i este datorată de pârâtă.
Împotriva deciziei nr. 243 din 24 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6749/3/2007 al Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta SC T.T. SRL prin care au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, reclamanta SC T.T. SRL a susţinut că factura fiscală nr. 5240681 din 20 decembrie 2006 a fost emisă în temeiul contractului încheiat cu pârâta pentru care a executat prestaţii de transport cu autocamioanele sale pe rutele Făget-Şag, Deva, Şag Turda şi Vata-Şag. A mai arătat reclamanta că livrarea şi transportul s-a făcut în baza avizelor de însoţire a mărfii, bonurilor de transport şi a altor documente justificative. Recurenta a subliniat că nu s-a stabilit ca pentru fiecare transport să se emită o comandă către beneficiar, contractul nr. 967, în sine, având valoarea unei comenzi ferme, dovadă în acest sens fiind prevederile art. 3 din contractul de transport. În continuare s-au analizat declaraţiile de martori şi înscrisurile depuse în sprijinul acţiunii din care, în opinia recurentei, rezultă fără dubiu că marfa a fost transportată de societatea sa iar beneficiara a recepţionat-o fiind astfel individualizate pe foile de parcurs şi scrisorile de transport atât marfa cât şi ruta pe care a fost transportată. Aceste înscrisuri demonstrează efectuarea prestaţiilor pentru pârâtă şi obligaţia acesteia din urmă de a efectua plata. Consideră recurenta, că nu se poate accepta teza potrivit căreia transporturile au fost efectuate în numele unei terţe societăţi la preţuri mai mici în condiţiile în care ea însăşi avea contract cu pârâta pentru transporturi în nume propriu. Recurenta s-a referit şi la declaraţiile de martori care au fost contradictorii şi a conchis că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că transporturile pentru care s-a emis factura în discuţie, priveau executarea obligaţiilor din contractul nr. 967 pentru care nu era necesar să se emită comenzi, iar beneficiara a confirmat primirea acestora. Reaua-credinţă a intimatei, potrivit recurentei, rezultă din poziţia oscilantă a acesteia care a susţinut că transporturile facturate s-au efectuat pentru un terţ în virtutea unui contract (nr. 968) , încheiat cu acesta.
În consecinţă, faţă de toate aceste susţineri, recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor anterior pronunţate în sensul admiterii acţiunii pentru plata costului transporturilor şi a penalităţilor de întârziere calculate conform clauzei penale înserată în contract.
Intimata prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului pentru motivul că deşi s-au indicat motivele de nelegalitate acestea nu au fost explicitate. În aceste condiţii, intimata a invocat prevederile art. 3021 (c) C. proc. civ. solicitând să se constate că recursul nu este motivat. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că introducerea acestei acţiuni s-a datorat derulării în paralel a două contracte de transport în beneficiul societăţii sale recurenta tinzând la obţinerea unei plăţi duble.
Intimata a mai arătat că refuzul la plată practicat pentru factura nr. 5240681 din 20 decembrie 2006 este justificat faţă de faptul că serviciile de transport erau deja achitate către SC T.T.T.T. SRL, subtransportator în beneficiul societăţii, în conformitate cu obligaţiile asumate de acesta prin contractul nr. 968/2006.
Intimata s-a referit şi la prevederile art. 46 C. com. pentru a susţine că a probat faptele evocate în apărare din care rezultă că nu datorează nicio sumă reclamantei recurente cu titlu de contravaloare prestaţii şi cu atât mai puţin penalităţile de întârziere.
I - Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimată în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care stabileşte condiţiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Obligaţia de a respecta condiţiile de promovare care ţin de forma şi conţinutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 299-316 C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile legii şi numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de reclamantă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale .
Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. Civ.
II - Pentru a examina dacă motivele de nelegalitate invocate îşi găsesc corespondent în argumentele aduse de recurentă în sprijinul criticilor vizând Decizia pronunţată de instanţa de apel se va reţine mai întâi că recursul nu are caracter devolutiv şi, ca atare, nu este de natură să provoace rejudecarea în fond a pricinii.
În cadrul examenului de legalitate care priveşte Decizia instanţei de apel, arătarea motivelor de nelegalitate presupune ca în fiecare caz în parte să se indice dispoziţiile legale încălcate şi nu să se procedeze la o relatare a situaţiei de fapt, sau la o rediscutare a probelor şi a concludenţei lor, în condiţiile în care pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat. O astfel de relatare a nemulţumirilor recurentei privind situaţia de fapt reţinută de instanţă vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei.
Din expunerea succintă a criticilor aduse deciziei din apel rezultă cu evidenţă că s-a criticat fondul litigiului fără să se indice dispoziţiile legale încălcate pentru ca instanţa de recurs să poată trece la examinarea legalităţii deciziei atacate.
În concret, deşi recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., din nici un argument nu rezultă că s-au indicat dispoziţiile legale încălcate pe care le vizează fiecare motiv în parte. Prin urmare, critica pe aspectele de fapt ale soluţiei pronunţată de instanţa de apel nu este suficientă dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.
În consecinţă faţă de cele ce preced, se va reţine că în totalitate criticile formulate de recurentă vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată pentru plata cheltuielilor de judecată având în vedere că pentru dovada acestora nu s-a depus originalul actelor care să le ateste.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocat de intimată.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.T. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 243/A din 24 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1798/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1968/2009. Comercial → |
|---|
