ICCJ. Decizia nr. 1986/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1986/2009
Dosar nr. 35464/3/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 6 iulie 1998 pe rolul Judecătoriei Călăraşi, reclamantul A.P.C. a solicitat obligarea pârâtei A.T.C.O.M. SA Călăraşi, actualmente SC A. Călăraşi, la restituirea părţilor sociale ce i se cuvin şi cu care a intrat în cooperaţie în anul 1990.
După derularea a două cicluri procesuale în cauză, finalizate cu desfiinţarea sentinţelor pronunţate de judecătorie că prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de apel evocând fondul, prin sentinţa civilă nr. 351 din 19 ianuarie 2001, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.060.923.000 lei vechi reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute de reclamant, reactualizate.
Sentinţa tribunalului a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 1183 din 13 septembrie 2001.
Prin Decizia nr. 1303 pronunţată la 22 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 1183 /2001 a Curţii de Apel Bucureşti pe care a modificat-o în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi menţiunii sentinţei civile nr. 351F din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
II - Obiectul prezentului litigiu
1. La data de 17 octombrie 2006, pârâta A.T.C.O.M. Călăraşi a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 351/F din 19 ianuarie 2001 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, cerere care a fost înregistrată sub nr. 35464 pe rolul Secţiei a VI-a comercială din cadrul Tribunalului Bucureşti.
Revizuienta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi art. 324 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că expertul A.V. care a întocmit expertiza contabilă ce a stat la baza sentinţei atacate, a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă cu ocazia elaborării raportului de expertiză, lucrare care are în aceste condiţii caracterul unui înscris fals prin care instanţa a fost indusă în eroare cu ocazia soluţionării cererii de chemare în judecată.
În susţinerea cererii revizuienta a depus înscrisuri emanând de la organele de cercetare penală, respectiv rezoluţia din data de 7 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, dată în dosarul nr. 403/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de expertul A.V. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Potrivit revizuientei, în cuprinsul rezoluţiei de neîncepere se reţine că expertiza întocmită de expertul A.V. a fost eronată deoarece a avut în vedere numai perioadele cuprinse în reevaluarea din 1990 până în 1999 nu şi perioadele la care au fost depuse părţile sociale, iar solicitarea de actualizare a părţilor sociale este eronată în raport de statutul cooperaţiei.
2. Prin sentinţa comercială nr. 6109 din 7 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de S.C. A.T.C.O.M. Călăraşi.
Instanţa şi-a fundamentat soluţia adoptată pe două aspecte respectiv concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în dosarul finalizat prin sentinţa nr. 351/2001, care a stabilit că valoarea actuală de circulaţie a părţilor sociale depuse de intimat în cadrul cooperaţiei este de 1.060.923.000 lei vechi în raport de rata inflaţiei pe perioada noiembrie 1990 – 30 septembrie 1999.
Totodată, instanţa a apreciat că, problema datei la care intimatul a intrat în cooperaţie şi cea referitoare la indexarea valorii părţilor sociale cu indicele de inflaţie, au fost verificate şi dezlegate de instanţa supremă care şi-a motivat soluţia pe aceste aspecte, aşa încât nu se poate reţine că a fost indusă în eroare de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul A.V.
3. Apelul declarat de revizuientă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefundat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr.450 pronunţată la 31 octombrie 2008.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. instanţa de apel confirmă ca legală şi temeinică sentinţa fondului constatând că nu se poate reţine săvârşirea de expert a infracţiunii de mărturie mincinoasă, şi nici caracterul de înscris fals conferit de către revizuient, expertizei întocmite de expertul A.V.
4. Revizuienta a declarat recurs împotriva acestei decizii, la data de 9 ianuarie 2009, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului său cu consecinţa admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 7 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut, în sinteză următoarele:
- instanţa de revizuire a fost investită cu cererea formulată de SC A.T.C.O.M. urmare săvârşirii faptei de mărturie mincinoasă de către expertul A.V., faptă care există şi a fost constatată prin rezoluţia parchetului, chiar dacă s-a dispus urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neînceperea urmăririi penale faţă de învinuit; rezoluţia din 7 septembrie 2006 şi sentinţa penală 1254/2007 de respingere a plângerii învinuitului constituie recunoaşterea autorităţii de lucru judecat cât priveşte fapta de mărturie mincinoasă săvârşită de expert în cauză precum şi vinovăţia acestuia;
- în condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. instanţa de revizuire era obligată să ţină seama de realitatea penală consfinţită prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosar;
- revizuienta-pârâtă în dosarul de fond a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, întocmit de A.V. iar instanţa de apel, considerându-le întemeiate a dispus efectuarea unui nou raport care a stabilit că suma cuvenită reclamantului este de 6.338.567 lei vechi reprezentând valoarea părţilor sociale deţinute;
- nu s-a contestat dreptul reclamantului A.P.C. la restituirea sumelor care i s-ar datora, doar că aceste sume au fost greşit şi cu rea intenţie calculate şi distorsionate ca urmare a actualizării începând cu anul 1990 a sumelor vărsate efectiv în 1994.
5. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, Decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat.
5.1. O primă observaţie ce se impune a fi subliniată constă în aceea că, deşi recurenta îşi întemeiază recursul pe motivul de încălcare şi aplicare greşită a legii, argumentele sale vizează în principal aprecierea probatoriilor administrate a înscrisurilor avute în vedere de cele două instanţe, cu alte cuvinte aspecte de netemeinicie care scapă controlului casaţiei.
Sub aspectul respectării condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în ipoteza în care condamnarea expertului numai este posibilă deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale, este incontestabil că instanţa de revizuire, a examinat pe cale incidentală dacă expertul prin raportul de expertiză întocmit în cauză a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, sau dacă prin datele furnizate a produs o alterare a realităţii determinantă în darea hotărârii , cererea de revizuire fiind respinsă ca nefondată şi nu ca inadmisibilă, aşa încât consideraţiile recurentului cu privire la admisibilitatea revizuirii din preambulul cererii de recurs, apar ca fără relevanţă faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă.
5.2. Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţele de revizuire au încălcat cele reţinute cu autorităţile de lucru judecat în Rezoluţia din 7 septembrie 2006 a Parchetului Călăraşi şi prin hotărârile penale care au confirmat-o, în sensul existenţei faptei de mărturie mincinoasă săvârşite de expert şi a vinovăţiei acestuia, este eronată, deoarece înscrisurile evocate stabilesc numai existenţa unor indicii cu privire la comiterea acestei infracţiuni, continuarea cercetării pe acest aspect fiind împiedicată de intervenţia prescripţiei.
De altfel această susţinere a recurentei este în contradicţie cu celelalte argumente în sensul cercetării pe cale incidentală de instanţa de revizuire a infracţiunii care, din motive legale nu a mai putut fi constatată de instanţa penală.
În alte cuvinte revizuientul nu se află în ipoteza reglementată de alin. (1) din art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv a existenţei unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului pentru o infracţiune în legătură cu pricina, ca să invoce autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în faţa instanţei civile sub aspectul existenţei faptei şi a vinovăţiei expertului.
5.3. Concluzia primei instanţe de revizuire, confirmată de instanţa de apel, este fundamentată din punct de vedere al raţionamentului logico-juridic pe obiectivele stabilite de instanţele care au judecat fondul litigiului dintre părţi, la care expertul desemnat, urma să răspundă, obiective care au vizat explicit stabilirea valorii actualizate a părţilor sociale cuvenite reclamantului A.P.C., perioada actualizării fiind menţionată expres respectiv 1990-1999.
Chestiunea actualizării părţilor sociale cuvenite reclamantului A.P.C. urmare retragerii din cooperaţie, a constituit obiectul principal de dispută între părţile angrenate în conflict şi a fost dezlegată de instanţa de fond, soluţie confirmată în recurs de Curtea Supremă.
Aşa fiind, rezultă cu forţa evidenţei că actualizarea părţilor sociale este rezultatul deliberării instanţelor care s-au pronunţat în cauză, expertul desemnat în cauză nefiind chemat să se pronunţe asupra acestei chestiuni de drept ci numai asupra calculului actualizării în raport de indicele de inflaţie.
Chiar şi în ipoteza unui calcul eronat al actualizării, concluzia intenţiei ilicite a expertului în sensul denaturării realităţii nu se impune, de plano, în absenţa unor probatorii pertinente pe acest aspect.
Metoda de calcul utilizată de expert pentru stabilirea valorii actualizate a părţilor sociale putea fi contestată în cadrul obiecţiunilor la raportul de expertiză , sau prin solicitarea unei contraexpertizei. Or, în apel deşi pârâtei i s-a încuviinţat efectuarea unei noi expertize contabile, obiectivele propuse au vizat numai îndreptăţirea la actualizare în raport de indicele de inflaţie fără să susţină o eroare deliberată de calcul în aplicarea indicelui de inflaţie.
Distinct de acestea, cele două expertize au fost avute în vedere de instanţa de recurs, Curtea Supremă, în pronunţarea deciziei nr. 1303 din 22 februarie 2002, care a statuat că dreptul la restituirea părţilor sociale la valoarea nominală, nu se confundă cu dreptul la indexarea acestor valori, deoarece atâta timp cât patrimoniul unităţii cunoaşte, ca efect al inflaţiei, o altă valoare este incorect ca reclamantul să primească contravaloarea aportului iniţial.
În acest context de legalitate care semnifică cenzurarea de către instanţa civilă a raportului de expertiză întocmit de expertul A.V., în mod corect s-a stabilit de instanţele chemate să se pronunţe asupra cererii de revizuire, inexistenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă sau de denaturare a realităţii rezultă din actele contabile verificate, comisă de expertul contabil A.V.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinerea recurentei în sensul că motivele reţinute de instanţele inferioare sunt străine de natura pricinii nu este în nici un mod argumentată, ceea ce îi conferă un caracter vădit formal.
Pentru aceste raţiuni Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A.T.C.O.M. CĂLĂRAŞI împotriva deciziei comerciale nr. 450 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1968/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 202/2009. Comercial → |
|---|
