ICCJ. Decizia nr. 1826/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1826/2009
Dosar nr. 32272/3/2005
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi SC R. SA, anularea operaţiunii de reînscriere a A.V.A.S. ca acţionar la SC I. SA cu un număr de 126.375 acţiuni reprezentând 30% din acţiunile dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare din 20 aprilie 1999 şi 2,7710% din capitalul social al societăţii, precum şi anularea actelor în temeiul cărora s-a efectuat operaţiunea, respectiv a notificării făcute de A.V.A.S. către societatea de registru şi înregistrate din 22 august 2005.
Prin sentinţa comercială nr. 327 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale în materie.
Prin Decizia comercială nr. 162 din 21 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.N. împotriva sentinţei comerciale nr. 327 din 31 ianuarie 2006 şi a încheierii de la data de 17 ianuarie 2006, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, concluzionând, următoarele:
Valoarea investiţiilor realizate de reclamantul - cumpărător, atât înainte cât şi după scadenţa prevăzută în anexa la contract, este de numai 928.262 dolari S.U.A., faţă de 2.024.976 dolari S.U.A., la care s-a obligat.
Ca atare, investiţiile realizate de reclamant, în sumă de 30.217.000.000 rol, reprezintă echivalentul în valută, doar a sumei de 928.262 dolari S.U.A., astfel că, obligaţia investiţională asumată prin contract a fost realizată, numai parţial, nerespectându-se clauza, potrivit căruia, valoarea investiţiei trebuia menţinută la echivalentul în dolari, respectiv a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A.
De asemenea, Curtea de Apel a constatat că, potrivit clauzei 8.11.3, din contract, părţile au convenit ca: a) – pentru garantarea realizării integrale a investiţiilor, cumpărătorul constituie drept gaj, 30% din acţiunile cumpărate, respectiv 126.375 acţiuni, numerotate de la 407.332 la 533.706 inclusiv; b) – în cazul în care, cumpărătorul nu-şi respectă obligaţiile prevăzute la art. 8.11.2, vânzătorul va avea dreptul să execute gajul, asupra acţiunilor.
Întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantul nu a realizat integral investiţiile, prevăzute în contract, la echivalentul în dolari, respectiv până la concurenţa sumei de 2.024.976 dolari S.U.A., aşa cum s-a obligat, pârâta A.V.A.S. a trecut la executarea garanţiei şi anume, gajului asupra celor 126.375 acţiuni, gajate la SC R. SA, după ce, în prealabil, l-a înştiinţat, despre iniţierea acestor proceduri legale de executare, prin notificarea din 13 aprilie 2005.
Referitor la nerespectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, Curtea de Apel a constatat, pe de o parte, că acest text se referă la înstrăinarea acţiunilor sau părţilor sociale efectuate de către administratori, către o terţă persoană, ceea ce nu este cazul în speţă, iar pe de altă parte, executarea gajului asupra acţiunilor, s-a efectuat prin procedura specială, prevăzută de OG nr. 51/1998, care este derogatorie, şi în cazul deschiderii procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată.
În final, Curtea de Apel a constatat că, dispoziţiile art. 261 din OG nr. 25/2002, modificată şi completată, nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care, investiţiile nu au fost realizate, la cuantumul de 2.024.976 dolari S.U.A., la care reclamantul s-a obligat, prin contract, nici după scadenţă.
Referitor la motivul că, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R. SA, Curtea de Apel a constatat că, însuşi reclamantul a solicitat, prin acţiunea introductivă, citarea acesteia în cauză, doar pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunţa, ceea ce nu echivalează cu calitatea de parte în proces, astfel că, nici această critică nu poate fi primită.
În consecinţă, Curtea de Apel a constatat că, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie, specifice speţei şi menţionate mai sus, astfel că, motivele de apel invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul I.N., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006, art. 41 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, art. 1201, art. 979, art. 983 C. civ., precum şi pe alte dispoziţii pe care le consideră incidente în speţă şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel, ca nelegală şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii în fond astfel cum a fost formulată, în sensul anulării întregii operaţiuni şi a tuturor actelor prin care A.V.A.S. s-a reînscris ca acţionar la SC I. SA, cu un număr de 126.375 acţiuni, reprezentând 30% din acţiunile cumpărate de reclamant prin contractul de vânzare - cumpărare din 20 aprilie 1999, precum şi anularea în parte a încheierii din data de 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca fiind nelegală, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a SC R. SA, respingând această excepţie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său (ambele redactări fiind însuşite prin semnătură), reclamantul arată, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit al acestuia, respectiv a contractului şi a aplicat greşit dispoziţiile legale care aveau incidenţă în speţă.
Astfel, având în vedere interpretarea după metoda gramaticală a clauzelor contractuale, formularea „vor fi menţinute la echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A., la data gajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999, pentru un curs valutar de 14.815 lei/dolar S.U.A.", arată că valoarea investiţiilor în lei va fi menţinută prin raportare la o sumă în dolari, pentru un curs de schimb de 14.815 lei/dolar.
Interpretarea după metoda istorică a clauzelor contractuale, evidenţiază un element de importanţă majoră în interpretarea acestor clauze, respectiv faptul că data de 6 aprilie 1999, la care se stabileşte cursul de echivalenţă, este o dată anterioară încheierii contractului, adică 20 aprilie 1999, pentru că dacă s-ar fi dorit doar transformarea în dolari a sumei care ulterior să se modifice în funcţie de cursul dolarului, atunci s-ar fi făcut această transformare iniţială la data de 20 aprilie 1999. Mai trebuie avute în vedere în acest sens şi prevederile art. 978 C. civ.
Interpretarea după metoda sistematică a dispoziţiilor legale în materie subliniază posibilitatea stabilirii unei date de referinţă în funcţie de care să se stabilească dacă au fost îndeplinite corespunzător obligaţiile de realizare a investiţiilor. În acest sens, Ordonanţa nr. 40 din 30 ianuarie 2003 a adus o lămurire a textului OG nr. 25 din 30 ianuarie 2002, introducând în preambulul art. 29 formularea „(1) dacă părţile nu au stabilit altfel prin contract, data de referinţă pentru determinarea valorii în lei sau valută a investiţiilor este: (...)", or, instanţa de apel a avut în vedere forma de după modificare a OG nr. 25/2002, dar a greşit când nu a reţinut că actul normativ dă posibilitatea stabilirii unei date de referinţă în contract, cum este cazul în speţă, data de referinţă fiind 6 aprilie 1999, această interpretare fiind susţinută şi de jurisprudenţă.
S-a ignorat şi interpretarea legală a contractului în baza art. 983 C. proc. civ., potrivit căreia contractul se va interpreta în folosul celui care s-a obligat, iar dacă se considera a fi clauze îndoielnice, interpretarea trebuia dată tot în favoarea reclamantului, pentru că acesta este cel care s-a obligat să efectueze investiţiile în cuantum de 30 de miliarde lei.
Documentului emis de auditor i s-a schimbat natura, încălcându-se dispoziţia imperativă a legii sub acest aspect, din forţă imperativă la un caracter consultativ, pentru că, în speţă, efectuarea investiţiilor este atestată conform dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din OG nr. 25/2002, de către auditorul SC I. SA Braşov, respectiv de către SC D.E. SRL, societate independentă de audit financiar; chiar dacă certificatul ar fi emis fără temeinicie nu i se poate reţine nicio culpă reclamantului; pe de altă parte, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 261 alin. (1) din OG nr. 25/2002.
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006 şi a art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002 privind notificarea.
Contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 20 aprilie 1999 nu este titlu executoriu în ceea ce priveşte executarea investiţiilor asumate, pentru că nu se poate acorda titlu executoriu unui act anterior prin efect retroactiv, decât dacă se referă la obligaţii pecuniare, or, în speţă, acestea au fost realizate, iar obligaţia de efectuare a investiţiilor nu este o obligaţie pecuniară, fiind doar investiţii care pot fi evidente în bani.
Hotărârea Curţii de Apel este pronunţată în baza interpretării greşite a dispoziţiilor art. 1201 C. proc. civ., atunci când consideră că se susţine lipsa calităţii procesuale pasive a SC R. SA, bazându-se pe invocarea de către reclamant a necesităţii opozabilităţii hotărârii, în chestiuni care îi sunt direct aplicabile şi care au în vedere şi acte emise de către această persoană juridică.
Recursul nu este fondat.
1. În ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat şi va fi respins în consecinţă, întrucât, în mod eronat recurentul - reclamant susţine, pe baza argumentaţiei expuse, că instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul lămurit al contractului şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Se constată astfel privind angajamentul investiţional asumat de reclamant că potrivit clauzei 8.11.1 din contractul de vânzare - cumpărare „cumpărătorul se obligă să efectueze în societate din surse proprii sau surse atrase pe numele său şi garantate, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data plăţii preţului, o investiţie/aport de capital în echivalent în lei a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A. în conformitate cu anexa".
Anexa a prevăzut investiţii în valoare de 30.000.000.000 lei (rol), dar şi menţinerea acestora la echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A., la data angajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999, pentru un curs valutar de 14.815 rol/dolar S.U.A.
Interpretând datele cuprinse în anexă şi coroborându-le cu dispoziţiile clauzei 8.11.1 din contract rezultă indubitabil că investiţiile asumate trebuiau realizate menţinând echivalentul în dolari al sumei investite.
Astfel fiind, se constată că, în mod judicios, ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au reţinut că prin exprimarea valorii investiţiilor de realizat în dolari S.U.A. s-a dorit consolidarea sumelor destinate investiţiilor în dolari S.U.A., aşa încât valoarea acestor investiţii să nu fie mai mică de 30 miliarde lei, dar şi să fie protejate interesele vânzătorului împotriva riscului devalorizării monetare, numai astfel având sens exprimarea valorii investiţionale în monedă străină.
Drept urmare, consideraţiile recurentului-reclamant fundamentate pe interpretarea gramaticală, istorică şi sistematică a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, precum şi cele legate de interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 983 C. civ. nu au susţinere legală în cauză şi vor fi respinse în consecinţă.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că valoarea totală a investiţiilor, raportată la cursul leu/dolar la data angajării, necontestată de reclamant este de 928.262 dolari S.U.A., faţă de 2.024.976 dolari S.U.A., aşa încât în mod întemeiat pârâta a solicitat reînscrierea ca acţionar societăţii de registru, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002.
În ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant referitoare la schimbarea naturii documentului emis de auditor care atestă efectuarea investiţiilor, se constată că sunt neîntemeiate.
Trebuie avut în vedere în acest sens că deşi reclamantul a prezentat un certificat de auditoriu, din care rezultă că până la data de 12 februarie 2004 cumpărătorul şi-a îndeplinit integral obligaţia investiţională asumată, realizând investiţii în sumă de 30.217.000.000 rol, auditorul nu a făcut transformarea în valută a investiţiilor efectuate, apreciind eronat că investiţia a fost realizată integral, atât timp cât a fost ignorată clauza 8.11.1 din contract, conform căreia obligaţia trebuia menţinută la echivalentul în dolari, respectiv 2.024.976 dolari S.U.A. – aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.
Se impune a avea în vedere, de asemenea, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 291 lit. a) din OG nr. 25/2002, modificată şi completată, transformarea în valută se face la cursul stabilit, pentru data aprobării în A.G.E.A. a majorării capitalului social, după cum urmează:
- pentru majorarea făcută în baza hotărârii A.G.E.A. din 12 martie 2003, transformarea în valută se face la un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la data de 12 martie 2002, rezultând o valoare a investirii realizate înainte de scadenţă de 731.377 dolari S.U.A., iar pentru majorarea făcută în baza hotărârii A.G.E.A. din 10 februarie 2004, transformarea se face la un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la 10 februarie 2004, valoarea investiţiei realizate fiind la 196.885 dolari S.U.A.
Afirmaţiile privind lipsa de culpă a reclamantului şi invocarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) din OG nr. 25/2002 nu pot fi primite, de vreme ce valoarea investiţiilor realizate de reclamant înainte şi după scadenţă este de 928.262 dolari S.U.A., faţă de volumul angajat de 2.024.976 dolari S.U.A., iar documentele prezentate de acesta privesc majorarea capitalului social al societăţii cu investiţiile realizate de acesta în sumă de 30.217.000.000 rol echivalentul a 928.262 dolari S.U.A., faţă de 2.024.976 dolari S.U.A. cât s-a angajat.
Astfel fiind, cum reclamantul nu a realizat integral investiţiile prevăzute în contract la echivalentul în dolari, respectiv până la concurenţa sumei de 2.024.976 dolari S.U.A., în mod corect pârâta a trecut la executarea garanţiei, respectiv la executarea gajului asupra unui număr de 126.375 acţiuni gajate la SC R. SA, după ce l-a înştiinţat în prealabil pe reclamant despre iniţierea acestor proceduri, prin notificare.
2. În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia hotărârea Curţii de Apel a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006 şi a art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002 se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 se referă la înstrăinarea acţiunilor sau părţilor sociale către o terţă persoană, neavând aplicabilitate în speţă, iar exercitarea gajului s-a efectuat printr-o procedură specială, prevăzută de OG nr. 51/1998, ce este derogatorie şi în cazul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată, cum tot corect s-a reţinut de către instanţele care s-au pronunţat în cauză că nu poate fi primită nicio afirmaţie legată de aplicarea retroactivă a Legii nr. 137/2002, atât timp cât legea civilă este de imediată aplicare, iar obligaţiile asumate de către reclamant au devenit scadente după intrarea în vigoare a acestei legi.
Faţă de cele mai sus arătate la pct. 1, rezultă în mod evident că nici criticile privind lipsa notificării şi lipsa unui titlu executoriu nu pot fi primite, iar în ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora hotărârea curţii de apel este pronunţată în baza interpretării greşite a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. se constată, de asemenea, că sunt neîntemeiate, întrucât instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA, cu motivarea că această societate în calitate de societate autorizată cu evidenţa acţiunilor şi acţionarilor nu justifică vocaţie procesuală activă şi niciun drept sau un interes propriu cu privire la înregistrările pe care le efectuează, or, cum această soluţie este legală, urmează a fi menţinută şi a se respinge critica formulată sub acest aspect.
În consecinţă, reţinându-se că reclamantul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desfiinţarea hotărârii instanţei de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N., în ambele redactări prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I.N. în calitate de acţionar al SC I. SA Braşov împotriva deciziei nr. 162 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1827/2009. Comercial → |
|---|
