ICCJ. Decizia nr. 1837/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1837/2009
Dosar nr. 685/57/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1916/CA din 6 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Hunedoara au fost respinse excepţiile invocate de pârâta SC A.I.P. SRL Petroşani.
S-a admis ca fondată acţiunea introdusă de reclamanta E.P.C.V.J., sucursala C.N.H. SA Petroşani, împotriva pârâtei SC A.I.P. SRL şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 382.524,57 ron ca plată nedatorată către reclamantă, s-a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta D.G.F.P. Hunedoara ca nefondată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.836,4 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la cele două excepţii invocate de pârâtă s-au apreciat ca nefondate şi, pe cale de consecinţă, au fost respinse pentru următoarele considerente:
Cum prin hotărârea din 28 mai 2003, C.N.H. SA Petroşani a delegat competenţa subunităţilor aparţinătoare, în speţă şi reclamantei, direcţiunii acestora, subunităţile putând încheia contracte şi a promova acţiuni în justiţie, Tribunalul a considerat că reclamanta are calitate procesuală activă, motiv pentru care excepţia invocată în acest sens a fost respinsă.
În ce priveşte excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune, Tribunalul a apreciat-o ca nefondată, motiv pentru care a fost respinsă, acţiunea fiind introdusă înăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958, de vreme ce este vorba de o plată nedatorată, situaţie în care termenul general de prescripţie curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plata a fost nedatorată, în speţă 30 decembrie 2002, data înregistrării procesului - verbal de control, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, aspect stabilit irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizie nr. 175 din 16 ianuarie 2007, în dosarul nr. 1443/57/2006.
Pe fondul cauzei, acţiunea reclamantei este întemeiată, astfel că ea a fost admisă şi, pe cale de consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 382.524,57 ron, către pârâtă, cu titlu de plată nedatorată, care din eroare a fost achitată de reclamantă, pârâta neavând niciun temei de a primi această plată în caz contrar s-ar afla în situaţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Ceea ce pârâta a prestat a fost plătit, ba mai mult decât atât prin trecerea în devizele de lucrări de valori mai mari decât cele reale pârâta a primit în mod nelegal o plată nedatorată, situaţie în care este ţinută s-o restituie.
În ce priveşte cuantumul plăţii nedatorate, instanţa a constatat că această sumă a fost stabilită de organul de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Hunedoara prin procesul - verbal intermediar din 2002 încheiat cu ocazia verificării devizelor de lucrări şi a documentelor financiare contabile încheiate între părţi. În ce priveşte acţiunea formulată şi faţă de D.G.F.P. Hunedoara, în condiţiile art. 57 – art. 59 C. proc. civ., Tribunalul a apreciat-o ca nefondată şi pe cale de consecinţă a fost respinsă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textele invocate pentru admiterea uni astfel de acţiuni. D.G.F.P. Hunedoara nu a pretins aceleaşi drepturi ca şi reclamanta şi, mai mult decât atât, nu justifică niciun interes pentru a promova o asemenea acţiune împotriva pârâtei SC A.I.P. SRL Petroşani, lucru recunoscut de altfel de D.G.F.P. Hunedoara prin întâmpinările depuse în faţa instanţei de fond.
Prin Decizia comercială nr. 87/A din 20 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC A.I.P. SRL Petroşani împotriva sentinţei mai sus menţionate.
A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei apelante.
A respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei D.G.F.P. Hunedoara.
A obligat-o pe intimata E.P.C.V.J. să-i plătească apelantei suma de 3.420,70 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, concluzionând, următoarele:
Din cuprinsul procesului - verbal întocmit de D.G.F.P., rezultă că inspectorii nu au verificat realitatea prestării serviciilor. Aceştia s-au limitat la a-şi întemeia constatările de la pct. B, pe critici aduse cuprinsului caietului de sarcini (pct. 1, 2 şi 3). Constatarea este nefondată. De fapt inspectorii au făcut constatările ignorând contractul dintre părţi încheiat cu respectarea caietului de sarcini; potrivit caietului de sarcini, numărul de ore de lucru şi preţurile urmau a fi negociate, ceea ce s-a şi realizat de către reclamantă şi pârâta SC A.I.P. SRL.
A aprecia că cele constatate arbitrar de către inspectori are întâietate în contra confirmării evidente a respectării contractului de către ambele părţi, ar însemna a înfrânge forţa contractului şi a înlătura principiul de drept cuprins de art. 969 C. civ.
De altfel, în legătură cu executarea contractului, s-au efectuat şi cercetări penale care nu au confirmat neglijenţa sau fapte intenţionate ale reprezentanţilor părţilor de a atesta o situaţie de fapt nereală; chiar şi SC E. SA (în prezent E.) a atestat că nu aplică normativele menţionate în procesul - verbal.
Nici constatările referitoare la preţuri nu pot fi privite ca întemeiate. În caietul de sarcini şi în contract nu se regăsesc prevederi privind limitarea preţului la cel practicat de SC E. SA. Preţul lucrărilor este cel stabilit prin negociere între părţi şi care a fost respectat de pârâta SC A.I.P. SRL. A accepta susţinerea reclamantei ar însemna că orice contract ar putea fi modificat arbitrar prin raportare la criterii ce nu au fost avute în vedere la încheierea contractului.
Reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe care să infirme executarea de către pârâtă a lucrărilor contractate sau facturarea unor lucrări fictive; chiar pârâta SC A.I.P. SRL a solicitat efectuarea unei expertize faţă de care reclamanta s-a opus la termenul de judecată din 20 iunie 2008 arătând că este tardiv solicitată.
Nici susţinerea reclamantei potrivit căreia pârâta SC A.I.P. SRL a recunoscut expres pretenţiile sale nu este fondată. Această pârâtă a contestat constant preţurile reclamantei, aşa cum rezultă din întâmpinare. A fost contestată şi executarea silită.
A constatat că, în executarea contractului, pârâta a respectat întocmai prevederile acestuia, aşa încât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1092 şi art. 992 C. civ., toate plăţile făcute de reclamantă pârâtei SC A.I.P. SRL fiind datorate.
Curtea de Apel a mai constatat că pârâta D.G.F.P. Hunedoara este terţ faţă de raportul juridic contractual dintre reclamantă şi pârâta SC A.I.P. SRL; pârâta D.G.F.P. Hunedoara nu poate avea nici drepturi şi nici obligaţii născute din acest contract, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Ca atare, în mod greşit, tribunalul a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta D.G.F.P. Hunedoara drept nefondată, impunându-se respingerea acţiunii, pe cale de excepţie, drept inadmisibilă.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe prevederile art. 299 şi urm., art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., art. 969, art. 970, art. 992, art. 1092 C. civ. şi art. 149 şi urm. C. proCod Fiscal şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta - reclamantă formulează astfel următoarele motive de recurs:
1. Instanţa de apel a apreciat greşit considerentele pentru care instanţa de fond a pronunţat sentinţa, în aplicarea prevederilor art. 992 şi art. 1092 C. civ. cu privire la plata nedatorată, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei nr. 175/2007 pronunţate în dosarul nr. 1443/57/2006, în aceeaşi ordine de idei, instanţa de apel omiţând să ia în considerare şi susţinerile reclamantei, cu privire la caracterul obligatoriu al procesului - verbal de constatare din 10 decembrie 2002 al D.G.F.P.;
2. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre viciată, interpretând greşit procedura executării fiscale instituită de către D.G.F.P. Hunedoara prin aplicarea prevederilor art. 149 şi urm. C. proCod Fiscal, întrucât poprirea, nefiind contestată de către terţul poprit în termenul prevăzut de lege a produs efecte juridice irevocabile, care nu mai pot fi anulate în condiţiile legii;
3. Faţă de capătul de cerere cu privire la introducerea în cauză a D.G.F.P. Hunedoara, consideră că instanţa de apel a respins greşit cererea, reţinând faptul că pe cale de excepţie este inadmisibilă, D.G.F.P. Hunedoara fiind terţ faţă de contractul părţilor aflate în litigiu.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că nu este întemeiat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, se impune a fi precizat că prin Decizia nr. 175/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1443/57/2006, nu s-a stabilit că plata efectuată de reclamantă către pârâtă este nedatorată, ci doar în aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă a lămurit obiectul cauzei şi a indicat Tribunalului să verifice fondul acţiunii reclamantei prin raportare la dispoziţiile art. 992 şi art. 1092 C. civ.; prin urmare, instanţa supremă nu a procedat la stabilirea acestui aspect, prin rejudecarea fondului, pentru că, dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi dispus casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre soluţionare pe fond la Tribunal.
În ce priveşte fondul cauzei, se constată că instanţa de apel nu a omis să ia în considerare şi susţinerile reclamantei prin care se afirmă caracterul obligatoriu al procesului - verbal de constatare din 10 decembrie 2002 al D.G.F.P., - aşa cu eronat susţine recurenta –, ci, dimpotrivă, a avut în vedere aceste susţineri, dar a reţinut, în baza întregului probatoriu administrat, că inspectorii care au întocmit procesul verbal nu au verificat realitatea serviciilor, ci de fapt, au făcut constatări ignorând contractul încheiat între părţi cu respectarea caietului de sarcini, împrejurare în care, corect a apreciat că nu se poate da prioritate, ca relevanţă acestor constatări în contra confirmării evidente a respectării contractului de către ambele părţi.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că, este de asemenea, neîntemeiat, întrucât din actele dosarului nu rezultă că pârâta ar fi recunoscut expres pretenţiile reclamantei, prin necontestarea executării silite impuse de către D.G.F.P. Hunedoara, ci, dimpotrivă, că niciodată conturile pârâtei nu au făcut obiectul executării silite pentru sumele pretinse de reclamantă.
În fine, referitor la cel de-al treilea motiv de recurs se constată că este neîntemeiat, deoarece într-adevăr, pârâta D.G.F.P. Hunedoara este un terţ faţă de raportul juridic contractul dintre reclamantă şi pârâtă şi nu poate avea, în consecinţă, nici drepturi şi obligaţii născute din contractul părţilor, astfel cum judicios a apreciat şi Curtea de Apel, a cărei soluţie de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere împotriva pârâtei D.G.F.P. Hunedoara va fi menţinută.
Astfel fiind, reţinându-se că reclamanta nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desfiinţarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.P.C.V.J., sucursala C.N.H. SA Petroşani, împotriva deciziei nr. 87/A din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1841/2009. Comercial → |
|---|
