ICCJ. Decizia nr. 1834/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1834/2009
Dosar nr. 3134/114/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000.000 rol reprezentând încărcarea facturilor de plată pe anul 2006 - 2007 şi scutirea la plata energiei termice pentru partea comună.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esenţă că blocul din care face parte, 4 apartamente sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire, iar 6 apartamente dispun de centrale termice de apartament. Cu toate acestea pârâta a facturat individual consumurile de energie termică ale apartamentelor debranşate de la sistemul centralizat de încălzire fără a pune în aplicare prevederile legale incidente; în plus, blocul nu dispune de calorifere pe casa scării şi în incintă, toate ţevile care tranzitează apartamentele din bloc sunt termoizolante, ţevile de la subsolul blocului sunt izolate pe cheltuiala proprie şi nu există pierderi de energie termică în bloc.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buzău, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi în subsidiar în temeiul art. 60 – art. 63 C. proc. civ. a solicitat chemarea în garanţie a SC D.I.G. SRL.
În motivare a învederat instanţei că chemata în garanţie, în baza contractului încheiat cu Asociaţia de proprietari din care face parte reclamantul, şi aceasta avea obligaţia repartizării consumurilor de energie termică potrivit prevederilor legale şi a soft-ului propriu.
La termenul de judecată din data de 20 martie 2007 reclamantul şi-a precizat acţiunea sub raport obiectiv în sensul că solicită restituirea plăţii de 500.000 lei (rol) şi scutire de la plata energiei termice pentru părţi comune pentru viitor.
Prin sentinţa civilă nr. 2153 pronunţată de Judecătoria Buzău la data de 17 aprilie 2007 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria a reţinut că litigiul de faţă este de natură comercială, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 4 C. com., cu referire la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
La Tribunalul Buzău s-a format dosarul nr. 3134/114/2007, iar la termenul din data de 21 iunie 2007 a fost introdusă în cauză chemata în garanţie SC D.I.G. SRL.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC D.I.G. SRL a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantul A.P.
Prin sentinţa nr. 2682 pronunţată la data de 13 decembrie 2007 Tribunalul Buzău a respins acţiunea formulată de reclamantul A.P. în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău şi chemata în garanţie SC D.I.G. SRL şi a obligat reclamantul la plata către pârâta R.A.M. Buzău a sumei de 662,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că obligaţia legală a proprietarilor de apartamente de a plăti contravaloarea energiei termice aferente cotelor comune este reglementată de HG nr. 400/2003 pct. 5.2 potrivit căruia niciun proprietar de apartament nu va fi exceptat de a contribui la plata cheltuielilor comune şi art. 12 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 233 din 30 august 2004, care prevede că repartizarea cantităţilor individuale pentru încălzire aferente consumurilor de energie termică ale instalaţiilor aflate în proprietate comună (toate instalaţiile cu care a fost înzestrată clădirea la construire, inclusiv plasa de subsol) se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la S.A.C.E.T.
Aceeaşi instanţă a constatat că între SC D.I.G. SRL şi Asociaţia de Proprietari Buzău s-a încheiat contractul de prestări servicii şi furnizare din 27 octombrie 2005, obiectul contractului fiind furnizarea şi montarea de către SC D.I.G. SRL către cumpărător, pe baza de comandă, sau ofertă, mijloace de măsurare a energiei termice şi a ventilelor termostate în schimbul plăţii în condiţiile şi termenele prevăzute în anexă.
S-a mai reţinut că obiectul contractului consta şi în citirea şi repartizarea anuală a costurilor prin note de repartizare pe baza citirii indicaţiei repartitoarelor şi a contorului general montat la intrarea în imobil, efectuate de un reprezentant al beneficiarului.
În final Tribunalul a menţionat că prin concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată de expertul R.V., se reţine faptul că în funcţie de înscrisurile prezentate de părţi şi actele normative în vigoare, pârâta R.A.M. Buzău şi chemata în garanţie SC D.I.G. SRL au facturat în mod justificat cheltuielile privind consumul de energie termică pentru încălzire la reclamantul A.P. în sumă de 103,48 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul A.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în soluţionarea cauzei, instanţa de fond nu a ţinut cont de toate prevederile legale, de documentele anexate la dosar, de observaţiile făcute de reclamant, de falsitatea actelor prezentate în instanţă de pârâta R.A.M. Buzău şi chemata în garanţie SC D.I.G. SRL, ci numai de raportul de expertiză întocmit în grabă, total nedocumentat.
Mai susţine apelantul că R.A.M. Buzău nu a respectat legea proprietăţii încercând prin toate mijloacele să-şi impună forţa, uitând că este proprietar până în punctul de delimitare şi că nu există lege care să oblige cetăţeanul să-i cumpere serviciile în condiţiile numai de ea impuse.
Arată prin aceleaşi motive că instanţa de fond în luarea hotărârii, nu a ţinut cont de adresele care stipulau foarte clar că asociaţia de proprietari, nu a avut şi nici nu are încheiat contract de prestări servicii cu SC D.I.G. SRL, luând în considerare un contract fals prezentat de aceasta.
Menţionează că SC D.I.G. SRL nu are încheiat un contract de prestări servicii nici cu Asociaţia de Proprietari şi nici cu R.A.M. Buzău, desfăşurându-şi activitatea în mod fraudulos.
Precizează că neexistenţa contractului de prestări servicii dintre asociaţie şi SC D.I.G. SRL se poate demonstra şi prin neînregistrarea lui în registrul unic de evidenţă a documentelor de lucru, care se poate vedea în xerocopiile paginilor registrului unde au fost înregistrate adresele şi unde ar fi trebuit să fie înregistrat şi contractul, dacă exista.
Faţă de expertiza contabilă arătă că a fost întocmită fără nicio responsabilitate, fără a se ţine cont de prevederile legale, de autenticitatea documentelor anexate la dosar, copiindu-se paragrafe din întâmpinare fără a fi verificat existenţa articolelor de lege invocate de pârâţi.
În finalul motivelor sale menţionează că expertul nu a ţinut cont de modul total defectuos în care s-a facturat consumul de energie termică, şi nici nu a făcut măcar o comparaţie între consumurile repartizate apartamentelor cu aceeaşi suprafaţă şi aceeaşi configuraţie.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Intimata R.A.M. Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând în esenţă că sentinţa apelată este temeinică şi legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Examinând sentinţa, în raport de criticile formulate Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 62 din 25 martie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Obligaţia de plată a contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune este clar reglementată de lege, respectiv Legea nr. 31/2006 şi Legea nr. 325/2006, ambele cu intrare în vigoare la data de 21 martie 2007, acestea preluând reglementarea din Ordinul nr. 233/2004 modificat prin Ordinul nr. 255/2006.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate repartizarea cantităţilor pentru încălzirea spaţiilor aflate în proprietate comună se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, HG nr. 400/2003 prevăzând că niciun proprietar nu poate fi exceptat de la a contribui la plata cheltuielilor comune astfel că în mod corect a fost obligat la plată şi reclamantul alături de ceilalţi proprietari.
Susţinerea acestuia că a fost obligat la plată nelegal va fi înlăturată de instanţă faţă de dispoziţiile legale menţionate.
Între SC D.I.G. SRL şi Asociaţia de Proprietari din care face parte apelantul s-a încheiat contractul de prestări servicii şi furnizare din 27 octombrie 2005 pe care apelantul nu-l recunoaşte, având ca obiect furnizarea şi montarea mijloacelor de măsurare a energiei termice, citirea şi repartizarea anuală a costurilor prin note de repartizare.
La contractul de prestări servicii încheiat între R.A.M. Buzău şi Asociaţia de Proprietari s-a întocmit şi act adiţional prin care se completează prevederile contractului de prestări servicii în situaţia clienţilor preluaţi spre facturare, aplicându-se principiile prezentate în Metodologia de repartizare şi facturare a consumatorilor în imobilele tip condominiu stipulat în Ordinul nr. 233/2004 emis de A.N.R.S.C.
În raportul de expertiză efectuat în cauză şi pe care instanţa de fond l-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei se menţionează că pârâta R.A.M. Buzău şi chemata în garanţie SC D.I.G. SRL au facturat în mod justificat cheltuielile privind consumul de energie termică pentru încălzire şi nu după bunul lor plac, aşa cum susţine apelantul.
Obligaţia de plată a contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune fiind clar reglementată de dispoziţiile legale, apelantul nu se poate sustrage de la această obligaţie, chiar dacă apartamentul său nu este racordat la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Deşi contestă expertiza efectuată în cauză, reclamantul nu a formulat obiecţiuni, susţinând numai că nu avea obligaţia la plată, fiind debranşat, iar în spaţiile comune neexistând calorifere şi că între asociaţie şi chemata în garanţie nu s-a încheiat niciun contract.
Dispoziţiile legale menţionate, raportul de expertiză efectuat în cauză şi celelalte acte depuse la dosar contrazic susţinerile apelantului şi dovedesc existenţa obligaţie la plată a reclamantului apelant pentru contravaloarea energiei termice aferentă spaţiilor comune.
Mai mult, actuala reglementare respectiv art. 12 alin. (2) din Ordinul nr. 255/2006 obligă proprietarii la plata energiei termice aferentă cotelor comune indiferent dacă instalaţiile sunt sau nu izolate.
Nu se poate reţine că intimatele au încălcat proprietatea apelantului obligându-l la plată, obligaţia acestuia derivând în primul rând din lege, calculul şi repartizarea cotelor aferente fiind corect făcute, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs, reclamantul A.P. susţinând în fapt, printr-o motivare sumară, că instanţele au ignorat acordul de voinţă al părţilor, iar în apel, soluţia s-a pronunţat în raport de expertiza efectuată.
S-a mai susţinut că ambele instanţe, nu au sesizat că acordul de colaborare dintre SC D.I.G. SRL şi R.A.M. şi contractul de prestări de servicii dintre SC D.I.G. SRL şi asociaţia de proprietari sunt false.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând legalitatea deciziei, în raport de critica de nelegalitate, privind încălcarea acordului de voinţă al părţilor, în raport de art. 969 C. civ., deoarece celelalte critici vizează netemeinicia deciziei urmează a se reţine.
Între părţi nu s-a încheiat nicio convenţie de livrare a energiei termice şi de plată a acesteia.
Instanţa de apel, confirmând starea de fapt reţinută la fond, a reţinut corect că plata contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune, este reglementată de HG nr. 400/2003 pct. 5.2, în raport de care niciun proprietar de apartament nu va fi exceptat de la contribuţia plăţii cheltuielilor comune.
Recurentul reclamant, nu este parte în contractul de prestări servicii şi furnizare din 27 octombrie 2005 şi deci nu poate invoca încălcarea de către instanţe a acordului de voinţă a unor terţi care au încheiat această convenţie.
Cum acţiunea formulată este una în pretenţii, reprezentând contravaloarea energiei termică facturată în plus în perioada 2006 - 2007, repunerea în discuţie în recurs a unor chestiuni de fapt, stabilite şi pe calea devolutivă a apelului, nu este posibilă, faţă de dispoziţiile imperative, ce reglementează recursul, respectiv art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind pentru cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.P. împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1830/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1837/2009. Comercial → |
|---|
