ICCJ. Decizia nr. 2048/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2048/2009
Dosar nr. 4810/118/2006
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3531 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC V. SA în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC T.T. SRL, SC T. SRL, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, astfel cum a fost precizată. Le-a obligat pe pârâtele SC T. SRL şi SC T.T. SRL să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul situat în Municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia înscris în C.F. Constanţa Staţiunea Mamaia cu nr. 20394, nr. cadastral 136, făcând parte din suprafaţa totală de 1266,67 mp. A respins cererea formulată de reclamantă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele 1, 2 şi 3, ca neîntemeiată. A dispus radierea din C.F. Constanţa - Mamaia nr. 26274 a suprafeţei de teren de 955 mp din totalul înscris sub nr. cadastral 136 de 1266,67 mp. Le-a obligat pe fiecare dintre pârâtele SC T. SRL şi SC T.T. SRL la plata către reclamantă a sumei de 10.944,55 RON cheltuieli de judecată.
La pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5751 din 9 mai 2001 pronunţată de Judecătoria Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă, aspect necontestat de părţi, a fost admisă acţiunea formulată de N.A. în contradictoriu cu pârâţii F.G.V., F.C.G., M.I. şi B.A.M., constatându-se intervenită vânzarea-cumpărarea între N.I. (ascendentul lui N.A.) în calitate de cumpărător şi pârâţii menţionaţi, în calitate de vânzători, vânzare intervenită prin chitanţa de mână din 11 noiembrie 1948 cu privire la terenul în suprafaţă de 955 mp situat în Constanţa, format din fostele loturi 5, 6, 7 ale careului 35, ce a fost identificat în raportul de expertiză tehnică efectuat în respectiva cauză şi despre care s-a menţionat că face parte din sentinţa pronunţată.
De asemenea, s-a constatat că N.A. are vocaţie succesorală, în calitate de descendent (fiu) al defunctului N.I., cel care cumpărase terenul (filele 296 - 298 din dosarul Tribunalului Braşov, vol. I).
Prin încheierea nr. 10848 din 7 august 2001 a Judecătoriei Constanţa (fila 306 din dosarul Tribunalului Braşov - vol. I), terenul menţionat a fost înscris în C.F. nr. 20394 Constanţa, sub nr. cadastral 109, pe numele numitului N.A.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5398 din 11 octombrie 2001 încheiat la B.N.P. B.C., numitul N.A., a înstrăinat către cumpărătorii P.A. şi P.C.A., imobilul compus din terenul de 955 mp (956,76 mp conform măsurătorilor) şi construcţiile de pe acesta (filele 303 - 304 din dosarul Tribunalului Braşov - vol. I).
Prin sentinţa civilă nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a Judecătoriei Constanţa s-a constatat intervenită şi vânzarea construcţiei de pe terenul de 955 mp între N.I. şi pârâţii din prima acţiune (filele 299 - 302).
Prin încheierea nr. 1429 din 7 februarie 2003 a Judecătoriei Constanţa - Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei menţionate în sentinţa civilă nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a Judecătoriei Constanţa, pe numele lui N.A. (fila 307 dosarul Tribunalului Braşov, vol. I).
Prin certificatul de moştenitor nr. 62 din 25 aprilie 2003 al B.N.P. C.I. s-a constatat că noul moştenitor al imobilelor de mai sus este N.A. (fila 47 din dosarul Tribunalului Constanţa).
Prin încheierea nr. 11539 din 16 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa, Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor menţionate, în favoarea numiţilor P.A. şi P.C.A., conform contractului de vânzare-cumpărare pe care aceştia îl încheiaseră cu N.A. şi a certificatului de moştenitor amintit anterior (fila 308).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2563 din 8 septembrie 2005 întocmit la B.N.P. B.C., P.A. şi P.C.A. au înstrăinat către reclamanta din prezenta cauză, SC V. SA, terenul liber de construcţii, în suprafaţă de 955 mp conform actelor şi 956,76 mp conform măsurătorilor cadastrale, pe care îl dobândiseră de la N.A., teren ce formează obiectul prezentului litigiu (filele 304 - 305).
Reclamanta cumpărătoare SC V. SA şi-a întabulat dreptul său de proprietate rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de mai sus asupra terenului prin încheierea nr. 17192 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Constanţa (fila 309, vol. I).
La data de 16 iulie 2001 Ministerul Turismului a eliberat pe numele pârâtei SC M. SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr.0921 pentru o suprafaţă de teren de 1266, 97 mp (fila 312 vol. I).
SC M. SA nu şi-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în C.F.
La data de 15 mai 2001, pârâta SC M. SA încheie cu pârâta SC T. SRL contractul de asociere în participaţiune nr. 2325 (fila 74 vol. II) prin care SC M. SA punea la dispoziţia SC T. SRL clădire spaţii verzi (casa verde) în vederea amenajării şi exploatării.
La data de 5 decembrie 2001, prin contractul nr. 6937, autentificat sub nr. 1654, pârâta SC M. SA vinde pârâtei SC T. SRL, terenul în suprafaţă de 1266,97 mp, pe care îl dobândise conform certificatului de proprietate (filele 319 - 321 vol. I).
Pârâta SC T. SRL a arătat în contract că a luat la cunoştinţă de modul de dobândire a proprietăţii terenului de către SC M. SA
Prin încheierea nr. 5731 din 22 aprilie 2002 pronunţată de Judecătoria Constanţa, Biroul de Carte Funciară, se admite cererea pârâtei SC T. SRL cu privire la terenul de 1266,97 mp şi construcţie executată la nivel de fundaţie şi se deschide C.F. nr. 26274 Constanţa - Mamaia, întabulându-se dreptul de proprietate al pârâtei SC T. SRL asupra terenului (fila 68 - 69 din dosarul Tribunalului Constanţa şi fila 322 din dosarul Tribunalului Braşov - vol. I).
La data de 22 aprilie 2002 prin contractul autentificat cu nr. 197, pârâta SC T. SRL a vândut pârâtei SC T.T. SA terenul pe care-l cumpărase de la pârâta SC M. SA de 1266,97 mp şi construcţie la nivel de fundaţie (filele 327 - 332, vol. I).
Cumpărătoarea a precizat în act că a luat la cunoştinţă de modul dobândirii terenului de vânzătoare şi de către pârâta SC M. SA, arătând că înţelege să-l dobândească pe riscul său.
Prin încheierea nr. 5948 din 9 mai 2002 pronunţată de Judecătoria Constanţa, Biroul de Carte Funciară, a fost înscris în C.F. dreptul de proprietate asupra terenului de 1266,97 mp, pe numele pârâtei SC T.T. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 197 din 22 aprilie 2002 încheiat cu pârâta SC T. SRL
La data de 23 decembrie 2002, numitul N.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Turismului şi SC M. SA, solicitând anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16 iulie 2001 emis pe numele SC M. SA.
La data de 24 februarie 2005, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 623, pârâta SC T.T. SRL revinde pârâtei SC T. SRL terenul de 1266,97 mp. De asemenea, se arată în contract că SC T. SRL are cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a imobilului şi că îl dobândeşte pe riscul său (fila 335 - 337 vol. I).
La aceeaşi dată se încheie între aceleaşi părţi antecontractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta SC T. SRL se obligă ca, după stingerea litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa în dosar nr. 1903/CA/2002 ce priveşte imobilului teren de 1266,97 mp şi construcţie la nivelul fundaţiei şi după consolidarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să vândă cota sa indiviză de 50 % din dreptul de proprietate asupra acestuia pârâtei SC T.T. SRL sau unei persoane indicate în mod expres de către aceasta (filele 338 - 340).
S-a stipulat că se va încheia contractul de vânzare-cumpărare în termen de şase luni de la data rămânerii definitive a actului ce va soluţiona litigiul privind imobilul, antecontractul fiind autentificat sub nr.632.
Prin încheierea nr. 3250 din 23 martie 2005 pronunţată de Judecătoria Constanţa, Biroul de Carte Funciară, s-a reînscris în C.F. nr. 26274 Constanţa - Mamaia dreptul de proprietate asupra terenului de 1266,97 mp în favoarea SC T. SRL şi s-a notat antecontractul menţionat mai sus.
La data de 9 iunie 2005 prin sentinţa nr. 227/CA pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost respinsă cererea formulată de N.A. de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16 iulie 2001.
Prin Decizia nr. 3834 din 8 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul numitului N.A. împotriva sentinţei Curţii de Apel Constanţa.
Într-o atare situaţie, prezenta instanţă a reţinut, în speţă, că se pune problema comparării titlului de proprietate al reclamantei cu cele ale pârâtelor, toate aceste titluri fiind valabile.
Aceasta, întrucât în cauză nu se pot reţine susţinerile reclamantei în sensul că sunt nule absolut contractele de vânzare-cumpărare şi antecontractul încheiate între pârâtele SC M. SA, SC T. SRL şi respectiv SC T.T. SRL, pentru cauză ilicită.
Nu se poate reţine că pârâta SC M. SA a vândut un bun despre care ştia că aparţine altuia, atâta vreme cât, anterior oricărei notificări din partea autorului reclamantei, aceasta obţinuse certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie.
În acest sens, trebuie observat că certificatul menţionat s-a eliberat la data de 16 iulie 2001 iar notificările invocate de reclamantă la fila 184 din vol. II sunt făcute începând cu data de 7 noiembrie 2001.
Contestarea titlului de proprietate al SC M. SA după momentul emiterii acestuia nu înseamnă că vânzările ulterioare ale terenului au fost făcute în frauda legii, cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare al dreptului de proprietate nu a fost anulat de instanţă.
De asemenea, invocarea de către reclamantă a vânzărilor făcute de SC M. SA înainte de expirarea termenului notificărilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt lipsite de relevanţă atâta vreme cât inclusiv reclamanta a arătat, atunci când s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, că procedura Legii nr. 10/2001 nu-i era aplicabilă întrucât autorul ei dobândise terenul anterior, prin sentinţa nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanţa.
Nu poate fi reţinută nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nici pornind de la cumpărătoarea iniţială SC T. SRL, atâta vreme cât aceasta a arătat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare că are cunoştinţă de modul în care SC M. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, acceptând deci să cumpere pe riscul său.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa contractelor ulterioare de vânzare-cumpărare încheiate succesiv între SC T. SRL şi SC T.T. SRL, atâta timp cât, în cuprinsul respectivelor contracte, inclusiv în cazul antecontractului, cumpărătorul şi respectiv beneficiarul promisiunii au declarat că au cunoştinţă despre situaţia de fapt şi de drept a terenului şi cu privire la litigiul aflat la acea vreme pe rolul Curţii de Apel Constanţa, acceptând să cumpere pe riscul lor, cu asumarea eventualelor consecinţe ale evingerii titlului vânzătorului.
Faţă de aceste motive, în cauză nu se poate reţine nici frauda la lege şi nici cauză ilicită, care să conducă la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare şi a antecontractului.
Vânzările succesive ale terenului nu fac prin ele însele şi ţinând seama şi de riscul asumat de cumpărători, dovada fraudei la lege, mai ales în materie comercială, unde scopul speculativ al operaţiunilor este esenţial.
Comparând între ele titlurile de proprietate ale autorilor reclamantei şi pârâtelor SC T. SRL şi SC T.T. SRL, respectiv sentinţa nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanţa şi certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea pârâtei SC M. SA, precum şi contractele de vânzare-cumpărare ulterioare încheiate atât de către reclamantă cât şi de către pârâtele SC T. SRL şi SC T.T. SRL, instanţa constată că titlul reclamantei SC V. SA este preferabil, fiind mai bine caracterizat.
Astfel, titlul autorului reclamantei este cu dată mai veche, fiind obţinut prin sentinţa nr. 5751 a Judecătoriei Constanţa la data de 9 mai 2001, anterior deci emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din data de 16 iulie 2001.
De asemenea, instanţa are în vedere că titlul autorului reclamantei a fost obţinut în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, într-un proces realizat pe bază de contradictorialitate, în care au putut fi administrate probe concludente, pe când titlul SC M. SA care a stat la baza înstrăinărilor ulterioare a fost emis de către o autoritate administrativă, chiar dacă a fost ulterior supus controlului judecătoresc sub aspectul respectării cerinţelor actelor normative în vigoare la data emiterii.
Instanţa consideră titlul reclamantei mai bine caracterizat şi din prisma operaţiunilor de înscriere în C.F. a dreptului de proprietate.
Astfel, atât numitul N.A., cât şi cei care au cumpărat de la acesta şi de la care a dobândit reclamanta s-au întabulat în Cartea funciară, pe când pârâta SC M. SA nu a înscris dreptul său de proprietate obţinut prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate în Cartea funciară.
În concret, numitul N.A. a întabulat dreptul său de proprietate rezultat din sentinţa nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanţa la data de 7 august 2001 în timp ce pârâta SC M. SA nu a făcut acelaşi lucru, abia la 22 aprilie 2002 înscriindu-se dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea primei cumpărătoare, SC T. SRL, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare şi nu cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Între aparenţa creată de opozabilitatea faţă de terţi, realizată prin anterioritatea înscrierii în C.F. a titlului de proprietate a autorului celor de la care a dobândit reclamanta, N.A. şi cea creată de posesiunea exercitată asupra terenului de către pârâte, preferabilă este prima, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul sentinţei civile nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanţa, coroborat cu cel al sentinţei civile nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a aceleiaşi instanţe, rezultă că, înainte de anul 1950, tatăl lui N.A. a exercitat posesia asupra acestui teren şi a construcţiilor, iar N.A. avea, ca descendent, calitatea de moştenitor sezinar.
Aşadar, inclusiv din punctul de vedere al anteriorităţii întabulării şi a actelor care au fost intabulate, prioritar şi preferabil este titlul autorului reclamantei.
Or, dobândind de la un autor al cărui titlu este preferabil, este evident că va avea câştig de cauză dreptul reclamantei în raport de cel al pârâtelor SC T. SRL şi SC T.T. SA.
Trimiterile pârâtei SC T.T. SRL din concluziile scrise depuse la dosar la efectele relative ale sentinţei civile nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanţa sunt lipsite de relevanţă în prezentul litigiu, sentinţa despre care s-a făcut vorbire constituind o realitate juridică ce nu poate fi ignorată.
Nu au fost primite nici susţinerile pârâtei SC T. SRL în sensul că vânzarea-cumpărarea realizată de reclamantă este lovită de nulitate absolută fiind realizată de un neproprietar la acea dată, respectiv de către numiţii P. care nu putuseră dobândi dreptul de proprietate asupra terenului de la N.A. înainte de emiterea certificatului de moştenitor, pentru că vânzarea-cumpărarea realizată între numiţii Papuc şi reclamantă a avut loc la data de 8 septembrie 2005, aşadar ulterior emiterii certificatului de moştenitor nr. 62 din 25 aprilie 2003 şi pentru că emiterea certificatului de moştenitor este lipsită de relevanţă sub aspectul valabilităţii vânzării realizate de N.A.
Transmiterea activului şi pasivului succesoral operează de drept de la defunct la succesorii săi de la data deschiderii succesiunii, deci din momentul încetării din viaţă a celui care lasă moştenirea (art. 899 C. civ.), iar conform art. 653 C. civ., descendenţii, aşa cum este şi N.A., se bucură de sezină.
Întrucât faţă de terţi, certificatul de moştenitor face dovada calităţii moştenitorului de a fi dobândit bunurile ce constituie masa succesorală, aceştia pot fi de acord să li se transmită bunul de către moştenitor chiar şi înainte de eliberarea certificatului de moştenitor.
Aşadar numitul N.A. a putut înstrăina către numiţii P., în mod valabil, terenul în discuţie, chiar înainte de emiterea certificatului de moştenitor, cu atât mai mult cu cât era singurul moştenitor al lui N.I.
Nu pot fi primite nici susţinerile aceleiaşi pârâte în sensul că intabularea în C.F. ar fi o condiţie ad validitatem pentru realizarea vânzării (transmiterea dreptului de proprietate), atâta vreme cât terenul nu se afla sub incidenţa Decretului nr. 115/1938.
Buna credinţă invocată de pârâtele SC T. SRL şi SC T.T. SRL care să conducă la aplicabilitatea principiului validităţii aparenţei în drept nu este suficientă pentru a face preferabile titlurile de proprietate ale acestora, deoarece acest din urmă principiu presupune că subdobânditorul nu a cunoscut la data cumpărării situaţia imobilului în discuţie.
Or, nu aceasta este situaţia în speţă, din contractele de vânzare -cumpărare încheiate de amintitele pârâte rezultând că acestea au declarat în mod expres, la data cumpărării, că au cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a terenului în litigiu.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că numitul Vlad Dorel a deţinut calitatea de consilier personal al ministrului turismului, precum şi că înainte a fost administrator la SC M. SA, fiind şi asociat la SC T. SRL, care a încheiat contractul de asociere în participaţiune cu SC M. SA.
Revendicarea unei suprafeţe de 298,89 mp din cei 955 mp de către moştenitorii defunctei Z.Y.R. nu face ca titlul pârâtelor să fie mai bine caracterizat şi nici nu poate conduce la respingerea petitului în revendicare formulat de reclamantă, neîmpietând nici asupra solicitărilor respectivilor moştenitori amintiţi mai sus, câtă vreme aceştia au posibilitatea revendicării terenului menţionat inclusiv de la reclamantă în situaţia în care ar dovedi existenţa un titlu de proprietate mai bine caracterizat.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâtele: SC T. SRL, SC T.T. SRL şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 104 din 25 septembrie 2008, a respins excepţiile nulităţii sentinţei, a prematurităţii acţiunii, a lipsei de interes a reclamantei de a declara apel şi a lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. A admis apelul declarat de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât şi a respins acţiunea reclamantei faţă de acest pârât, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei. Prin aceiaşi decizie s-au respins apelurile declarate de reclamanta SC V. SA şi de pârâtele SC T. SRL şi SC T.T. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut, pentru admiterea apelului pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, că acesta efectuează înscrierile în Cartea funciară în exerciţiul unor atribuţii conferite de lege, că această instituţie nu devine parte în raporturile juridice de drept material născute între persoanele ale căror drepturi reale sunt înscrise ori radiate din cartea funciară şi, drept urmare, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect rectificarea înscrierilor în cartea funciară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâtele SC T.T. SRL Ovidiu şi SC T. SRL Constanţa solicitând, fiecare, admiterea recursului său şi, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Secţiei civile a Tribunalului Braşov sau, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii apelului său şi, fie admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea procedurii concilierii directe şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fie respingerea capătului de cerere având ca obiect lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului, precum şi a capătului de cerere privind rectificarea situaţiei de carte funciară.
Recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanţa, în motivarea recursului său, întemeiat în drept pe pct. 3 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticând Decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocă următoarele:
Deşi se recunoaşte că litigiul dedus judecăţii este unul civil, instanţa de apel, Secţia comercială a Curţii de Apel Braşov, nu şi-a declinat competenţa către Secţia civilă şi nici nu a constatat nulitatea sentinţei cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la Secţia civilă a Tribunalului Braşov.
Greşit afirmă instanţa că recurenta-pârâtă nu a adus nicio probă care să combată realitatea reţinută prin sentinţă întrucât consideră că a depus suficiente înscrisuri din care să rezulte că la baza emiterii sentinţei civile invocate de reclamantă a stat un fals grosolan.
Consideră că instanţele au avut suficiente probe când au comparat titlurile pentru a constata că titlul său şi al antecesoarei sale a fost obţinut cu respectarea strictă a legii iar titlul reclamantei are la bază un fals grosolan.
Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu, în susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Deşi instanţa de apel a reţinut natura civilă a cauzei a apreciat că soluţionarea de către secţia comercială a unei instanţe a unui litigiu civil nu atrage nulitatea hotărârii pronunţate, sancţiunea nulităţii absolute intervenind doar în cazul încălcării unor norme de ordine publică. De asemenea a ignorat că în fond cauza s-a soluţionat potrivit normelor de drept comercial, pronunţându-se, în primă instanţă, o hotărâre executorie, ceea ce ar fi fost imposibil dacă litigiul ar fi fost soluţionat de către o secţie civilă. Recurenta cere să se constate că, în cauză, s-a pronunţat Secţia comercială a instanţei de fond, cu încălcarea dispoziţiilor de specializare a secţiilor, prevăzută de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
2. În mod greşit instanţa de apel a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 7201 C. proc. civ. din moment ce s-a menţinut punctul de vedere al instanţei de fond relativ la natura comercială a cauzei.
3. Cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei SC V. SA în promovarea apelului împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulităţii actelor de înstrăinare instanţa de apel nu a analizat această excepţie în raport de motivele invocate în susţinerea acesteia ci în baza unei opinii proprii cu privire la acest aspect.
4. Este „nelegală şi netemeinică şi modalitatea în care Curtea de Apel Braşov a soluţionat apelul formulat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu, pronunţând o hotărâre în egală măsură netemeinică şi nelegală".
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă aduce, în esenţă, următoarele argumente.
Instanţa de apel nu s-a străduit să analizeze probele administrate în faza apelului, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei analize superficiale atât a hotărârii instanţei de fond cât şi a întregului ansamblu probator administrat în cauză în raport de criticile aduse de către pârâte hotărârii pronunţate de către Tribunalul Braşov.
În continuare recurenta-pârâtă redă condiţiile în care au fost încheiate actele de vânzare-cumpărare cu privire la loturile din Staţiunea Mamaia, inclusiv loturile în cauză şi apoi invocă o serie de aspecte privind evoluţia istorică a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.
Hotărârea judecătorească invocată de reclamantă este nulă absolut întrucât moştenitorii foştilor proprietari F.C.G. şi F.G.V. nu au avut cunoştinţă de existenţa ei şi de aceea nici nu au atacat-o.
Nu se poate reţine, chiar dacă nu există la dosar, pentru a fi examinate, contractele de vânzare-cumpărare, că Decizia nr. 22043/1958 ar fi o declaraţie unilaterală de rezoluţiune având în vedere că cele trei contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în condiţiile generale de vânzare stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei Constanţa, aprobată prin Decretul nr. 761/1906, în care se stipula că terenurile situate în Zona Plajei Mamaia se vor vinde cu condiţia expresă ca dobânditorii să construiască o casă de locuit sau o vilă în termen de patru ani, prelungit la şase ani şi având în vedere că, condiţiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905 conţineau o clauză potrivit cu care nerespectarea vreunei obligaţii asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului, fără nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de grad IV, desfiinţarea convenţiei realizându-se de plin drept, fără intervenţia instanţei de judecată. Or instanţa de apel nu putea ignora principiile şi instituţiile dreptului civil şi ale legislaţiei în materie.
Greşit a reţinut instanţa de apel că în anul 1960 terenul nu mai aparţinea Oraşului Constanţa ci autorilor reclamantei, întrucât, în realitate, în anul 1960 terenul reintrase în patrimoniul Municipiului Constanţa, urmare Deciziei nr. 22043/1958, ce nu a fost contestată nici măcar de N.I., potrivit reclamantei şi instanţei de apel proprietar la momentul apariţiei sale, proprietar care, de altfel, nu a avut nici măcar posesia şi nu apare în niciun înscris oficial.
De asemenea instanţa de apel a reţinut în mod greşit că posesia pârâţilor ar fi fost bazată pe deposedarea abuzivă a adevăratului proprietar, nefiind utilă, de natură să conducă la uzucapiune.
Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea situaţiei de carte funciară şi instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 7/1996, nefiind îndeplinite, la data pronunţării, condiţiile prevăzute de art. 34 din acelaşi act normativ întrucât art. 34 are în vedere data pronunţării şi nu momentul la care vor fi puse în executare dispoziţiile instanţei de rectificare a C.F.
Reclamanta-intimată SC V. SA a formulat în cauză întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
În îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanţa a fost citată cu menţiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 6.261 lei şi timbrul judiciar cu 0,3 lei, obligaţie care nu a fost îndeplinită. Ca urmare Înalta Curte a luat în examinare, în prealabil, excepţia insuficientei timbrări a cererii de recurs formulată de această recurentă şi a reţinut că potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar se achită anticipat sau cel mai târziu până la termenul de judecată stabilit de instanţă. Cum recurentul nu a completat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar până la soluţionarea cauzei urmează a se aplica sancţiunea anulării acestui recurs ca insuficient timbrat potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Cu ocazia dezbaterilor, întrucât recurenta SC T. SRL Constanţa nu a completat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar intimata-reclamantă a solicitat anularea acestui recurs şi, drept urmare, a invocat excepţia lipsei de interes a recursului recurentei-pârâte SC T.T. SRL Ovidiu cu motivarea că pârâta-recurentă SC T. SRL Constanţa, urmare anulării recursului său, nu mai poate beneficia, astfel, de o recomparare a titlurilor prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi rămâne de soluţionat doar recursul recurentei-pârâte SC T.T. SRL care nu afirmă, în schimb, un drept real (de proprietate) asupra imobilului, ci un simplu drept personal, de creanţă, izvorând dintr-un antecontract. Aceasta întrucât doar în cadrul acţiunii în revendicare se compară titluri de proprietate şi drepturile reale conferite de asemenea titluri, iar nu drepturi reale cu drepturi de creanţă.
Examinând această excepţie, invocată de către intimata-reclamantă Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. În susţinerea acestei excepţii intimata-reclamantă SC V. SA a invocat o serie de argumente dar toate acestea vizează interesul, sau, mai precis, lipsa de interes, a recurentei-pârâte SC T.T. SRL Ovidiu din punct de vedere al dreptului material. Or, examinarea lipsei de interes a respectivei recurente-pârâte în promovarea şi susţinerea recursului său trebuie făcută, în mod evident, din perspectiva interesului său procesual, iar Înalta Curte constată că, din această perspectivă, recurenta-pârâtă justifică interesul său în promovarea şi susţinerea acestei căi de atac. Aceasta întrucât chiar reclamanta-intimată a chemat-o în judecată, în calitate de pârâtă, pe intimata SC T.T. SRL Ovidiu, generându-i interesul procesual, inclusiv în promovarea căilor de atac, interes pe care acum i-l neagă, neîntemeiat însă.
Examinând recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
1. Este nefondat motivul de recurs privind greşita soluţionare a cauzei de către secţiile comerciale ale instanţelor de fond şi de apel întrucât potrivit practicii judiciare de după 1989 ca şi practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că obiectul litigiului îl constituie un bun imobil nu atrage automat calificarea litigiului ca fiind civil ci natura acestuia poate fi comercială în raport de alte elemente, prezente în această cauză, respectiv revendicarea lui de către societăţi comerciale, ca făcând parte din fondul de comerţ al lor.
Este corectă raţiunea instanţei de apel, în soluţionarea excepţiei invocate în faţa sa, că, în raport de valoarea obiectului litigiului competenţa revenea, indiferent de natura civilă sau comercială a cauzei, tribunalului şi că această competenţă se verifică, din perspectiva normelor de ordine publică, în raport cu nivelul instanţei şi nu cu secţia care a soluţionat cauza, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. XV/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, în faţa instanţei de fond, când reclamanta a invocat natura civilă a cauzei pârâtele au susţinut că „instanţa competentă să soluţioneze cauza este secţia comercială a Tribunalului Braşov, solicitând respingerea excepţiei" (fila 73 vol. I dosarul Tribunalului Braşov), opinie însuşită de instanţă. Invocarea şi susţinerea unui punct de vedere contrar celui susţinut iniţial – şi împărtăşit de instanţă – denotă o atitudine cu elemente de abuz procesual.
2. Nu este întemeiat nici motivul privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 7201 C. proc. civ. întrucât acţiunea a fost înregistrată de către reclamantă la 8 mai 2006 şi adresată Secţiei civile a Tribunalului Constanţa. Cauza a fost pusă pe rolul Secţiei comerciale a respectivului tribunal. La termenul din 13 iunie 2006 reclamanta a depus precizări prin care a învederat că a formulat cerere de chemare în judecată ca acţiune civilă, aducând acest aspect şi la cunoştinţa instanţei şi a părţilor prezente (fila 117 – 118 dosar Tribunal Constanţa).
Ulterior, după ce Tribunalul Braşov a respins excepţia reclamantei privind natura civilă a cauzei şi, cu concluziile favorabile ale pârâtelor, a stabilit natura comercială, pârâtele nu au formulat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Această excepţie a fost invocată pentru prima dată de pârâta SC T. SRL după mai mult de 2 ani de la înregistrarea acţiunii, la ultimul termen de judecată a apelului (4 septembrie 2008) iar de pârâta SC T.T. SRL prin motivele sale de recurs, depuse la 30 octombrie 2008, deşi părţile au avut numeroase înfăţişări în faţa Tribunalului şi Curţii de Apel Braşov.
Din cele mai sus arătate rezultă, pe de o parte, că reclamanta nu a urmărit şi, în concret, nici nu a eludat prevederile art. 7201 C. proc. civ. privind realizarea concilierii prealabile în litigiile comerciale iar, pe de alta, că pârâtele, prin atitudinea lor, au consimţit la continuarea litigiului, calificat ulterior comercial, fără realizarea încercării de conciliere. Mai mult, prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti. Or, invocarea acestor prevederi cu atât de mare întârziere şi în faza apelului – şi respectiv a recursului – este contrară chiar scopului reglementării din art. 7201 şi prevederilor art. 723 C. proc. civ. care impun exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului cu care acestea au fost recunoscute de lege. În aceste condiţii este evident că pârâtele nu au dorit şi nu au urmărit rezolvarea diferendului pe calea concilierii – şi deci orice demers în acest sens ar fi rămas fără rezultat – şi că singurul scop al invocării tardive a excepţiei inadmisibilităţii a fost acela al blocării acţiunii reclamantei după ce au pierdut în fond şi în apel.
3. Recurenta-pârâtă nu are interes procesual în a critica soluţia instanţei de apel de a respinge apelul reclamantei SC V. SA împotriva soluţiei instanţei de fond de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulităţii actelor de înstrăinare a terenului între pârâte. Ca atare nici acest motiv nu poate fi reţinut.
4. În ceea ce priveşte al patrulea motiv de recurs, cel care vizează nelegalitatea – dar şi netemeinicia (!) - hotărârii instanţei de apel, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru că recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii şi de ce titlul său, pe care îl invocă, este mai caracterizat decât cel invocat de reclamantă, respectiv de ce titlul reclamantei este mai puţin caracterizat decât al ei.
Pe de altă parte criticile pe fond ale recurentei-pârâte privind compararea titlurilor nu sunt clare din această perspectivă, a comparării lor, întrucât afirmaţia că titlul reclamantei este un fals grosolan nu este suficientă pentru înlăturarea acestuia, din moment ce pârâta nu s-a înscris în fals împotriva acestui act.
Netimbrarea recursului său de către pârâta principală SC T. SRL, cu consecinţa anulării acestui recurs, menţine Decizia Curţii de Apel Braşov faţă de această pârâtă, inclusiv în ceea ce priveşte compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, precum şi concluzia acestei instanţe privind caracterul preferabil şi mai bine caracterizat al titlului reclamantei. Or, această comparaţie precum şi concluzia trasă din ea rămân câştigate cauzei întrucât reclamanta îşi compară titlul său cu titlul pârâtei principale (SC T. SRL) care nu şi-a timbrat recursul, achiesând astfel la soluţia instanţei de apel.
În ceea ce priveşte argumentul vizând calitatea de proprietari a vânzătorilor F.G.V., F.C.G., M.I. şi B.A.M. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu N.I., legată de Decizia nr. 22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa, instanţa de apel a reţinut, în mod corect că, în lipsa contractelor vizate de Decizia menţionată această decizie constituie doar o declaraţie unilaterală de rezoluţiune, ce nu poate fi luată în considerare, fiind contrară prevederilor art. 969 C. civ. Declaraţia de rezoluţiune pronunţată unilateral fiind lipsită de efecte s-a reţinut în mod corect că autorii lui N.I. aveau calitatea de proprietari ai imobilelor înstrăinate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, respectiv la 11 noiembrie 1948, aşa cum rezultă din registrul de proprietăţi al oraşului Constanţa.
Argumentul privind rectificarea situaţiei de carte funciară este nefondat întrucât corect s-a reţinut că, faţă de soluţia dată în acţiunea în revendicare, nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei SC T. SRL şi, ca urmare, cererea reclamantei de rectificare a cărţii funciare se încadrează în prevederile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să anuleze ca insuficient timbrat recursul pârâtei SC T. SRL, să respingă excepţia lipsei de interes a recurentei, invocată de intimata-reclamantă şi să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanţa va obliga recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta SC T. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 104/Ap din 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca insuficient timbrat.
Respinge excepţia lipsei de interes a recurentei SC T.T. SRL Ovidiu, invocată de intimata-reclamantă.
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante SC V. SA Constanţa suma de 76.665,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1940/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2049/2009. Comercial → |
|---|
