ICCJ. Decizia nr. 1863/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1863/2009
Dosar nr. 550/98/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 933/F din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomiţa, dată urmare strămutării judecării cauzei de la Tribunalul Prahova, dispusă prin încheierea din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost soluţionat în fond, în al doilea ciclu procesual, acţiunea reclamantului M.G. formulată împotriva pârâţilor SC M. SRL Ploieşti, Z.L. şi D.D., în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SRL şi obligării în solidar a celor trei pârâţi la plata sumei de 127.381 lei reprezentând împrumut nerestituit plus dobânda legală calculată până la 10 septembrie 2007.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a ordonat la 2 septembrie 1998 unei bănci din Bologna virarea în contul pârâtei SC M. SRL a sumei de 55.000.000 lire italiene în scopul achiziţionării unor utilaje, termenul convenit pentru restituire fiind 31 decembrie 2000.
Cum asociaţii şi administratorii pârâtei erau ceilalţi doi pârâţi, persoane fizice, iar aceştia şi-au asumat obligaţia prin actul adiţional autentificat din 25 februarie 2000, act prin care au cesionat părţile lor sociale, să suporte datoriile societăţii dinaintea cesionării, au fost obligaţi în solidar toţi cei trei pârâţi la restituirea restului din împrumutul acordat, respectiv 41.501.383 lire italiene, echivalent în lei, reactualizat, 127.381 lei, plus dobânda legală.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de societatea pârâtă a fost respinsă cu motivarea că suma împrumutată a intrat în patrimoniul ei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri pârâta Z.L. şi SC M. SRL.
Prin Decizia comercială nr. 352 din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei Z.L. şi a fost admis apelul SC M. SRL, sentinţa de fond fiind schimbată în parte în sensul admiterii excepţiei invocată de această pârâtă şi respingerii acţiunii formulate împotriva ei, reţinându-se că ea nu are calitate procesuală pasivă în restituirea împrumutului în raport de obligaţia asumată de ceilalţi doi pârâţi.
Cu privire la apelul pârâtei Z.L. instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată excepţia autorităţii lucrului judecat, întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de apelantă au privit un alt împrumut, respectiv cel acordat la 19 august 1998 şi nu cel ce formează obiectul cauzei de faţă, acordat la 29 ianuarie 1999 prin convenţia intitulată „eşalonare de plată" şi care priveşte împrumutul de 55.000.000 lire italiene.
Referitor la prescripţie, instanţa de apel a reţinut că ultima plată efectuată în contul împrumutului din 29 ianuarie 1999 s-a efectuat la 20 mai 2003 aşa încât, acţiunea promovată la 20 mai 2003 nu este prescrisă.
De asemenea, nici dreptul la apărare nu i-a fost încălcat apelantei din moment ce instanţa, având în vedere motivele medicale invocate de apărătorul său, a amânat pronunţarea sentinţei.
În consecinţă s-a apreciat că au existat două împrumuturi iar pârâta este ţinută să-l restituie cum s-a obligat la 29 ianuarie 1999.
Nemulţumită de această Decizia pârâta Z.L. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta critică Decizia din apel pentru încălcarea dreptului său la apărare, ca şi instanţa de fond, precum şi a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepţia prescripţiei pentru prima dată în apel, ceea ce o privează de un grad de jurisdicţie.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta critică greşita interpretare a contractului şi reţinerea existenţei a două contracte de împrumut.
În realitate, a existat un singur contract încheiat la 19 august 1998 pentru 55.000.000 lire italiene, virate în contul SC M. SRL la 2 septembrie 1998, împrumut garantat cu ipotecă şi pe care la 29 ianuarie 1999 l-a eşalonat la plată de comun acord cu reclamantul, transformând cei 55.000.000 lire italiene în 300.000.000 lei.
Prin ultima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1021, art. 1091, art. 1092 C. civ. precum şi art. 166 C. proc. civ. în soluţionarea excepţiei autorităţii lucrului judecat. Această greşeală s-a bazat pe reţinerea eronată a existenţei a două contracte de împrumut şi nu a unuia singur, cum era corect, respectiv cel din 19 august 1998, eşalonat la 29 ianuarie 1999 şi care a format obiectul unui alt litigiu soluţionat prin sentinţa comercială nr. 4363/2004 a Judecătoriei Ploieşti, irevocabilă prin Decizia nr. 420/2004 a Tribunalului Prahova, restituit integral până în ianuarie 2003.
Prin întâmpinare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată şi excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) şi d) C. proc. civ., excepţie asupra căreia Curtea s-a pronunţat astăzi în sensul respingerii ei.
Recursul pârâtei este parţial întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată deoarece, din actele dosarului rezultă că deşi instanţa de fond a respins cererea apărătorului recurentei pentru amânarea cauzei, din motive medicale, motive „neclare" în opinia instanţei, dreptul la apărare al pârâtei recurente nu a fost încălcat, instanţa amânând pronunţarea, luând în considerare actele şi apărările făcute de Zefinescu Lucia, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
De asemenea, Curtea nu poate reţine în cadrul acestei critici nici încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prin analizarea excepţiei prescripţiei în apel pentru prima dată, deoarece, o asemenea excepţie fiind de ordine publică poate fi analizată în orice fază procesuală, iar soluţia de fond a fost dată prin cercetarea fondului şi nu în temeiul unei excepţii, cum greşit susţine recurenta, astfel încât să fi fost încălcate în soluţionarea apelului dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Cât priveşte cea de-a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Curtea o apreciază ca întemeiată, instanţa de apel dând o greşită interpretare raporturilor juridice născute între părţi în temeiul contractului de împrumut pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată la 20 mai 2003 reclamantul a solicitat restituirea unui rest dintr-un împrumut de 55.000.000 lire italiene acordat la 29 ianuarie 1999, cu termen de restituire la 31 decembrie 2000, invocând în acest sens înscrisul intitulat „eşalonare de plată", ataşat acţiunii.
În apel, pârâta apelantă a depus probe existente de altfel la dosarul cauzei şi în celelalte faze procesuale, referitoare la raporturile contractuale în legătură cu împrumutul acordat de reclamant, probe din care rezulta că la 19 august 1998 reclamantul a împrumutat, fără dobândă, pe pârâta Z.L. cu 300.000.000 lei ce urma a fi folosită pentru achiziţionarea de utilaje de către SC M. SRL, împrumut garantat cu ipotecă, după cum rezultă din contractul de împrumut autentificat din 19 iulie 1998.
Această sumă a fost virată la 2 septembrie 1998 în contul societăţii SC M. SRL în lire italiene – 55.000.000 lire – conform dispoziţiei de plată aflată la fila 65 apel, dispoziţia cuprinzând chiar şi dobânzi de 12% şi rate de rambursare, deşi contractul iniţial nu avea asemenea menţiuni.
La 29 ianuarie 1999 prin înscrisul intitulat „eşalonare de plată" pârâta Z.L. se obliga să restituie până la 31 decembrie 2000, suma de 55.000.000 lire italiene reclamantului, eşalonat, cu dobânda de 12%.
Deşi recurenta a susţinut că această eşalonare privea restituirea împrumutului acordat la 19 august 1998, instanţa de apel, primind susţinerile reclamantului, a reţinut că este vorba de un al doilea contract de împrumut, ceea ce este eronat, înscrisul respectiv cuprinzând doar o obligaţie unilaterală de restituire din partea pârâtei, nicidecum un acord de voinţă referitor şi la acordarea vreunui împrumut din partea reclamantului la 29 ianuarie 1999.
Din acest considerent, soluţia instanţei de apel este greşită, interpretând eşalonarea de plată cu un contract nou de împrumut.
Prin dovezile depuse în apel privind cursul de schimb leu/liră italiană pârâta - apelantă a probat că cei 300.000.000 lei conveniţi a fi împrumutaţi la 19 august 1998 reprezentau echivalentul a 55.000.000 lire italiene, viraţi la 2 septembrie 1998 de reclamant.
Susţinerea reclamantului că cei 55.000.000 lire menţionaţi în „eşalonarea de plată" din 29 ianuarie 1999 ar reprezenta un nou împrumut este în totală contradicţie cu ordinul de plată emis de el pentru aceeaşi sumă la 2 septembrie 1998, neputând fi virată suma înainte de pretinsul împrumut din ianuarie 1999.
Acest împrumut a fost restituit de recurentă integral la 17 ianuarie 2003, conform procesului - verbal al executorului judecătoresc care a pus în executare contractul de împrumut autentificat la 19 august 1998, ocazie cu care creditorul a primit diferenţa ce mai era de achitat şi a fost de acord cu radierea ipotecii, rezervându-şi dreptul de a recupera reactualizarea sumei pe cale unei acţiuni separate.
În consecinţă, Curtea apreciază că în mod greşit instanţa de apel a interpretat înscrisul intitulat „eşalonare de plată" apreciindu-l ca un nou contract şi nu ca un act adiţional al primului contract din 19 iulie 1998, privind modalitatea restituirii împrumutului, aşa încât criticile recurentei sunt întemeiate pe acest aspect.
Cât priveşte greşita soluţionare a excepţiei autorităţii lucrului judecat Curtea apreciază criticile ca nefondate deoarece, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, nu sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., deoarece prin litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4363 din 21 mai 2004 a Judecătoriei Ploieşti irevocabilă prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Prahova, acelaşi reclamant şi-a recuperat reactualizarea sumei de 300.000.000 lei, urmare executării din 17 ianuarie 2003, după cum rezultă din sentinţă, acea cauză având obiect diferit de prezentul litigiu.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul pârâtei în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va modifica în parte Decizia din apel în sensul admiterii apelului pârâtei Z.L. şi schimbării în tot a sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată, restul dispoziţiilor deciziei, referitoare la apelul SC M. SRL urmând a fi menţinute.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Curtea va obliga intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă doar în limita sumei de 5.713 lei, reprezentând taxele de timbru şi onorariul avocatului, mai puţin costul biletelor de avion Franţa - România depuse de recurentă, rezultând din actele dosarului că aceasta are domiciliul în Ploieşti, în România şi nu în străinătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Z.L., împotriva deciziei nr. 352 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtei Z.L. Schimbă în tot sentinţa nr. 933 F din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, în sensul că respinge ca nefondată acţiunea reclamantului M.G.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Obligă intimatul - reclamant la 5.713 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1865/2009. Comercial → |
|---|
