ICCJ. Decizia nr. 1873/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1873/2009
Dosar nr. 9072/30/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 decembrie 2007 reclamanta C.C.I.A. Timişoara cheamă în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Timişoara reprezentată prin primar şi Primarul Municipiului Timişoara solicitând instanţei să dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 7.073,88 lei reprezentând daune materiale şi obligarea lor în solidar la plata sumei de 1 leu daune morale şi penalităţi aferente şi totodată să se constate că reclamanta a fost deposedată de un fond de comerţ (vad, clientelă) printr-o evacuare abuzivă, ce a disimulat o formă de concurenţă neloială împotriva sa, de către pârâţi, care au organizat în aceeaşi perioadă o manifestare expoziţională de vânzare similară cu cea organizată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 310/PI din 27 mai 2008 Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte cererea reclamantei, obligă pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 7.073,88 lei cu titlu de daune materiale şi respinge cererea privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 1 leu daune morale cu dobânzi aferente, cât şi capătul de cerere privind acţiunea în constatare, cu 527,55 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâţilor.
Reţine instanţa că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) şi art. 9 lit. u) din Decretul Lege nr. 139/1990, camerele de comerţ teritoriale pot să organizeze şi să administreze târguri, expoziţii specializate şi să efectueze activităţi de reclamă comercială în condiţiile statutului, inclusiv pe bază de parteneriat, în spaţii proprii, închiriate sau concesionate, scop în care au fost încheiate şi cele două contracte de concesiune din 17 septembrie 2008 şi 11 decembrie 2000, nemaifiind necesar un acord suplimentar pentru edificarea de construcţii şi desfăşurarea activităţilor C.R.A.P.A.E. Timişoara, că, urmare a evacuării forţate şi a rezilierii – drept consecinţă – a adeziunilor contract cu expozanţii, reclamanta a suferit un prejudiciu al cărui cuantum nu a fost contestat de pârâţi, precum şi că reclamanta nu a făcut dovada unor suferinţe morale care să justifice acordare de daune morale.
Prin Decizia nr. 216/A din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, admite apelul formulat de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea reclamantei, reţinând că instanţa de fond a stabilit eronat că, nefiind comerciant, reclamanta nu avea nevoie de acordul autorităţilor administraţiei locale pentru exerciţiul comerţului, plasându-se pe tărâmul răspunderii contravenţionale, deşi aceasta trebuia să analizeze răspunderea contractuală a reclamantei care prin amplasarea căsuţelor în litigiu, a încălcat dispoziţiile art. 21 şi art. 23 din contractul de concesionare din 1998 şi ale art. 16 lit. o) din contractul de concesiune din 2000 în care se specifică obligaţia acesteia de a respecta întrutotu destinaţia iniţială a terenului, reclamanta neobţinând acordul pârâţilor pentru amplasarea unor construcţii cu destinaţia de spaţii comerciale expoziţionale pe un teren aflat pe domeniul public în proprietatea Primăriei Timişoara, în cauză nefiind vorba de obţinerea unui acord pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ci de amplasare de către reclamantă, fără acord, în afara construcţiei „Pavilion expoziţional" edificată pe terenul concesionat ei, a şase căsuţe.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate ca fiind netemeinică şi nelegală şi menţinerea sentinţei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru motivarea contradictorie a deciziei atacate, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o nemotivare, instanţa reţinând ca incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) şi art. 9 lit. u) din Decretul Lege nr. 139/1990, ce definesc scopul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, dar ignorând că nu există niciun fel de obligaţie legală de a obţine vreun acord în vederea organizării unei manifestaţii expoziţionale.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi greşita interpretare a actului dedus judecăţii prin ignorarea faptului că nu a fost sesizată cu o cerere vizând stabilirea unei eventuale răspunderi contractuale şi aceasta neţinând cont de dispoziţiile art. 3 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 650/2002 de aprobare a OUG nr. 99/2000 vizând regimul vânzării de mărfuri către vizitatori în cadrul târgurilor, saloanelor sau al altor manifestări expoziţionale de astfel de mărfuri.
În fine, recurenta susţine că instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) din Decretul Lege nr. 139/1990, art. 9 lit. u) din statutul C.C.I.T., art. 4 lit. l) din Legea nr. 335/2004, ignorând că recurenta nu avea nevoie de niciun acord din partea intimaţilor - pârâţi pentru desfăşurarea activităţii de organizare de manifestări expoziţionale, precum şi că nu a ridicat pe terenul concesionat alte construcţii, contractele de concesiune încheiate cu pârâţii fiind şi modificate implicit prin OUG nr. 34/2006 raportată la art. 27 şi, respectiv art. 31 din menţionatele contracte.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâţii solicită respingerea recursului ca nefondat, subliniind şi că recurenta nu are calitatea de comerciant, precum şi că în cauză se pune problema unei răspunderi contractuale, cum judicios a reţinut instanţa de apel, şi nu a răspunderii contravenţionale.
La termenul de dezbatere a recursului, din oficiu Curtea a invocat excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale a instanţelor comerciale în cauza de faţă.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi examinând cauza prin prisma excepţiei invocate se constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă.
Cum potrivit art. 1 din Legea nr. 335/2007 a Camerelor de Comerţ din România, camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate, ele neavând – deci – calitatea de comerciant, specificitate raportat la care nici recurenta reclamantă – C.C.I.A. Timişoara, persoană juridică – subiect de drept civil – nu are calitate de comerciant ea neputând pretinde această calitate nici potrivit dispoziţiilor art. 7 C. com., sau ale Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, modificată şi republicată - cererea sa de chemare în judecată împotriva unei autorităţi publice locale nu cade, prin obiectul litigiului de faţă, sub incidenţa dispoziţiilor privind competenţa de soluţionare a litigiilor comerciale, nefiind în cauză niciun act subiectiv de comerţ (art. 4 C. com.) şi niciun act unilateral de comerţ (art. 56 C. com.).
Cum litigiul nu poate fi calificat drept un litigiu în materie comercială – aşa cum eronat au procedat instanţele de fond şi de apel - şi faţă de valoarea obiectului acestuia, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi admis şi, pe cale de consecinţă, Decizia recurată şi sentinţa primei instanţe urmează a fi casate, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Timişoara, ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursul declarat de reclamanta C.C.I.A. Timişoara împotriva deciziei nr. 216/A din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 310/PI din 27 mai 2008 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre rejudecare, în primă instanţă, la Judecătoria Timişoara, ca instanţă civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1872/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1877/2009. Comercial → |
|---|
