ICCJ. Decizia nr. 2176/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2176/2009
Dosar nr. 10760/1/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 iulie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Roman pentru a fi obligată la plata sumei de 1.496.984.000 lei fonduri de restructurare neachitate la termenele scadente.
Prin sentinţa civilă nr. 650 din 27 aprilie 2004, Tribunalul Neamţ a respins excepţia prematurităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi în consecinţă a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 254.000.000 lei debit scadent la 31 decembrie 2000; 272.059.400 lei dobânzi legale şi 21.590.000 lei penalităţi de întârziere, respingând, ca prescrise, sumele scadente la 31 decembrie 1998 şi 31 decembrie 1999 şi a penalităţilor aferente.
Prin Decizia civilă nr. 214 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile reclamantei şi pârâtei, ca nefondate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3254 din 31 mai 2005, a admis recursul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, a casat Decizia de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2006, a admis apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că a respins excepţia prescripţiei extinctive şi a obligat pe pârâtă şi la plata sumei de 574.929.600 lei debite scadente la 31 decembrie 1998 şi 31 decembrie 1999 şi a penalităţilor de întârziere aferente, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.
Prin Decizia nr. 2243 din 16 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă.
Împotriva deciziei nr. 3 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bacău, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat o cerere de îndreptare a unei erori materiale.
Prin Încheierea din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins cererea de îndreptare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea îndreptării erorii materiale.
În legătură cu recursul de faţă se reţin următoarele.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, încheierea din 14 iunie 2007 a fost comunicată reclamantei-recurente la data de 12 iulie 2007 din dosar nr. 6072/2005, iar recursul a fost introdus la data de 12 decembrie 2008 (data expedierii poştale), cu depăşirea termenului legal menţionat.
În consecinţă, recursul reclamantei se priveşte ca tardiv şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2175/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2177/2009. Comercial → |
---|