ICCJ. Decizia nr. 214/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 214/2009
Dosar nr. 420/35/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 131/LC din 26 februarie 2008, Tribunalul Satu-Mare a admis excepţia lipsei interesului juridic şi excepţia lipsei de obiect, invocate de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantei SC S. SA Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC Z. SRL Satu Mare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că interesul reprezintă o condiţie de ordin subiectiv care se analizează atât în persoana celui care acţionează în justiţie cât şi în persoana adversarului acestuia, şi reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea.
Astfel, în cauza de faţă, prin Decizia nr. 79/C/A din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea în dosarul nr. 436/C/2006 a fost admis apelul reclamantei-reconvenţionale SC S. SA Satu Mare în contradictoriu cu SC Z. SRL Satu Mare şi A.V.A.S. BUCUREŞTI şi s-a modificat sentinţa nr. 522 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Satu-Mare (dos. nr.3157/2003) în sensul că a obligat pârâta-reclamantă reconvenţională să încheie contract de vânzare-cumpărare cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC Z. SRL Satu Mare după achitarea sumei de 76.347,38 lei, valoare reziduală rămasă de achitat conform contractului de leasing nr. 1081 din 26 iunie 1998 şi s-a menţinut respingerea cererii reconvenţionale.
Prin Decizia nr. 1233 din 20 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dos. nr. 12117/1/2006) s-au respins recursurile declarate de SC S. SA şi SC Z. SR.
Deci, imobilul în cauză a trecut în proprietatea pârâtei în baza hotărârilor judecătoreşti menţionate şi preţul fiind achitat integral către reclamantă conform facturii depuse, contractul de leasing imobiliar nr. 1081 din 26 iunie 1998 care a avut o valabilitate de 5 ani, a încetat prin ajungerea la termen, astfel că reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii şi acest interes nu mai este nici actual.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect, instanţa a reţinut că obiectul ar fi trebuit să fie determinabil, ilicit şi posibil.
Împotriva sentinţei, reclamanta a formulat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de apel formulate, reclamanta a arătat că interesul său în promovarea acţiunii în constatare a vizat constatarea faptului că investiţiile efectuate la imobilul din litigiu au fost efectuate fără deviz şi fără acordul sau acceptul său şi deci este şi legitim fiind în concordanţă cu dreptul obiectiv.
Apelanta a mai arătat că interesul judiciar a existat şi a devenit actual în momentul încălcării dreptului subiectiv.
Cu privire la lipsa de obiect apelanta menţionează că obiectul este licit, posibil şi determinat şi vizează constatarea faptului că investiţiile au fost efectuate după perfectarea şi semnarea contractului de leasing, fără acceptul scris al locatorului.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 79/C/2008-A pronunţată la data de 24 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esenţă că în cauză datorită încetării contractului, soluţionării irevocabile a litigiului generat de executarea contractului şi trecerea imobilului în proprietatea pârâtei, ca urmare a achitării preţului, reclamanta nu mai justifică un interes legitim şi actual în promovarea cererii vizează aspecte care au fost finalizate.
Împotriva deciziei, reclamanta SC S. SA Satu Mare, în termen legal, a declarat recurs motivând că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au interpretat greşit că nu justifică un interes legitim.
Recurenta arată că interesul său a fost legitim fiind în concordanţă cu dreptul obiectiv, pretenţiile izvorâte dintr-un raport juridic recunoscut de lege şi există o legătură indisolubilă între interesul judiciar şi dreptul afirmat în justiţie.
Recurenta mai arată că investiţiile ce se susţin a fi executate în temeiul contractului de leasing imobiliar nr. 1081/1998 nu pot fi luate în calcul la stabilirea valorii reziduale, cu atât mai mult cu cât în art. 10 lit. e) din OG nr. 51/1997, republicată, utilizatorul se obligă „să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului sau contractului de leasing". Deci reclamanta apreciază că investiţia chiar dacă a fost realizată poate profita utilizatorului cu obligarea plăţii investiţiei din partea locatorului şi în aceste condiţii activitatea procesuală a fost declanşată pe baza unui interes născut şi actual. Interesul judiciar se consideră că exista şi a devenit actual în momentul încălcării dreptului subiectiv. Astfel investiţia a fost efectuată fără acceptul său, fără a exista un deviz şi a fost luată în calcul la stabilirea valorii reziduale, deci nu are nici un temei legal.
Se mai menţionează, că este adevărat că a încetat contractul de leasing, dar a avut cunoştinţă de efectuarea investiţiilor numai în momentul depunerii expertizei la dosarul nr. 3175/2003 al Tribunalului Satu Mare.
Raportat la lipsa de obiect recurenta arată că obiectul este licit, posibil, determinat sau determinabil şi că obiectul acţiunii sale este să se constate că investiţiile intimatei au fost efectuate după perfectarea şi semnarea contractului de leasing imobiliar, au fost efectuate fără acceptul scris al său, cu încălcarea art. 4 lit. h) din contract, că nu s-a depus devizul lucrărilor şi că nu este de acord cu valoarea lucrărilor.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, respingerea celor două excepţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată invocând ca temei de drept art. 312 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Analizând motivele de recurs formulate de reclamantă în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că nu sunt critici de nelegalitate limitativ şi expres prevăzute de Codul de procedură civilă.
Prima critică a recurentei şi anume că interesul său este legitim fiind în concordanţă cu dreptul obiectiv şi pretenţiile sale izvorâte dintr-un raport juridic recunoscut de lege, nu este fondată şi deci nu poate fi primită, deoarece litigiul dintre reclamantă şi pârâtă generat de interpretarea şi executarea contractului de leasing imobiliar a fost soluţionat irevocabil, s-a achitat preţul, bunul imobil a trecut în proprietatea intimatei-pârâtă iar contractul în cauză a încetat, astfel că interesul său legitim nu mai este actual.
Cu privire la a doua critică, lipsa de obiect a acţiunii se reţine că obiectul acţiunii ar trebui să fie determinat, licit şi posibil iar în cazul acţiunii în constatare promovată de reclamantă s-a solicitat constatarea unei situaţii de fapt şi nu a existenţei sau inexistenţei unui drept, întrucât contractul părţilor nu mai era în fiinţă, încetase prin ajungerea la termen.
Aşa fiind, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA SATU MARE împotriva deciziei nr. 79/C/2008/A din 24 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 220/2009. Comercial → |
|---|
