ICCJ. Decizia nr. 220/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 220/2009
Dosar nr. 2949/1/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 370 din 11 aprilie 2006 a respins ca prescrisă acţiunea reclamantei C.N.H. SA Petroşani împotriva pârâtei SC G.I. SRL Aninoasa.
Pentru a pronunţa sentinţa, tribunalul a reţinut că suma pretinsă de reclamantă priveşte perioada 1 ianuarie 2001-30 iunie 2002 şi reprezintă suma plăţilor făcute de reclamantă pârâtei pentru serviciile prestate pe bază de contract, iar în susţinerea pretenţiilor s-a invocat procesul-verbal nr. 6/2002 întocmit de D.G.F.P. Hunedoara prin care s-a stabilit că plata era nedatorată, controlul fiind efectuat în perioada 15 octombrie -12 decembrie 2002.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta, motivând că prescripţia dreptului la acţiune trebuia respinsă, acţiunea fiind introdusă în termen de 3 ani de la data încetării contractului, iar în afară de aceasta, în cursul anului 2005 a promovat la aceeaşi instanţă o cerere pentru emiterea somaţiei de plată împotriva pârâtei, având acelaşi obiect, dar în acel dosar nu s-a invocat excepţia prescripţiei, cererea fiind respinsă pe motiv că nu sunt întrunite cerinţele expres prevăzute de art. 1 alin. (1) din OG nr. 5/2001 privind somaţia de plată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 159/A din 22 septembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea în esenţă că faţă de obiectul acţiunii „plată nedatorată" şi data efectuării plăţilor la facturile emise de pârâtă, se aplică termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Instanţa de apel a mai reţinut că în esenţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 întrucât pârâta nu este autoarea unei fapte ilicite producătoare de prejudicii, pârâta a emis facturile de plată ca urmare a unei prestaţii efectuată în baza contractului nr. 127/2001 încheiat cu reclamanta, şi deci dreptul la acţiune s-a născut la data efectuării plăţii apreciată ca nedatorată şi nu la data înregistrării procesului-verbal întocmit de organul de control financiar.
În termen legal, reclamanta C.N.H. SA Petroşani, a declarat recurs arătând că instanţa de apel greşit a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 întrucât pârâta nu este autoarea unei fapte ilicite producătoare de prejudicii, că nu a fost dezbătut motivul nr. 2 de apel şi anume faptul că s-a efectuat o plată nedatorată şi un al treilea motiv faptul că cererea de emitere a somaţiei de plată promovată în anul 2005 i-a fost respinsă pe motiv că nu întruneşte cerinţele expres prevăzute de art. 1 alin. (1) din OG nr. 5/2001 privind somaţia de plată şi nu pe calea excepţiei prescripţiei.
În drept reclamanta şi-a motivat recursul în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1151 din 20 martie 2008 a respins recursul reclamantei, obligând-o şi la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva hotărârii pronunţată în recurs, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea a arătat că instanţa de recurs respingând recursul a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele care ar fi înlăturat admiterea excepţiei prescripţiei extinctive, astfel fiind incident art. 318 teza a doua C. proc. civ.
Contestatoarea menţionează că în mod greşit au reţinut instanţele incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 fără a lua în considerare că în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art.8 ale decretului menţionat, fiind vorba de o plată nedatorată, care este un fapt ilicit iar acţiunea de restituire pe care o generează poate fi intentată în temeiul general de prescripţie, al cărui curs începe să curgă din momentul când solventul a cunoscut sau trebuia să cunoască că plata a fost nedatorată.
În opinia sa, conchide contestatoarea, dacă instanţa de recurs ar fi cercetat atent acest motiv, ar fi constatat că în speţă greşit s-a apreciat ca fiind incident art. 7 din Decretul nr. 167/1958, că nejustificat nu au fost luate în considerare dispoziţiile art. 992 şi art. 1092 C. civ.fiind vorba de o plată nedatorată şi că nu s-a ţinut seama că plata nedatorată este un fapt ilicit.
Contestaţia în anulare formulată în cauză nu este fondată.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor invocate prin contestaţia în anulare, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de recurs este legală.
Instanţa de recurs nu a omis să cerceteze un motiv de recurs, reclamanta de fapt a invocat prin recursul său o singură critică de nelegalitate, aceea referitoare la prescripţie, pe care a motivat-o prin mai multe argumente.
Aşa fiind, în cauză nu este incident art. 318 teza a doua C. proc. civ., situaţie în care va fi respinsă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.N.H. SA – E.M. VULCAN împotriva deciziei nr. 1551 din 20 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 224/2009. Comercial → |
|---|
