ICCJ. Decizia nr. 2024/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2024/2009
Dosar nr. 8483/1/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 aprilie 2007, reclamanta SC O.&O. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 470.697,22 lei, echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin vânzarea la licitaţia publică din 24 iulie 2006 a unor bunuri ce fuseseră anterior vândute unui alt adjudecatar, nefuncţionabile sau aflate sub sechestru, pârâta urmând a răspunde pentru evicţiune, plus cheltuieli de judecată.
Prin încheierea comercială nr. 2882/C din 21 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj, cererea a fost declinatăla Curtea de Apel Cluj, care prin sentinţa civilă nr. 369 din 2 iulie 2007, a constatat că în cauză s-a ivit conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza pentru soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 3640 din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauză ce s-a înregistrat la data de 5 decembrie 2007, sub nr. 7200/1/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 144 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de AVAS şi a respins cererea reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 470.697,22 lei, echivalentul sumei de 189.453,5 dolar SUA, reprezentând prejudiciu, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, analizând excepţiile invocate în cauză, conform art. 137 C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă a rămas fără obiect, fiind respinsă prin Decizia nr. 731 din 24 iunie 2008, de Curtea Constituţională.
În ce priveşte excepţiile invocate de pârâtă, curtea de apel a reţinut că, de asemenea, a rămas fără obiect excepţia de necompetenţă materială, de vreme ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat conflictul de competenţă şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
În discuţie au mai rămas astfel doar excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.
- Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., în plus întrucât judecătorul a şi primit cererea, - excepţia fiind respinsă ca neîntemeiată.
- Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, prevăzută de art. 49 din OUG nr. 51/1998, a reţinut că articolul respectiv prevede un termen de prescripţie cu limită maximă de 12 luni care nu s-a împlinit, astfel că, în atare situaţie, acţiunea reclamantei nu este prescrisă, astfel că şi această excepţiei a fost respinsă.
Pe fond – curtea de apel a reţinut că cererea reclamantei vizând antrenarea pârâtei pentru evicţiune este nefondată, deoarece fişa de licitaţie a fost semnată şi de reprezentanţii reclamantei care nu pot motiva astăzi că nu au cunoscut ce produse s-au prezentat la licitaţie, de asemenea, nu poate fi luată în considerare nici susţinerea că nu au avut specialişti în materie, risc pe care şi l-au asumat dacă într-adevăr au procedat astfel. Afirmaţia reclamantei este însă contrazisă de faptul că din procesul verbal de licitaţie (pag.12-13) rezultă că i s-au adus reclamantei adjudecatare la cunoştinţă situaţia tuturor activelor supuse vânzării, modul lor de evaluare, starea lor, cele ce au fost supuse sechestrului A.F.P. Gherla etc., proces-verbal în care s-a inserat următorul enunţ: „După ce a luat la cunoştinţă de cele precizate, participantul a fost de acord să liciteze în aceste condiţii".
În atare situaţie, nu mai poate spune astăzi că nu a avut cunoştinţă la data licitaţiei de situaţiile pe care le invocă în acţiune. Mai mult, plata în rate s-a admis pentru a se face investiţii obiectivelor cumpărate, deci cunoştea faptul că acestea necesitau unele îmbunătăţiri.
Referitor la greutăţile pe care susţine că le-a întâmpinat după preluarea sediului datorate operaţiunilor de lichidare ale societăţii, singură recunoaşte că a fost obligată să accepte accesul lichidatorului în baza unei ordonanţe preşedinţiale, în plus i s-a garantat dreptul de proprietar prin menţiunea „adjudecatarul primeşte procesul-verbal de licitaţie care constituie titlu de proprietate", situaţie în care ca proprietar cu drepturi depline avea dreptul să dispună de bunurile sale în consecinţă. În plus, reclamanta nu a dovedit în nici un fel prejudiciul suferit, nici modul de calcul al acestuia şi nici legătura de cauzalitate între culpă şi prejudiciu.
Faţă de cele arătate, curtea de apel nu a putut reţine vreo culpă în sarcina pârâtei pentru evicţiune, situaţie în care a respins cererea reclamantei, ca nefondată.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC O.&O. SRL Gherla, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 art. 312 alin. (5), art. 313 şi art. 315 C. proc. civ., precum şi art. 1337 ş.a. C. civ. şi solicitând:
I. În principal, admiterea recursului, casarea sentinţei comerciale nr. 144 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
II. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă şi, în consecinţă, dispunerea obligării pârâtei-intimate A.V.A.S. să-i plătească reclamantei suma de 470.697,22 lei (echivalentul în lei a sumei de 189.453,5 dolar SUA), reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, cu cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.
În motivarea recursului său, fără o sistematizare a motivelor de recurs, astfel cum este imperios necesar într-o cerere de recurs, recurenta-reclamantă arată în esenţă următoarele:
Valoarea bunurilor vândute de pârâtă, care nu mai erau proprietatea debitoarei şi care nu au ajuns în proprietatea reclamantei-recurente este de 3422 dolar SUA, lista bunurilor fiind menţionată în cererea de chemare în judecată la litera b); pentru aceste bunuri era firesc să se admită acţiunea, deoarece în nici un document prezentat de pârâtă, cu ocazia licitaţiei, nu s-a menţionat că bunurile respective au fost vândute anterior unei alte societăţi comerciale, printr-o licitaţie organizată de A.F.P. a Municipiului Gherla.
Din actele prezentate de pârâtă şi din vizionarea exterioară a cuptorului de topit sticlă nu rezultă că acest cuptor este inutilizabil în totalitate, valoarea prejudiciului cauzat în acest mod fiind de 183.089 dolar SUA, iar din documentele prezentate de pârâtă, precum şi din vizionarea exterioară a bunului, reprezentanţii reclamantei nu puteau cunoaşte că este imposibilă utilizarea cuptorului pentru ars şi temperat şamota, în valoare de 2548 dolar SUA.
La momentul încheierii procesului-verbal de licitaţie, procesul de producţie era încetat, urmare situaţiei financiare precare a debitoarei, context în care vizionarea bunurilor nu putea oferi informaţii cu privire la starea tehnică a acestora.
Mai arată recurenta-reclamantă că atâta vreme cât s-a probat că pârâta - intimată a vândut bunuri pe care nu le putea vinde, deoarece nu erau proprietatea debitoarei, este firesc, legal şi moral ca aceasta să fie obligată să restituie preţul încasat de la cumpărătoarea recurentă şi să suporte şi cheltuielile pe care recurenta le-a efectuat pentru recuperarea preţului; în aceeaşi situaţie sunt şi bunurile cu vicii ascunse, cu referire concretă la cuptorul în valoare de 183.089 dolar S.U.A. şi cuptorul de ars şi temperat şamota, în valoare de 2.548 dolar SUA.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, precum şi de hotărârea criticată, pronunţată de curtea de apel, se constată următoarele:
Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia pentru anumite bunuri, intimata-pârâtă nu a prezentat nici un document, cu ocazia licitaţiei, în care să fie menţionat că bunurile respective au fost vândute anterior unei alte societăţi comerciale, printr-o altă licitaţie organizată de A.F.P. a municipiului Gherla, se constată că nu poate fi primită, atât timp cât fişa de licitaţie a fost semnată şi de reprezentanţii reclamantei, împrejurare în care reclamanta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut ce produse s-au prezentat la licitaţie.
Mai mult decât atât, din procesul-verbal de licitaţie încheiat la 24 iulie 2006, rezultă că recurentei-adjudecatare i s-a adus la cunoştinţă situaţia tuturor activelor supuse vânzării, în cuprinsul procesului-verbal fiind inserată menţiunea conform căreia „după ce a luat cunoştinţă de cele precizate, participantul a fost de acord să liciteze în aceste condiţii".
Nici susţinerile potrivit cărora din documentele prezentate de intimata-pârâtă, cât şi din vizionarea exterioară a bunurilor, reclamanta nu putea cunoaşte că utilizarea acestora este improprie destinaţiei lor nu pot fi luate în considerare, ca fiind întemeiate, de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, recurenta-reclamantă a fost de acord să liciteze în condiţiile în care i-au fost prezentate aceste produse şi lipsa unor specialişti proprii în materie, în această situaţie, nu poate fi imputată intimatei - pârâte. De altfel, plata în rate a fost acceptată pentru a se face investiţii la obiective cumpărate, rezultând că reclamanta avea cunoştinţă despre faptul că acestea necesitau îmbunătăţiri.
În ce priveşte susţinerea în conformitate cu care intimata-pârâtă a vândut bunuri pe care nu le putea vinde, deoarece nu erau proprietatea sa, se constată că este de asemenea neîntemeiată, întrucât recurentei-reclamante i s-a garantat dreptul de proprietate prin menţiunile prevăzute în procesul verbal de licitaţie, potrivit cărora, după achitarea integrală a preţului sau a prezentării scrisorii de garanţie bancară, conform prevederilor art. 74 alin. (4) din OUG nr. 51/1998, republicată, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate şi, în baza acestuia, conform prevederilor art. 74 alin. (5) din aceeaşi ordonanţă, - astfel cum corect a reţinut şi curtea de apel – reclamanta, ca proprietar cu drepturi depline are dreptul să dispună de bunurile sale, în consecinţă.
Astfel fiind, se reţine că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice casarea sau modificarea sentinţei pronunţate de curtea de apel, aceasta urmând a fi menţinută, ca fiind legală şi recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.&O. SRL Gherla împotriva sentinţei comerciale nr. 144 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2025/2009. Comercial → |
|---|
