ICCJ. Decizia nr. 2028/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2028/2009

Dosar nr. 5872/1285/2007

Şedinţa publică din 24 iunie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 1747 din 15 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile de ordine publică invocate de către pârâtă, privind prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.W. împotriva pârâţilor SC C. SA şi C.I.B., pârâţii fiind obligaţi în solidar la plata sumei de 34.478 Euro, precum şi a sumei de 3.335,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că dreptul material la acţiunea exercitată de reclamantă nu s-a prescris, întrucât cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt prin recunoaşterea dreptului dedus judecăţii, făcută de pârâţi în folosul cărora curgea prescripţia.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a statuat că este nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în sensul existenţei a două cereri de chemare în judecată, din care una să fi fost soluţionată irevocabil, iar cealaltă să fie în curs de judecată şi să fie îndeplinită condiţia triplei identităţi privitoare la obiect, părţi şi cauză.

Pe fondul raportului juridic litigios, tribunalul a reţinut că între părţile litigante au avut loc mai multe tranzacţii prin care s-a tranşat soarta creanţei invocate de reclamantă şi dând efect contractului de tranzacţie a statuat că pârâţii mai datorează suma de 34.478 Euro. S-a relevat că pârâţii au recunoscut prin tranzacţie creanţa în valoare de 50.000 CHF, achitând prima tranşă, motiv pentru care au fost obligaţi să plătească doar diferenţa de 34.478 Euro.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu, din data de 12 august 2008, tribunalul a admis cererea formulată de pârâţi şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa comercială nr. 1747/2008, în sensul că suma la care au fost obligaţi pârâţii în solidar, reprezintă 25.000 franci elveţieni şi nu 34.478 Euro, cum în mod greşit s-a menţionat în dispozitiv.

Prin Decizia civilă nr. 223 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a desfiinţat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A respins apelul declarat de pârâţi împotriva aceleiaşi sentinţe.

În motivarea acestei soluţii, curtea de apel, concluzionând, a reţinut următoarele:

Raţionamentul primei instanţe care a afirmat şi s-a prevalat de efectele extinctive ale tranzacţiei încheiate la 14 august 2007 nu a fost corect.

Tribunalul nu trebuia să asimileze puterea tranzacţiei cu puterea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Chiar dacă a respins excepţia, indirect, prin cele statuate, i-a da eficienţă.

Tribunalul trebuia să ţină cont de caracterul sinalagmatic al tranzacţiei extrajudiciare şi de faptul că, în raport de considerentele speţei, această tranzacţie trebuia considerată desfiinţată cu efect retroactiv, cu toate consecinţele specifice.

Apreciind că fondul raportului juridic litigios nu a fost cercetat, curtea de apel a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 297 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a admis apelul declarat de reclamantă, în contra sentinţei comerciale nr. 1747/2008, a desfiinţat această hotărâre şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Curtea de apel a dispus ca tribunalul cu prilejul rejudecării, să aibă în vedere că acţiunea exercitată de reclamantă tinde la valorificarea unui drept de creanţă în cuantum de 75.636 CHF, cu daunele interese aferente, pretinse de reclamantă, pentru intervalul 30 noiembrie 2004 – 30 octombrie 2008.

În rejudecare, tribunalul să analizeze legitimitatea dreptului reclamantei de a invoca această creanţă din perspectiva izvorului juridic al acesteia, din perspectiva legitimării sale procesuale active, a excepţiei prescripţiei extinctive, urmând să se cerceteze consecinţele pe care le-a avut încheierea tranzacţiei, desfiinţarea retroactivă a acesteia asupra cursului prescripţiei şi asupra cuantumului creanţei ce se pretinde a fi recunoscută.

Totodată, a dispus că instanţa, în rejudecare, să se pronunţe asupra caracterului datorat ori nedatorat al daunelor interese pretinse.

Pe cale de consecinţă, apelul exercitat de către pârâţi a fost respins.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâţii.

Recurenta-reclamantă critică pentru nelegalitate Decizia pronunţată de curtea de apel şi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel, în sensul admiterii apelului aşa cum a fost formulat şi, pe fond, admiterea integrală a acţiunii sale introductive de instanţă, astfel cum aceasta a fost formulată şi precizată.

Recurenta-reclamantă formulează astfel următoarele motive de recurs:

1. Instanţa de apel, deşi formal i-a admis apelul şi a respins apelul intimaţilor, în realitate i-a creat o situaţie mult mai defavorabilă decât hotărârea atacată (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât, atâta vreme cât apelul intimaţilor-pârâţi a fost respins, iar al apelantei-reclamante a fost – teoretic – admis, instanţa de apel nu ar fi putut şi nu ar fi trebuit să caseze sentinţa tribunalului, prin care i s-a admis parţial acţiunea introductivă şi i s-a acordat suma de 25.000 CHF (franci elveţieni), din totalul pretenţiilor sale de 75.636 CHF, pentru că, procedând astfel, instanţa de apel a săvârşit o gravă eroare de judecată, căci i-a desfiinţat în întregime titlul executoriu reprezentat de sentinţa apelată de ea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., dându-li-se astfel ocazia pârâţilor de a cere întoarcerea executării.

2. O a doua greşeală gravă a instanţei a fost casarea sentinţei, în măsura în care art. 297 C. proc. civ. nu era incident în cauză, apelanta-reclamantă solicitând prin apel modificarea sentinţei şi nu casarea ei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Arată că, în realitate, prima instanţă nu a soluţionat cauza prin admiterea unei excepţii fără a intra în cercetarea fondului, ci, dimpotrivă fondul litigiului a fost cercetat in extenso de către tribunal, care însă în mod greşit a ales să dea eficienţă juridică unui act juridic (contractul de tranzacţie extrajudiciară încheiat de părţi la data de 14 august 2007), desfiinţat de plin drept ca urmare a intervenirii unui pact comisoriu expres de ultim grad, aceasta neînsemnând însă că instanţa de fond nu a cercetat la fel de amănunţit şi celelalte acte generatoare ale raportului juridic litigios (şi se referă aici, în special, la protocolul nr. 3408/D6/2004).

3. Cu privire la fondul cauzei, consideră ca esenţială pentru corecta soluţionare a acestui litigiu aprecierea corectă a momentului recunoaşterii exprese de către pârâţi a unei părţi din datoria neachitată vânzătoarei U.A.G., datorie în cuantum de 168.636 CHF, recunoscută şi consolidată prin Protocolul din 2004. Susţine că, după ce reclamanţii-debitori i-au achitat o parte din suma datorată, au rămas restanţi până în prezent cu o diferenţă de plată în cuantum de 75.636 CHF – din care prima instanţă le-a acordat doar 25.000 CHF, drept pentru care solicită instanţei de recurs obligarea pârâţilor la plata întregii lor datorii către ea, completată cu dobânda legală aplicabilă. Mai solicită obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs şi în apel.

Recurenţii-pârâţi critică Decizia curţii de apel în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., art. 1200 C. civ. şi art. 1704 şi urm. C. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului formulat de către intimata-reclamantă şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel şi în recurs.

În motivarea recursului lor, pârâţii susţin, în concluzie, că atâta vreme cât reclamanta care a depus tranzacţia încheiată în faţa instanţei de fond nu a investit instanţa cu o cerere vizând rezoluţiunea acesteia (măcar de constatare dacă s-a invocat un pact comisoriu de gr. IV), instanţa era ţinută de a avea în vedere această tranzacţie.

În ce priveşte recursul reclamantei, se constată că este fondat şi va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Se constată astfel că motivele de recurs 1 şi 2, fundamentate de reclamantă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întemeiate.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată că instanţa de apel, prin soluţia adoptată, admiţând apelul reclamantei, casând sentinţa tribunalului şi trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe, i-a creat reclamantei o situaţie mai rea în propria cale de atac, ignorând principiul non reformatio in pejus, consacrat şi de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Au fost ignorate, de asemenea, şi dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată în prima instanţă în materie comercială sunt executorii, întrucât, reclamantei, în propria cale de atac, i s-a desfiinţat în întregime titlul executoriu reprezentat de sentinţa pe care a apelat-o.

Trebuie concluzionat astfel că, atunci când apelul se exercită de o parte nemulţumită de admiterea parţială a acţiunii, care cere modificarea sentinţei în sensul admiterii integrale a acţiunii sale, - cum este cazul în speţă – instanţa de apel nu poate interveni în sensul desfiinţării în întregime a sentinţei, - aşa cum eronat a procedat în speţă instanţa de apel, pentru că aceasta ar însemna a lipsi de conţinut dispoziţiile legale mai sus menţionate.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că relevă, de asemenea, întemeiat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, întrucât prin apelul formulat, reclamanta nu a solicitat casarea, ci modificarea sentinţei tribunalului.

Se reţine astfel că, de vreme ce prima instanţă nu a soluţionat cauza pe cale de excepţie fără a intra în cercetarea fondului, ci dimpotrivă, a cercetat fondul litigiului, iar apelul este o cale devolutivă de atac, erau întrunite toate condiţiile pentru ca instanţa de apel să judece cauza în fond şi să dea ea însăşi o soluţie şi nu să desfiinţeze soluţia dată de tribunal şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.

Cel de-al treilea motiv de recurs priveşte fondul cauzei şi nu poate fi examinat de instanţa de recurs, care constatând a fi întemeiate primele două motive de recurs, va admite recursul reclamantei, va casa Decizia curţii de apel pentru considerentele mai sus menţionate şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi criticile exprimate de reclamantă în cel de-al treilea motiv de recurs.

Cu privire la recursul declarat de pârâţi, se constată că deşi aceştia au fost legal citaţi pentru termenul de astăzi, 24 iunie 2009, cu menţiunea de a achita taxele judiciare de timbru, datorate pentru recursul declarat, respectiv 1322,5 lei noi taxă de timbru şi 5 lei noi timbru judiciar, (fila 18 dosar recurs), ei nu au dat curs acestei obligaţii ce le revenea potrivit legii şi dispoziţiei instanţei, - împrejurare în care Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din OG nr. 32/1995 şi va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâţi.

Drept urmare:

Se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa Decizia curţii de apel şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei.

Se va anula, ca netimbrat, apelul declarat de pârâţi împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta B.W.G.W. împotriva Deciziei nr. 223 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea pe fond a apelului reclamantei.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâţii B.I.C. şi SC C. SA Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2028/2009. Comercial