ICCJ. Decizia nr. 2032/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2032/2009
Dosar nr. 6458/1/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2005 la Tribunalul Gorj reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtele C.B.F. şi SC G.I.C. SRL Bucureşti solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 28 mai 2003 încheiat de părţi precum şi calitatea de proprietar al terenului ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale asupra activului magazin sătesc şi magazin P. situate în comuna Bumbeşti Piţig sat Poenari, judeţul Gorj.
Tribunalul Gorj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 228 din 7 decembrie 2005 a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta C.B.F. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut cu privire la excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă că cererea dedusă judecăţii este neevaluabilă în bani, că vizează o acţiune în constatare şi deci sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ.
Asupra fondului cauzei instanţa a reţinut că nu subzistă nici un motiv de nulitate absolută a actului juridic civil încheiat între părţi, întrucât cauzele de nulitate absolută sunt limitativ prevăzute de lege iar între acestea nu se regăseşte şi vânzarea bunului altuia.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 102 pronunţată la 20 aprilie 2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Instanţa de apel a reţinut că din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare a reeşit că s-au vândut numai construcţii, deci nu era necesară forma autentică a contractului şi cu toate că reclamanta a depus titlul de proprietate asupra terenului, nu a dovedit că cele două pârâte ar fi cunoscut că terenul de sub construcţii îi aparţine ei.
S-a mai reţinut având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, că o condiţie prevăzută de art. 111 C. proc. civ. este aceea că reclamantul nu trebuie să se afle în situaţia de a cere realizarea dreptului său, dar este evident că reclamanta trebuia să ceară realizarea dreptului său.
Împotriva deciziei pronunţată în apel reclamanta M.M. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială prin Decizia nr. 747 din 16 februarie 2007 a respins ca nefondat recursul reclamantei.
Cu petiţia înregistrată la data de 6 iulie 2007 reclamanta a formulat împotriva hotărârii pronunţată în recurs, contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivul de modificare privind respingerea de către instanţele inferioare a acţiunii în constatarea dreptului de proprietate, introdusă în baza art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 494 C. civ., cu toate că a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei şi rejudecarea recursului.
Contestaţia în anulare formulată de reclamanta M.M. urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente.
Art. 318 (1) dispune: „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Analizând Decizia atacată în raport de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. invocate de către contestatoare, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză întrucât în analiza motivelor de nelegalitate invocate prin recurs, instanţa de recurs nu a comis nici o greşeală materială esenţială şi de asemeni nu a omis cercetarea vreunui motiv invocat.
Astfel, în cercetarea şi analiza legalităţii deciziei prin prisma motivelor de recurs, instanţa motivând că acestea nu se încadrează în nici unul dintre temeiurile de drept invocate, a înţeles să se refere şi la art. 111 C. proc. civ.
În concluzie, în cauză nefiind aplicabil art. 318 C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 747 din 16 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2031/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2033/2009. Comercial → |
|---|
