ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2034/2009
Dosar nr. 482/1/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 460 din 29 martie 2006, a Tribunalului Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantelor F.A. şi B.M., pentru constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Adunării Generale a membrilor cooperatori din 11 aprilie 2005, 25 mai 2005 şi 15 iunie 2005, din SC C. Rona de Sus.
Apelul declarat de reclamante, împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 123 din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 52 din 17 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 123 din 13 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Înalta Curte a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, cât şi cea de fond – iar recurenta nu a contestat – adunarea generală a cooperatorilor din 11 aprilie 2005 s-a desfăşurat sub imperiul Statului Cadru al Cooperativei de Consum adoptat prin Legea nr. 109/2006.
Potrivit art. 31 din acest statut pentru valabilitatea hotărârilor adunării generale ordinare sau extraordinare era necesară prezenţa majoritară a cooperatorilor membrii cu drept de vot, sau a delegaţilor acestora, hotărârile putând fi luate valabil cu votul majorităţii celor prezenţi.
În speţă, înseşi reclamantele au menţionat în acţiunea lor că din totalul de 28 de membrii cooperatori, la 11 aprilie 2005 au fost prezenţi 15 membrii, dar pe parcurs 5 dintre ei au părăsit sala.
Instanţa de apel a analizat amplu şi temeinic întrunirea cvorumului deliberativ, reţinând – aşa cum rezulta din însuşi procesul verbal al adunării prezidate şi convocate de reclamanta F.A., la acea dată preşedinta cooperativei – că numărul membrilor cooperatori era de 28 şi nicidecum de 709, cum susţine în recursul său recurenta.
Înseşi reclamantele, prezente la judecata în fond a cauzei la tribunal, la 22 martie 2006 (a se vedea încheierea aflată la fila 61 fond) prin avocatul lor, au precizat că renunţă la susţinerea cum că numărul membrilor cooperatori era de 709 la data luării hotărârii, păstrând numărul de 28 de membri.
În atare situaţie, critica recurentei reclamante pe acest aspect este nefondată, instanţa de apel apreciind şi aplicând corect dispoziţiile art. 31 din Statut, în raport de numărul de 28 membrii cooperatori, existenţi la 11 aprilie 2005.
Faptul că ulterior apare un număr mai mare de membrii este justificat de împrejurarea că la 11 aprilie 2005 s-au discutat cererile de primire a încă 53 membrii, iar la 15 iunie 2005 însăşi recurenta arată că au fost primiţi noi cooperatori.
Înalta Curte a apreciat că întrucât critica recurentei a vizat doar aspecte legate de cvorum, Decizia din apel, pe aspectul criticat, este temeinică şi legală, motiv pentru care a respins recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.236 lei, către intimata-pârâtă SC C Rona de Sus.
Împotriva Deciziei nr. 52 din 17 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare B.M., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi solicitând admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea arată, în esenţă, următoarele:
1. Decizia instanţei de recurs este netemeinică şi nelegală deoarece a confirmat interpretările greşite date dispoziţiilor legale incidente în cauză asupra actului dedus judecăţii, în sensul că greşit s-a reţinut în ce priveşte hotărârea adoptată la 11 aprilie 2005 că este obligatorie şi pentru cei care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat împotrivă, întrucât prevederile art. 37 din Statutul cadru nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă; trebuia de asemenea observat că nici cvorumul de prezenţă şi nici cel deliberativ despre care fac vorbire prevederile art. 31 nu a fost respectat şi, deci, hotărârea adoptată este nestatutară, întrucât adoptarea unei asemenea hotărâri nu a fost adusă la cunoştinţa nici măcar a celor 28 de membrii cooperatori convocaţi pentru şedinţa din 11 aprilie 2005.
2. În ce priveşte hotărârile adoptate la 25 mai 2005 şi 15 iunie 2005, în mod greşit instanţa de recurs a menţinut soluţia dată în apel, prin care s-a respins cererea de constatare a nulităţii acestora pe principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis întrucât nu s-ar fi probat nici un motiv de ordine publică pentru care să se impună constatarea nulităţii celor două hotărâri.
În fine, contestatoarea susţine că atâta timp cât în motivele de recurs se specifică faptul că din actele depuse la dosarul cauzei reiese că realitatea este cu totul alta, iar temeiul de drept indicat era art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs, în temeiul rolului său activ ar fi trebuit să analizeze cu atenţie cazul dedus judecăţii, cât timp s-a atacat o hotărâre dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Conform dispoziţiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare specială atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale.
Textul mai sus menţionat are în vedere greşeli materiale, cu caracter procedural şi în evidentă legătură cu aspectele formale ale judecăţii, a căror verificare să nu presupună reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, pentru că în caz contrar, s-ar ajunge ca, prin contestaţia în anulare specială, să se deschidă calea unui recurs la recurs, soluţionat de aceeaşi instanţă, sub motiv că situaţia de fapt a fost eronat stabilită – ceea ce legiuitorul cu siguranţă nu a urmărit.
În aceeaşi ordine de idei, în accepţiunea dispoziţiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ., greşeli materiale nu pot fi considerate nici rezultatul modului în care instanţa a interpretat un text de lege şi nici criticile de fond aduse soluţiei pronunţate de instanţa de recurs.
Or, în speţă, se reţine că eventualele erori materiale ce se susţine că ar fi fost săvârşite de instanţa de recurs, astfel cum lasă să se înţeleagă contestatoarea, - care nu a precizat expres că ar invoca existenţa vreunei greşeli materiale, se constituie în veritabile critici de fond formulate împotriva hotărârii instanţei de recurs şi examinarea lor ar echivala cu o rejudecare a recursului – ceea ce este evident prohibit în raport de dispoziţiile art. 318 teza 1 C. proc. civ.
Criticile contestatoarei nu sunt întemeiate nici în raport de dispoziţiile art. 318 teza 2 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, rejudecând recursul său admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Astfel, se constată că motivele invocate de contestatoare în recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-au circumscris susţinerii conform căreia numărul real al membrilor cooperatori a fost nu de 28, - cum eronat au apreciat instanţa de apel, cât şi instanţa de fond – ci de 709 şi sub acest aspect au fost încălcate prevederile art. 31 din Statut, pentru aprecierea condiţiilor de prezenţă şi cvorum, la adoptarea hotărârii adunării generale contestate. Or, examinând Decizia contestată, se constată că instanţa de recurs a cercetat şi s-a pronunţat asupra criticii astfel formulate, neexistând nici un motiv întemeiat, care să justifice desfiinţarea ei sub acest aspect.
Se mai constată totodată că nici susţinerea contestatoarei privind lipsa de rol activ a instanţei de recurs nu poate fi primită, întrucât nu se poate formula contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 (teza a 2-a) C. proc. civ., invocând faptul omiterii cercetării din eroare a vreunui motiv de modificare sau casare, din oficiu, de către instanţa de recurs, în virtutea rolului activ al instanţei.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, se reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoarea B.M. şi, drept urmare, Decizia atacată va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.M. împotriva Deciziei nr. 51 din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2033/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2035/2009. Comercial → |
|---|
