ICCJ. Decizia nr. 2033/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2033/2009
Dosar nr. 8283/1/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia privind necompetenţa materială a instanţei; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA cu sediul în Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA şi cererea de chemare în judecată a altor persoane menţionate în dispozitivul hotărârii.
S-a constatat nulitatea ordinelor de compensare din 13 decembrie 2004 pentru suma totală de 1.100.000.000 lei şi cele din 15 decembrie 2004 pentru suma totală de 907.897.753 lei şi procesele verbale ale şedinţelor de compensare din 13 decembrie 2004 şi 15 decembrie 2004 şi pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare a fost obligată la 2.007897.753 lei cu titlu de preţ şi la 50.376.977 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 144 din 26 iunie 2007 a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare; a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţelor de judecată, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane şi a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a SC C. SRL Timişoara.
S-au admis apelurile formulate de pârâte împotriva sentinţei Tribunalului Maramureş ce a fost schimbată în sensul că s-a respins cererea reclamantei SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare şi cererea pârâtei R. SA Baia Mare de chemare în judecată a altor persoane, respectiv : SC C. SRL Timişoara, SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. SA Galaţi, SC T.P. SA Galaţi şi SC A.P. SA Timişoara cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 2556 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială – s-a respins recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
La data de 9 octombrie 2008 reclamanta SC P. SA Brăila a formulat contestaţie în anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs nr. 2556 din 24 septembrie 2008 şi a solicitat casarea acesteia şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.
Astfel, cererea de recurs a vizat două capete de cerere respectiv constatarea nulităţii operaţiunii de compensare încheiată cu C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare şi obligarea acesteia la plata preţului mărfii contractate de la firma reclamantei, dar instanţa a soluţionat numai primul capăt de cerere.
Prin întâmpinare, intimata SC T.P. SA cu sediul în Galaţi a solicitat respingerea contestaţiei în principal ca inadmisibilă faţă de temeiul de drept invocat şi în subsidiar ca nefondată întrucât nu s-a dovedit că instanţa de recurs ar fi dezlegat pricina ca rezultat al unei greşeli materiale sau că ar fi omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau casare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I text de lege invocat în susţinerea contestaţiei „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
În speţă, motivul invocat de contestatoare în sensul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata preţului mărfii, chiar dacă ar fi întemeiat nu reprezintă o greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul cererii de recurs s-a invocat numai faptul că instanţa de apel a respins cererea privind denunţarea operaţiunii de compensare care a fost operată în contabilitate cu încălcarea dispoziţiilor legale.
De altfel, problema examinării şi celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata preţului mărfii s-ar fi pus numai în situaţia în care acţiunea recurentei-reclamante ar fi fost admisă.
Pentru considerentele reţinute, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi urmează a respinge contestaţia în anulare.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 (3) C. proc. civ. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 7500 lei cheltuieli de judecată prin apreciere în raport de obiectul litigiului şi de munca îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 2556 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială
Obligă contestatoarea la 7500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.P. SA Galaţi, prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Comercial → |
|---|
