ICCJ. Decizia nr. 2042/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2042/2009
Dosar nr. 9163/2/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială la data de 21 decembrie 2007, sub nr. 9163/2/2007, O.C. a formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti solicitând:
1.Constatarea prescripţiei executării silite începută de A.V.A.S. în baza titlului executoriu – sentinţa comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială;
2.Anularea actelor întocmite de A.V.A.S. pentru începerea procedurii executării silite;
3.Anularea procesului–verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940 din 11 decembrie 2007 şi ridicarea sechestrului asupra cotei indivize de 3/8 din Bucureşti, precum şi asupra cotei indivize de 3/8 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 72,34 mp.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a susţinut că prin sentinţa comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a fost obligat la plata sumei de 505.067,52 dolar SUA în baza dispoziţiilor articolului 124 litera d) din Legea nr. 64/1995, şi că potrivit dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie a executării silite de 3 ani calculat în raport de data naşterii dreptului de executare, respectiv 13 aprilie 2004, s-a împlinit anterior începerii executării silite de către A.V.A.S., 11 decembrie 2007.
Contestatorul a mai susţinut că, procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940/11 decembrie 2007 este nul întrucât lipseşte semnătura debitorului şi a martorilor, încălcându-se astfel dispoziţiile articolului 63 litera h) din OUG nr. 51/1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa 25 din 25 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.
În pronunţarea acestei hotărâri susţinerile contestatoarei, referitoare la prescripţia dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită a sentinţei comerciale 438 din 13 aprilie 2004, prin depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, au fost respinse întrucât A.V.A.S. a preluat de la B.A. creanţa neperformantă împotriva debitorului cedat, SC U.G. SRL cu contractul de cesiune de creanţă nr. 155582 din 15 decembrie 1998.
În procedura Legii nr. 64/1995 pornită debitorului cedat A.V.A.S. a formulat declaraţie de creanţă la 9 ianuarie 2002 (Dosar 893/2003) fiind înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.
Prin sentinţa comercială 438 din 13 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială s-a stabilit definitiv că O.I. datorează A.V.A.S. suma de 505.067,52 dolar SUA, că această sentinţă intră în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din OUG nr. 57/1998 şi anume „alte titluri constatatoare a creanţelor", că executarea silită a acestui titlu executor este supusă OUG nr. 51/1998, respectiv art. 13 alin. (5), care prevede termenul de prescripţie de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., de 7 ani.
Instanţa a mai reţinut că, în raport de data cesiunii de creanţă, 15 decembrie 1999, data declarării creanţei 9 ianuarie 2002 (Dosar 893/2003) s-a înscris în termenul prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1950.
În ce priveşte titlu executor, Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004, instanţa a reţinut că executarea silită s-a făcut în termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 formele de executare – procesul - verbal de sechestru fiind din 11 decembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe, contestatorul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- Greşit s-a reţinut că Hotărârea 438 din 3 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, constituie un titlu executor supus reglementărilor art. 39 din OUG nr. 51/1998 şi ca atare a aplicat termenul special de prescripţie de 7 ani prevăzut de acest act normativ.
- nu are calitatea de debitor cedat, întrucât cesiunea de creanţă din 15 decembrie 1999, dintre B.A. şi A.V.A.S. a avut ca debitor cedat S.C. U.G. S.R.L., împotriva căruia s-a pornit executarea silită.
Titlul executor, sentinţa comercială nr. 438/13 aprilie 2004 a stabilit răspunderea sa, în temeiul Legii nr. 64/1995, legea insolvenţei, executarea silită fiind supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, termen ce a fost depăşit la data executării silite, 11 decembrie 2007.
Intimata A.V.A.S. prin întâmpinare a cerut respingerea recursului, susţinând că executarea sentinţei 438 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti este supusă termenului de prescripţie de 7 ani, prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998, intrând în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din acelaşi act normativ şi anume în „alte titluri constatatoare ale creanţelor".
Recursul este întemeiat.
Prin hotărârea recurată, greşit s-a reţinut că Hotărârea 438 din 13 aprilie 2004, este titlu executoriu ce se încadrează în prevederile OUG 51/1998 şi anume art. 39 şi art. 13 alin. (5).
Art. 13 alin. (5) din actul normativ menţionat, prevede, prin derogare de la termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 167/1958, că „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.B., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani".
Prin Capitolul VII – debitori, titluri executorii, în art. 39 se prevede că „constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate, potrivit legii A.V.A.B. precum şi orice alte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor.
Greşit s-a reţinut prin hotărârea recurată că sentinţa 438 din 13 aprilie 2004 se cuprinde în art. 39 în categoria „alte titluri constatatoare ale creanţelor".
Această interpretare ignoră prima parte a textului menţionat şi anume că „constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile dintre bancă şi debitorul cedat".
Deci, convenţia dintre bancă şi debitoare cedat se cuprinde în titlul executor.
Or, în speţă această convenţie l-a constituit contractul de credit dintre B.A. iar debitorul cedat SC U.G. SRL şi această creanţă neperformantă a făcut obiectul contractului de cesiune dintre B.A. şi A.V.A.S. nr. 155582 din 15 decembrie 1999 şi constituie titlu executor potrivit art. 39 din OUG 51/1998.
În adevăr, contestatorul O.I., nu are calitatea de debitor cedat, executarea silită nu s-a făcut în temeiul unei creanţe preluate de A.V.A.S. – condiţie pentru termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 (5) din OUG 51/1998.
Titlu executoriu, sentinţa 438 din 13 aprilie 2004 a avut un alt temei, răspunderea contestatorului în baza contractului de mandat (1540 C. civ.) şi a obligaţiilor prevăzute pentru administratori prin Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 82/1991, astfel că executarea silită este supusă Decretului 167/1958, respectiv termenului de prescripţie general de 3 ani.
Acest termen de prescripţie se socoteşte de la data titlului executor 13 aprilie 2004 şi s-a împlinit la 13 aprilie 2007, astfel că executarea silită începută de A.V.A.S. la 11 decembrie 2007 a depăşit termenul legal de 3 ani.
Nu au relevanţă reţinerile instanţei, în sensul că A.V.A.S. a declarat creanţa în procedura falimentului la 9 ianuarie 2002, înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, în raport cu data cesiunii de creanţă intervenită între B.A. şi A.V.A.S. la 15 decembrie 1999, întrucât cesiunea a privit un alt debitor cedat SC U.G. SRL, faţă de care, A.V.A.S. a pornit executarea silită.
Titlu executor în litigiu, chiar dacă s-a obţinut de A.V.A.S. pentru recuperarea creanţei neperformante, are alt temei juridic obligarea contestatorului întemeindu-se pe culpa în executarea contractului de mandat.
Aşa fiind, urmează ca recursul să fie admis, sentinţa atacată să fie modificată în sensul constatării ca prescrisă a executării silite şi anulării formelor de executare privind sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul O.I. împotriva sentinţei comerciale nr. 25 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică hotărârea atacată în sensul că, constată prescrisă executarea silită şi anulează formele de executare întocmite în temeiul sentinţei comerciale nr. 438 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2050/2009. Comercial → |
|---|
