ICCJ. Decizia nr. 546/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 546/2009
Dosar nr. 7682/118/2007
Şedinţa publică de la 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 iunie 2007 reclamanta SC L.I.E. SRL a solicitat obligarea pârâtelor SC C.A. SA şi SC C.A. SA, sucursala Constanţa, la plata sumelor de: 69.967,57 lei (echivalentul a 27.194,05 dolari SUA) despăgubiri în baza poliţei de asigurare seria BU nr. 0005878; la 69.967,57 lei dobândă legală aferentă de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a creanţei; la 37.896 lei (echivalentul a 12.000 Euro) cu titlu de daune interese cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 5862 din 8 noiembrie 2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei şi a luat act că reclamanta renunţă la capătul de cerere privind daunele.
Instanţa de fond a reţinut că incendiul produs la autotractorul şi semiremorca aparţinând reclamantei la data de 19 februarie 2007 nu se încadrează în riscurile asigurate pentru care s-a încheiat poliţa de asigurare seria BU nr. 0005878.
S-a stabilit că locul focarului incendiului l-a constituit cabina autotractorului şi că aprinderea la cablul electric s-a datorat izolaţiei deteriorate a instalaţiei electrice aşa cum rezultă din procesul verbal de intervenţie nr. 17 din 19 februarie 2007 şi din adresa nr. 38635 din 11 aprilie 2004 întocmite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa â€" Detaşamentul Pompieri Palas.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 96/Com din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC L.I.E. SRL a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi în urma rejudecării să se admită acţiunea formulată astfel cum a fost restrânsă.
Recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
- evenimentul produs la data de 19 februarie 2007 este cuprins în riscurile asigurate conform art. 3.1 lit. a) din Condiţiile de asigurare care prevede expres riscul de incendiuâ€.
- în speţă nu sunt incidente art. 4.4 din contract, deoarece aceste prevederi din capitolul Excluderi nu fac referire la incendiu ca rezultat al producerii evenimentului. Că prin această clauză asigurătorul SC C.A. SA a urmărit să excludă de la despăgubiri evenimentele ce au ca rezultat defectarea instalaţiilor electrice
- că singura excludere din Capitolul 4 Excluderi cu referire la pagubele cauzate de incendiu şi care ar fi îndreptăţit societatea de asigurare să nu plătească despăgubirea se regăseşte la art. 4.9 din contrac.
- părţile au stabilit în cuprinsul contractului termenul de incendiu care nu este susceptibil de interpretare, iar pentru termenii care nu sunt clari şi precişi din poliţa de asigurare, sancţiunea este cea a interpretării clauzelor în favoarea asiguratului conform art. 10 din Legea nr. 136/1995
- în mod greşit instanţa a considerat că evenimentul produs la semiremorcă, respectiv incendiul care provenea de la autotractor se încadrează tot în excluderile de la pct. 4.4 din contract întrucât la aceasta nu s-a produs nici un scurt circuit şi nu este dotată cu instalaţii şi consumatori de bord.
- evenimentul din 19 februarie 2007 este un caz asigurat aşa cum iniţial a stabilit şi intimata SC C.A., sucursala Constanţa.
Prin întâmpinare intimata SC C.A. SA a solicitat respingerea recursului întrucât evenimentul s-a produs datorită izolaţiei deteriorate a instalaţiei, cauză care se circumscrie pct. 4.4 din Capitolul Excluderi prevăzut în Condiţiile generale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. privind aplicarea în mod greşit a clauzei de la art.4 din contractul de asigurare încheiat între părţi şi interpretarea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 977 C. civ. nu pot fi reţinute pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Capitolul 4 intitulat Excluderi din contractul de asigurare încheiat între părţi s-a stipulat că societatea de asigurare nu acordă despăgubiri pentru pagube produse ca urmare directă a trepidaţiilor autovehiculului în timpul mersului precum şi cele produse prin acţiunea curentului electric asupra instalaţiilor electrice şi a consumatorilor electrici din autovehicul.
În speţă incendiul din 19 februarie 2007 care s-a produs la cabina autotractorului a fost cauzat de un scurt circuit datorită izolaţiei necorespunzătoare a cablului electric aspecte ce rezultă din procesul verbal de intervenţie nr. 17 din 19 februarie 2007 întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, Detaşamentul Pompieri Palas şi din adresa nr. 38635 din 11 aprilie 2007 comunicată de către acesta intimatei.
Faţă de aceste împrejurări în care s-a produs incendiul instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.4.4. din contractul de asigurare care exclude de la asigurare pagubele produse prin acţiunea curentului electric asupra instalaţiilor şi consumatorilor electrici din autovehicul.
Recurenta a susţinut că interpretarea corectă a acestei clauze este aceea că intimata SC C.A. SA a urmărit să excludă de la despăgubire evenimentele ce au ca rezultat defectarea instalaţiilor electrice şi a consumatorilor electrici datorate acţiunii curentului electric, dar nu şi incendiul.
Acest punct de vedere al recurentei nu poate fi reţinut deoarece faţă de conţinutul clauzei de la art. 4.4 şi de dispoziţiile art. 977 C. civ. nu rezultă că înţelegerea părţilor a fost în acest sens, aşa cum în mod corect stabilit şi instanţa de apel.
Afirmaţia recurentei privind interpretarea clauzei de la art. 4.4 din contract în favoarea acesteia conform art. 10 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1 din Legea nr. 193/2000 deoarece nu este folosit termenul de incendiu, nu are suport legal cât timp din conţinutul clauzei nu rezultă că s-au folosit termeni neclari şi ambigui aşa cum prevăd dispoziţiile legale menţionate.
Susţinerea recurentei că instanţa de apel a stabilit în mod greşit şi contrar probelor administrate în cauză că prevederile art. 4.4. privind excluderea de la asigurare se aplică şi asupra semiremorcii Trailer deşi la aceasta nu s-a produs nici un scurt circuit, este o problemă ce vizează modul de apreciere a probelor de către instanţă, deci de netemeinicie a hotărârii şi care nu poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar.
Aşa fiind, evenimentul produs la data de 19 februarie 2007 nu se încadrează în riscurile asigurate prevăzute la art. 3.1 din contractul încheiat între părţi, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta a criticat modul de apreciere de către instanţă a probelor administrate raportat la cauzele evenimentului produs la 19 februarie 2007, aspect ce nu poate fi încadrat în motivul de recurs invocat de recurentă.
De menţionat că, Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate în raport de probele existente la dosar, aşa încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul reclamantei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L.I.E. SRL VALU LUI TRAIAN împotriva deciziei civile 96/COM din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC L.I.E. SRL VALU LUI TRAIAN la plata sumei de 4.000 lei în favoarea intimatei SC C.A. SA SIBIU.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 530/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 95/2009. Comercial → |
---|