ICCJ. Decizia nr. 2103/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2103/2009
Dosar nr. 10134/3/2006
Şedinţa publică din 30 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 martie 2006 reclamantul Ministerul Finanţelor Publice cheamă în judecată pe pârâtele A.V.A.S. şi SC O.N.T. C. SA Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.713.616,50 dolari SUA reprezentând creanţe externe investite de Statul Român prin participarea SC O.N.T. C. SA la constituirea societăţilor mixte de turism P.N.C.C. şi P. H. & M. C. din R.A. Egipt.
La data de 26 aprilie 2006 pârâta SC O.N.T. C. SA formulează cerere de chemare în garanţie a Statului Român şi, respectiv a SIF Transilvania SA solicitând instanţei să dispună obligarea chemaţilor în garanţie să-i achite cu titlu de despăgubiri şi suma de 20.713.616,50 dolari SUA în echivalent lei la cursul de schimb oficial din ziua plăţii, precum şi a oricăror alte sume de bani la care ar fi obligată către Ministerul Finanţelor Publice, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 24 mai 2006 reclamantul precizează că a formulat acţiunea şi ca reprezentant al Statului Român, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
La 6 decembrie 2006 formulează cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC O.N.T. C. SA, SC N.M.T.L. Cipru şi care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cerere respinsă de instanţă ca lipsită de interes la 28 martie 2007.
La 2 mai 2007, formulează cereri de intervenţie în interesul aceleiaşi pârâte şi I.A. şi, respectiv R.G. solicitând, de asemenea, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La 6 iunie 2007 succesoarea SC N.M.T.L. Cipru, respectiv SC G.P.L. L.T.D., acţionar al SC O.N.T. C. SA a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea SC O.N.T. C. SA, invocând prescripţia dreptului la acţiune iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii reclamantului.
Prin sentinţa comercială nr. 14579 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte ca neîntemeiată, respinge excepţia de prematuritate întrucât motivele invocate de pârâte în susţinerea acesteia reprezintă apărări de fond, respinge acţiunea introdusă de Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, respinge acţiunea introdusă împotriva pârâtei A.V.A.S. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, respinge acţiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâta SC O.N.T. C. SA ca nefondată, anulează ca netimbrate cererile de chemare în garanţie a Statului Român şi a SIF Transilvania SA şi admite cererile de intervenţie accesorii formulate de intervenienţii I.A., R.G. şi SC G.P.L. în favoarea pârâtei SC O.N.T. C. SA.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că, faţă de art. 2 din HG nr. 1198 din 12 noiembrie 1990 potrivit dispoziţiilor căruia „sumele în valută necesare pentru participarea SC O.N.T. C. SA la capitalul social al celor două societăţi comerciale din RA Egipt se asigură din creanţele datorate de partea egipteană conform protocoalelor interguvernamentale semnate la data de 12 iulie 1999, iar sumele în lei se vor rambursa de SC O.N.T. C. SA pe măsura transferurilor de dividende ce vor fi efectuate din RA Egipt", şi faţă de HG nr. 102 din 12 februarie 1991 prin care s-au aprobat Înţelegerile convenite între Ministerul Comerţului şi Turismului din România şi Ministerul Economiei şi Comerţului Exterior şi Ministerul Cooperării Internaţionale din RA Egipt privind reglementarea datoriei scadente şi neîncasate la 31 decembrie 1989 a RA Egipt faţă de România, pe de o parte titularul dreptului în litigiu este Statul Român, Ministerul Finanţelor Publice putând avea numai calitate de reprezentant al acestuia, el neputând introduce, în acest caz, acţiunea în nume propriu (fila 259 vol. II), iar, pe de altă parte că A.V.A.S. nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii, precum şi că termenul de prescripţie de trei ani, incident în cauză, nu s-a împlinit, prin raportare la art. 7 alin. (19 din Decretul nr. 167/1958, iar intervenienţii în interesul pârâtei SC O.N.T. C. SA, ca acţionari ai acesteia, îşi justifică interesul cererii. Mai reţine instanţa că, întrucât, conform dispoziţiilor HG nr. 1198 din 12 noiembrie 1990, pârâta SC O.N.T. C. SA urma să ramburseze Statului Român suma reprezentând creanţe ale acestuia asupra RA Egipt, constituită drept 40% din capitalul social al fiecăreia dintre cele două societăţi comerciale înfiinţate de pârâtă cu RA Egipt, din dividendele pe care aceasta urma să le obţină de la respectivele societăţi, rambursarea având loc pe măsura transferurilor de dividende ce vor fi efectuate din RA Egipt, iar pârâta a primit cu titlu de dividende doar suma de 242.266,50 dolari SUA achitată Statului Român, restul sumei nefiind primită cu titlu de dividende de la societăţile din RA Egipt, cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata acesteia este nefondată.
Prin Decizia comercială nr. 390 din 9 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată din oficiu, şi anulează apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând, în acest sens, că, deşi potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ministrul este cel care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi străinătate, precum şi în justiţie, declaraţia de apel, motivele de apel şi precizările formulate de reclamant nu sunt semnate de ministrul de resort, ci de directorul general al direcţiei juridice, în speţă nedovedindu-se că dreptul de semnătură al ministrului i-ar fi fost delegat acestuia.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea soluţionării în fond a apelului, susţinând că instanţa criticată a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 48 şi ale art. 11 alin. (2) din HG nr. 386/2007, precum şi ale Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 366 din 6 martie 2007 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Juridice care, la art. 3, stabileşte dreptul directorului general de a semna actele cu caracter juridic necesare reprezentării Ministerului Finanţelor Publice sau Statului Român în procesele aflate pe rolul instanţelor.
Prin concluziile scrise depuse de recurent la 24 iunie 2009 recurentul a reiterat cele invocate în recurs şi a depus în susţinerea motivelor de recurs OMF nr. 1871/2005, nr. 366/2007 şi nr. 1298/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor, cu referire la organizarea Direcţiei Generale Juridice din minister.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele SIF Transilvania SA, SC O.N.T. C. SA solicită respingerea recursului ca nefondat, faţă de dispoziţiile art. 161 C. proc. civ. incidente în cauză şi faţă de nedovedirea de către semnatarul cererii de apel, ca şi de recurs, a calităţii de reprezentant legal al reclamantului.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Din actele dosarului rezultă că apelul reclamantului, formulat în calitate de reprezentant legal al Statului Român a fost anulat urmare punerii în discuţie de către instanţă, din oficiu, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de apel, respectiv a directorului general al direcţiei generale juridice, persoană ce nu poate reprezenta – în opinia instanţei de apel – Ministerul Economiei şi Finanţelor, soluţie argumentată pe dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.
Această excepţie a format obiectul judecăţii şi la fond, fiind invocată de A.V.A.S. Bucureşti şi respinsă de instanţă prin încheierea din 28 martie 2007 (vol. II filele 257-260 dosar fond), soluţie argumentată pe dispoziţiile art. 6 lit. b9 din Cap. III al Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Ministerului de Finanţe, serviciul judiciar.
Urmare respingerii acestei excepţii, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea formulată de Ministerul Finanţelor în calitate de reprezentant al Statului Român, analizând fondul cererii semnată de directorul general al Direcţiei Generale Juridice din minister şi de directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Externe.
Instanţa de apel, deşi A.V.A.S. Bucureşti şi nici una dintre pârâte nu a apelat sentinţa de fond în legătură cu soluţionarea acestei excepţii, a repus în discuţie aceeaşi excepţie din oficiu, prin soluţia dată făcându-i părţii o situaţie mai grea în propria cale de atac, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 296 C. proc. civ.
Mai mult, soluţia încalcă dispoziţiile Regulamentelor de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor, aprobate prin Ordinele Ministrului Finanţelor, emise în temeiul HG nr. 1269/2005, referitoare la organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale Juridice.
Astfel, potrivit art. 1 şi art. 3 din Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 1871 din 6 decembrie 2005 (în vigoare la data promovării acţiunii) art. 1 şi art. 3 Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 366 din 6 martie 2007 şi art. 1 Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 1298 din 21 septembrie 2007, în vigoare la data promovării apelului, acţiunile şi actele cu caracter juridic adresate instanţelor cu respectarea datelor cuprinse în solicitările altor direcţii, sunt semnate de directorul general al Direcţiei Generale Juridice „în numele şi pentru ministrul economiei şi finanţelor".
Cum parte din aceste regulamente existau şi în dosarul de fond, dispoziţiile pe acest aspect fiind identice în toate aceste regulamente, emise de Ministrul Finanţelor în temeiul art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (5) din HG nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Curtea apreciază că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că semnatarul apelului, acelaşi cu cel al acţiunii de fond, nu avea mandat să semneze respectivele cereri.
În consecinţă, Curtea, cu majoritate de voturi, va admite recursul şi va casa Decizia, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (fost Ministerul Economiei şi Finanţelor).
Casează Decizia nr. 390 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2009.
Opinie separată:
Respinge recursul ca nefondat.
OPINIE SEPARATĂ:
Recursul reclamantului împotriva deciziei instanţei de apel nu este fondat.
Întrucât, potrivit art. 1 lit. l) cap. III din Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1871 din 6 noiembrie 2005 (fila 191 şi urm. vol. II dosar de fond), Direcţia generală juridică „formulează proiecte de acţiuni şi de alte acte cu caracter juridic adresate instanţelor, la solicitarea direcţiilor de specialitate din minister, a secretarilor de stat sau a secretarului general şi/sau din dispoziţia ministrului finanţelor publice" şi „formulează acte de sesizare a instanţelor judecătoreşti" [art. 1 lit. m)], iar „în situaţia în care ministrul finanţelor publice a dispus elaborarea proiectului, fără să îl împuternicească pe directorul general al Direcţiei Generale Juridice să semneze acest act în numele Ministerului Finanţelor Publice, acest act va fi înaintat organelor competente numai sub semnătura ministrului finanţelor publice sau a înlocuitorului său de drept, întrucât la fond (fila 89 vol. II) s-a precizat că acţiunea a fost promovată la propunerea D.G.F.P. Externe, iar apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant legal al Statului Român este semnat de directorul general al Direcţiei Generale Juridice şi întrucât semnarea apelului de către directorul general menţionat nu poate conduce automat la concluzia că acesta a avut împuternicire expresă în acest sens din partea ministrului finanţelor publice, în mod judicios instanţa de apel a acordat termene, potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca apelantul reclamant „să depună motivele de apel cu semnătura persoanei care reprezintă Ministerul în relaţia cu justiţia, faţă de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a Ministerelor (filele 27 şi 40 dosar de apel).
Întrucât apelantul reclamant nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei de apel şi nu a depus motivele de apel semnate de persoana care reprezintă Ministerul Finanţelor Publice în relaţiile cu justiţia şi nici nu a produs probe din care să rezulte că directorul general al Direcţiei Generale Juridice, care a semnat atât declaraţia de apel cât şi motivele de apel, a fost împuternicit în acest sens de către Ministrul Finanţelor Publice, în mod întemeiat instanţa de apel a ridicat din oficiu excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului în conformitate cu art. 161 C. proc. civ. şi, dând eficienţă dispoziţiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., a anulat apelul reclamantului împotriva sentinţei primei instanţe, Decizia instanţei de apel fiind astfel legală şi temeinică, iar recursul promovat de reclamant împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., HG nr. 386 din 25 aprilie 2007 şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 366 din 6 martie 2007 fiind invocate abia în recurs, deşi Ordinul menţionat era în vigoare la data promovării acţiunii, dar nefiind public nici acesta şi nici anexele sale, instanţa criticată nu se putea raporta decât la actele existente la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2118/2009. Comercial → |
|---|
