ICCJ. Decizia nr. 206/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 206/2009
Dosar nr. 8029/3/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa comercială nr. 13290 din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti,secţia a VI-a comercială a fost admisă acţiunea reclamantei SC A.O. SA prin administrator judiciar SC B.D.O.C.I. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC M.C.P. SRL Deva şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 298.986,44 lei reprezentând contravaloare creanţă.
Apelul declarat de pârâta SC M.C.P. SRL Deva împotriva sentinţei, a fost anulat ca netimbrat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Decizia comercială nr. 162 din 26 martie 2008, care a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de recurs invocate recurenta arată că la primul termen de judecată al apelului, a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei, având în vedere că administratorul societăţii nu se afla în ţară, urmând ca la primul termen să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru comunicată de instanţă.
Recurenta menţionează că neîntemeiat instanţa a pus în discuţie excepţia netimbrării apelului, hotărând asupra acestei excepţii în condiţiile în care nu s-a aflat la „prima zi de înfăţişare", zi care în condiţiile art. 132 din C. proc. civ. „părţile legal citate pot pune concluzii".
În drept pârâta şi-a motivat recursul în temeiul art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a analizat cu prioritate excepţia netimbrării având în vedere că îndeplinirea acestei obligaţii legale este prealabilă examinării oricăror alte cereri, în situaţia în care procedura de citare cu părţile a fost îndeplinită.
Aşadar, hotărârea atacată fiind legală, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.C.P. SRL Deva împotriva Deciziei comerciale nr. 162 din 26 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 204/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Comercial → |
---|