ICCJ. Decizia nr. 2168/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2168/2009
Dosar nr. 1182/1259/2007
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.C.V. a chemat în judecată pe pârâţii N.C., SC E.T.D. SRL şi SC T.S.A. SRL, solicitând excluderea asociatului N.C. din SC T.S.A. SRL, preluarea părţilor sociale ale asociatului exclus, continuarea societăţii cu asociat unic, obligarea asociatului la predarea actelor contabile ale societăţii sub sancţiunea daunelor cominatorii în sumă de 500 lei pe zi, constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat încheiat între cele două societăţi comerciale pârâte cu restituirea bunului închiriat şi obligarea pârâtului N.C. la plata sumei de 5000 lei daune cauzate de lipsa de folosinţă a bunului contractat.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială 508/ C din 8 iulie 2008, a respins acţiunea, considerând că reclamanta nu a făcut dovada existenţei motivelor prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru ca asociatul pârât să poată fi exclus din societate, neînţelegerile dintre asociaţii-administratori nefiind de natură să ameninţe existenţa societăţii.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa atacată excluzând pe pârât din societate, încuviinţând funcţionarea societăţii cu un singur asociat, obligând pe pârâtul N.C. să predea actele contabile ale societăţii şi respingând cererea de acordare a daunelor cominatorii ca inadmisibilă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că pârâtul N.C., în calitate de asociat şi administrator al SC T.S.A. SRL, a încheiat un contract de comodat, folosindu-se de semnătura socială, fără acordul celuilalt administrator sau al adunării generale a asociaţilor.
Acordând în folosinţă gratuită un imobil unei societăţi al cărei asociat unic era soţia sa, N.C. a încălcat dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 31/1990.
În privinţa nulităţii contractului de comodat, instanţa de apel a considerat că nu s-a făcut nici o probă privind încălcarea dispoziţiilor imperative sau a ordinii publice, singura sancţiune fiind atragerea răspunderii administratorului.
Capătul de cerere pentru acordarea daunelor cominatorii, a fost considerat inadmisibil în condiţiile art. 5803 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează constrângerea debitorului prin aplicarea unei amenzi civile.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâtul N.C. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut întrucât s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta a judecat fondul cauzei, încălcând principiul disponibilităţii.
Al doilea motiv de recurs are, în susţinerea recurentului, temeiul în încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 în sensul că lipsa dovezilor privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul societăţii comerciale nu poate fi complinită prin lipsa de beneficiu de care ar fi fost privată societatea comercială.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin cererea de apel îndreptată împotriva sentinţei comerciale nr. 508/C/2008 a Tribunalului Comercial Argeş, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru că nu a cuprins toate motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat în soluţionarea capetelor de cerere 2-7. Însă în privinţa soluţionării primului capăt de cerere, excluderea asociatului N.C. din societate, apelanta a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitatea şi netemeinicia ei. De soluţionarea acestui capăt principal al acţiunii reclamantei depindea, însă, soluţionarea celorlalte, ca o consecinţă a unor eventuale fapte culpabile şi prejudiciabile săvârşite împotriva societăţii comerciale.
În măsura soluţionării primului capăt de cerere se soluţiona întreaga acţiune în raport cu temeiurile de drept invocate.
Astfel, instanţa de apel, a apreciat în mod judicios că, deşi apelanta a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cauzele pe care s-a întemeiat critica capătului principal al acţiunii, greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, era de natură a conduce la soluţionarea pe fond a pricinii.
De altfel, singura parte care putea invoca încălcarea principiului disponibilităţii era numai aceea lezată în atributul său de a dispune asupra unei cereri adresată justiţiei.
Prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se interpretează în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi a altor cereri incidentale sau principale ce fac obiectul judecăţii pe fond a pricinii deduse judecăţii, astfel încât, pronunţându-se asupra tuturor capetelor de cerere, instanţa de apel nu a încălcat prevederile textului de lege citat.
În privinţa greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, recurentul este în eroare.
În teoria dreptului pozitiv prejudiciul în măsura producerii lui printr-un delict civil este definit atât ca pagubă efectivă (daunum emergens) cât şi beneficiu nerealizat (lucrum cessans); iar în materie comercială, unde scopul comerţului este beneficiul (finis mercatorum est lucrum) nu se poate susţine că un contract de comodat, care se caracterizează prin transmiterea gratuită a unui lucru în folosinţa temporară a unei persoane, nu creează o pagubă în detrimentul comodatului, societate comercială. În aceste condiţii prejudiciul este dat de lipsa beneficiului (lucrum cessans) de care societatea comercială este păgubită.
Judicios instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite condiţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, în situaţia în care, asociatul administrator, servindu-se de semnătura socială, a dat în folosinţa gratuită spaţiul comercial proprietatea societăţii comerciale, unei alte societăţi comerciale la care asociat unic şi administrator era soţia sa.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 112/ A-C din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul N.C. împotriva deciziei nr. 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2149/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2169/2009. Comercial → |
|---|
