ICCJ. Decizia nr. 2182/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2182/2009
Dosar nr. 10379/1/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 septembrie 2004, reclamanta SC I. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta M.R.B. Bucureşti (în prezent B.B.E., Sucursala România Bucureşti) pentru a fi obligată la plata sumelor de: - 289.516,25 dolari S.U.A. reprezentând speze şi comisioane bancare încasate nejustificat pentru garanţiile bancare L/G 1560, L/G 1561, L/G 1564 şi L/G 1565; - 3717,55 dolari S.U.A. dobânzi comerciale şi comisioanele restituite privind sumele de 48.321,71 dolari S.U.A. şi dobânzile calculate la reţinerea anticipată a unor comisioane; -44358 dolari S.U.A. dobânzi comerciale la depozitele colaterale constituite de pârâtă fără acordul reclamantului, calculate pe perioada blocării sumelor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 4031 din 4 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a respins ca efect a prescripţiei dreptului material la acţiune capătul de cerere privind obligaţia pârâtei la plata de speze şi comisioane în sumă de 57807,93 dolari S.U.A. Totodată, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 720 dolari S.U.A. dobânzi bonificate de bancă la depozitele clienţilor, şi s-au respins restul capetelor de cerere, ca nefondate, cu compensarea cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007, a respins apelul reclamantei, ca nefondat şi a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului la 30.000 lei, diferenţa de 2000 lei în sarcina apelantei.
Recursul declarat de reclamantă a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1881 din 29 mai 2008.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta SC I. SA Bucureşti a formulat o contestaţie în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs a omis să examineze efectele refuzului beneficiarului de acceptare a cererilor de prelungire a valabilităţii scrisorilor de garanţie formulate de ordonator, comiţând o gravă eroare materială întrucât banca nu are calitatea de a accepta sau modifica elementele din cuprinsul scrisorii de garanţie aflate în depozit.
În legătură cu contestaţia în anulare de faţă se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În cazul în care contestaţia în anulare priveşte şi omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuţie pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanţa de recurs, chiar dacă soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşite aprecieri a probelor sau a aplicării legii.
Astfel, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile legale de mai sus, se constată că instanţa de recurs a analizat în mod detaliat cele două motive, şi a avut în vedere toate criticile formulate de pârâtă, dezlegând inclusiv problema invocată referitoare la prelungirea termenelor de valabilitate a scrisorilor de garanţie.
Este de reţinut, deci, că toate motivele de recurs, aşa cum le-a formulat reclamanta îşi găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, aşa cum s-a menţionat mai sus.
În această situaţie, afirmaţia reclamantei – contestatoare referitoare la neexaminarea tuturor motivelor de casare, de către instanţa de recurs, nu poate fi primită.
De altfel, chiar dacă petiţionara consideră că prin soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestaţiei în anulare, care este o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 1881 din 29 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2194/2009. Comercial → |
|---|
