ICCJ. Decizia nr. 2177/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2177/2009
Dosar nr. 591/1/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul N.G.M.G. a chemat în judecată pe pârâţii SC K.R. societate în comandită, SC T.I. SRL, SC I. SA, A.V.A.S., SC C. SRL şi P.M. Târgu Mureş, solicitând să se constate nulitatea dreptului de proprietate a SC K.R. asupra imobilului în suprafaţă de 20.314 mp Tg. Mureş şi a imobilului în suprafaţă de 1136 mp Tg. Mureş şi nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între A.V.A.S. şi SC C. SRL la data de 24 februarie 2003 de vânzare-cumpărare a terenului cu construcţii încheiat între SC I. SA şi SC T.I. SRL la data de 3 septembrie 2003, a contractului de vânzare-cumpărare a terenului şi construcţiilor încheiat între SC I. SA şi SC T.I. SRL în anul 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului încheiat între SC T.I. SRL şi SC K.R. SCS la data de 25 februarie 2005, cu obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Reclamantul susţine că imobilele au aparţinut autorilor săi, iar prin exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispuneau, regimul hortist a preluat proprietatea şi ulterior în anul 1951 a fost naţionalizată.
Actele de transmitere a dreptului de proprietate sunt nule pentru că au fost încălcate normele privind privatizarea SC I. SA, A.V.A.S. înstrăinând ilegal pachetul majoritar de acţiuni al acestei societăţi comerciale, către pârâta SC C. SRL, cu încălcarea art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 20.1 din HG nr. 498/2003 care prevedeau indisponibilizarea bunului şi restituirea lui foştilor proprietari.
Mai susţine reclamantul, că la data de 2 august 2001 a notificat primăriei dreptul său în conformitate cu Legea nr. 10/2001, însă această instituţie nu a soluţionat-o în termen.
Prin sentinţa civilă 170 din 2 februarie 2006, Tribunalul Mureş, în temeiul art. 17 C. proc. civ. şi al art. 4 şi 7 C. com., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureş.
Prin sentinţa comercială 1471 din 30 iunie 2006, această instanţă admite excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Tg. Mureş şi în parte a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, respinge excepţia lipsei calităţii de mandatar ca rămasă fără obiect şi pe cale de consecinţă respinge acţiunea privind nulitatea contractelor de vânzare şi nulitatea dreptului de proprietate a SC K.R. SCS.
Totodată, instanţa a respins cererea pârâtelor SC K.R., SC T.I. SRL şi SC I. SA privind obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcţia aflată pe terenul autorului reclamantului preluate abuziv prin Legea naţionalizare nr. 119/1948 a fost demolată şi s-au edificat alte construcţii care îndreptăţesc la repararea prin echivalent a prejudiciului creat astfel cum art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează.
De altfel, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru măsurile abuzive luate, în perioada 1945 - 1989, şi nu este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilelor.
Instanţa de fond a apreciat aşadar că lipsa de interes a reclamantului în promovarea acţiunii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi a dreptului de proprietate al SC K.R. SCS este dată de opţiunea sa de a cere despăgubirea integrală.
Inadmisibilitatea acţiunii a fost caracterizată de tribunal, în aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude de la aplicare terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 şi pentru care reclamantul a fost înscris în anexa 39, cu propunerea acordării de despăgubiri.
În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune, a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea nulităţii actelor de înstrăinare fiind prescriptibile în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii; în această perspectivă contractul autentificat sub nr. 451 din 25 februarie 2005 nu intră în termenul de prescripţie prevăzut de textul menţionat.
Lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Tg. Mureş este considerată de instanţa de fond faţă de calitatea sa de terţ în raporturile contractuale ce se cer a fi declarate nule.
Curtea de Apel Tg. Mureş, soluţionând apelul declarat de reclamant, prin Decizia nr. 100/ A din 20 noiembrie 2006, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, considerând că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, această calitate rezultând din dreptul de succesor care, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptăţeşte la restituirea proprietăţii preluate în mod abuziv; în mod greşit, apreciază instanţa de apel, s-a admis şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în baza Legii nr. 10/2001, pe care legiuitorul a edictat-o în completarea legii fondului funciar.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, curtea de apel a considerat că reclamantul este îndreptăţit să formuleze acţiunea folosul său urmărit fiind legitim, actual şi direct, iar în privinţa prescripţiei dreptului la acţiune a stabilit că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 era interzisă orice înstrăinare, concesionare, locaţie de gestiune, asociere, ipotecare sau locaţiune sub sancţiunea nulităţii până la soluţionarea procedurilor administrative sau judiciare.
Recursul declarat de pârâtele SC T.I. SRL, SC I. SA şi SC K.R., a fost respins prin Decizia 2396 din 15 iunie 2007 a Secţiei Comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de recurs a statuat asupra calităţii procesuale a reclamantului care are interes în valorificarea drepturilor recunoscute de lege, asupra admisibilităţii acţiunii în contextul aplicării art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 dar şi asupra termenului prescripţiei stabilit în legea specială pentru actele întocmite anterior intrării în vigoare a legii.
În rejudecarea fondului, Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa 1722 din 17 decembrie 2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Târgu Mureş şi a respins acţiunea împotriva acestei pârâte, a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a dreptului de proprietate al pârâtei SC K.R. SCS şi a respins acţiunea reclamantului prin cesionarul drepturilor litigioase.
Totodată, instanţa a respins cererea pârâtei SC I. SA de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită şi a obligat pe reclamant la câte 1.757,5 lei cheltuieli de judecată către pârâtele SC K.R. SCS şi SC T.I. SRL
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul, prin reprezentantul său, devenit cedent al drepturilor litigioase, a solicitat primăriei acordarea despăgubirilor pentru imobilul individualizat în C.F. 5521 Tg. Mureş şi nu posesorului imobilului, SC I. SA, cerere înaintată acestei din urmă pârâte la data de 29 aprilie 2005 după încheierea contractelor a căror nulitate se cere a fi constatată.
Mai reţine instanţa că prevederile HG nr. 498/2003 şi HG nr. 614/2001 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 statuau asupra condiţiilor în care operează indisponibilizarea bunurilor preluate abuziv de stat, fără ca în acestea să se încadreze situaţia dedusă judecăţii.
În acelaşi timp se reţine aplicarea prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 care reglementează nulitatea absolută a actelor de înstrăinare în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.
Curtea de Apel Târgu Mureş, cu opinie majoritară, prin Decizia 78/ A din 6 octombrie 2008, a admis apelul reclamantului, cesionar al drepturilor litigioase, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis acţiunea, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiat între A.V.A.S. şi SC C. SA, a contractelor de vânzare-cumpărare încheiat între SC I. SA şi SC T.I. SRL, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC T.I. SRL şi SC K.R. SCS.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează asupra indisponibilizării imobilelor restituibile de la orice acte care tind să înstrăineze bunul către alte persoane, şi care se aplică de la data de 14 februarie 2001 şi nu de la data intrării în vigoare a HG nr. 498/2003, iar faptul că notificarea reclamantului nu a fost adresată unităţii deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a legii nu schimbă regimul juridic al acestuia întrucât s-a adresat unităţii administrativ –teritoriale de la locul unde este situat imobilul.
În privinţa bunei credinţe a subdobânditorului, instanţa de apel are în vedere ca aceasta să fie perfectă, lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă, însă pârâţii au dat dovadă de absenţa oricăror măsuri normale de precauţie pentru determinarea calităţii de adevărat proprietar.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâtele SC I. SA, A.V.A.S. şi SC K.R. SCS au declarat recurs.
Recurentele SC I. SA şi SC K.R. SCS au susţinut nelegalitatea deciziei atacate întrucât s-au interpretat greşit prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar şi cauza de nulitate care trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic. Instanţa de apel nu a considerat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996: imobilul solicitat era înscris în C.F. la SC I. SA iar înregistrarea are efect de opozabilitate faţă de terţi astfel că în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 nerespectarea termenului de 6 luni, atrage pierderea dreptului la măsuri reparatorii situaţie în care art. 20.1 din HG nr. 498/2003 privind indisponibilizarea imobilelor restituibile nu mai este aplicabilă.
Mai susţin recurentele că indisponibilizarea prevăzută de lege este condiţionată de existenţa unei notificări a dreptului de proprietate iar terenul să fie liber de construcţii sau construcţiile să nu fi fost demolate.
Totodată se susţine că HG nr. 614/2001 ce reglementa normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu prevedea indisponibilizarea bunurilor, mai mult odată exprimat dreptul de opţiune în favoarea acordării despăgubirilor, indisponibilizarea nu mai avea eficienţă juridică. Astfel, buna credinţă a pârâtelor este argumentată de cererea reclamantului de acordare de despăgubiri înregistrată sub nr. 1085 din 2 august 2001, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 10/2001, dar şi de demersul anterior al reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate, soluţionat de primărie în sensul acordării de despăgubiri.
Recurenta A.V.A.S. susţine că instanţa în mod greşit a considerat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni lovit de nulitate, confuzia fiind între noţiunea de acţiuni, primite ca bunuri încorporale şi aceea de active, care reprezintă bunuri sau ansamblu de bunuri aflate în patrimoniul societăţii.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise pentru considerentele ce se vor expune:
În anul 1940, autorii reclamantului au cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare 451 din 18 martie 1940 imobilul înregistrat în C.F. Tg. Mureş, imobil care ulterior în baza Legii nr. 119/1948 a fost naţionalizat şi trecut în proprietatea Statului Român. Începând cu anul 1964 construcţiile aflate pe teren au fost demolate şi edificate secţii şi ateliere ale întreprinderii de stat L.M.
Prin cererea înregistrată sub nr. 58 din 6 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 169/1997 reconstituirea dreptului de proprietate, cerere soluţionată de primărie prin acordarea de despăgubiri potrivit anexei 39.
Prin notificarea din 2 august 2001, reclamantul solicită primăriei în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri pentru terenul întabulat în C.F. 5521 Tg. Mureş, estimate de acesta la valoarea de 10 miliarde lei.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în anul 1997, pârâta SC I. SA înscrie în C.F. 5521 Tg. Mureş dreptul său, pe care îl dezmembrează în 14 parcele, iar după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu A.V.A.S. la 24 februarie 2003, vinde către pârâta SC T.I. SRL prin două contracte distincte, la 3 septembrie 2003 şi respectiv 5 noiembrie 2003 parcele de teren cu construcţii.
La rândul său în anul 2005, SC T.I. SRL încheie un contract de vânzare-cumpărare de terenuri, cu SC K.R. SCS.
Situaţia de fapt astfel stabilită relevă acte şi fapte juridice petrecute în timp, cu semnificaţii esenţiale în stabilirea raporturilor juridice dintre părţi.
În această măsură interpretarea dată de instanţa de apel în urma notificării din 2 august 2001, prevederilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001 precum şi celor ale art. 45 din acelaşi act normativ, apare greşită.
Indiferent dacă a fost adresată unităţii deţinătoare a imobilului sau unităţii administrativ-teritoriale a locului unde se află acesta, notificarea exprima voinţa titularului dreptului de a fi despăgubit; iar din această perspectivă instanţa de fond judicios a considerat că indisponibilizarea prevăzută de art. 20.1 din HG nr. 498/2003 are efecte numai în condiţiile obligaţiei de restituire în natură.
În privinţa aprecierii bunei - credinţe a dobânditorilor succesori ai dreptului de proprietate, instanţa de apel este într-o reală confuzie.
Abordând instituţia bunei-credinţe printr-o asociere neinspirată în raport cu vinovăţia, curtea de apel distinge între diferite grade ale acesteia, caracterizată ca „perfectă" sau afectată de culpă sau de îndoială imputabilă.
În teoria dreptului pozitiv, buna credinţă este definită ca o convingere a posesorului că are asupra lucrului pe care-l posedă un drept în baza unui titlu translativ de proprietate a cărui individualitate o ignoră (art. 486 C. civ.). Buna–credinţă constă în credinţa greşită că transmiţătorul este adevăratul titular al dreptului transmis sau în ignoranţa justificată în care se află, că dreptul transmis era supus, în persoana transmiţătorului, unei cauze de nulitate, rezoluţiune sau revocare. Titlul translativ în sens de negotium există numai în credinţa posesorului, înţelegând prin aceasta un just titlu putativ ca element suficient al bunei-credinţe, prezumat juris tantum şi căruia nu i se poate opune decât reaua-credinţă, adică cunoaşterea de către posesor a viciilor titlului său (art. 487 C. civ.).
Împotriva acestei consacrări legislative şi doctrinare neabătute până acum, stabilirea unor grade ale bunei-credinţe, surprinde prin confuzie şi lipsa unui suport logic.
Evocarea diligenţei minime sau medii (bonus pather familias) în determinarea calităţii de proprietar este în neconcordanţă cu materialul probator administrat: prin notificarea din 2 august 2001 reclamantul solicită primăriei despăgubiri pentru imobile, după ce printr-o cerere anterioară de reconstituire a dreptului de proprietate a fost înregistrat în anexa 39 (la Legea nr. 169/1998) iar după indicarea contractelor a căror nulitate se cere, primăria încunoştiinţează asupra posesorului bunurilor; verificarea Cărţii Funciare nu putea crea suspiciuni cu privire la titlul posesorului întrucât nu cuprindea nici o altă menţiune relativă la indisponibilizarea bunurilor supuse vânzării sau alte interdicţii determinate de existenţa vreunui drept litigios.
În privinţa nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, instanţa de apel nu distinge între acţiuni ca bunuri încorporale şi active, imobilele în litigiu existând în patrimoniul societăţii de la constituirea acesteia.
Aşadar niciuna din cauzele care ar conduce la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită pentru a înlătura efectele acestora, motive pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile, va modifica Decizia nr. 78 din 6 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş în sensul că va respinge apelul declarat împotriva sentinţei 1733 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş.
În consideraţia dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a intimatului, acesta va fi obligat la cheltuieli de judecată către recurenta SC K.R. SCS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele SC I. SA Tg. Mureş, A.V.A.S. Bucureşti, SC C. SRL Tg. Mureş şi SC K.R. SCS Bucureşti împotriva deciziei nr. 78/ A din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul N.G.A.C. împotriva sentinţei nr. 1733 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Comercial Mureş, pe care o menţine.
Obligă pe reclamant, la plata de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei SC K.R. SCS Bucureşti în sumă de 10.177 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2176/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2178/2009. Comercial → |
|---|
