ICCJ. Decizia nr. 2178/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2178/2009
Dosar nr. 29627/3/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 29627/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta de SC S.P. SRL Bucureşti a acţionat în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA Bucureşti, în contradictoriu cu care a solicitat să se constate prin hotărâre judecătorească că reclamanta este titulară a dreptului de a cumpăra activul C.A.P.A., conform art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu obligarea pârâtei să îi vândă acest activ la preţul de 1.723.859.000 lei după deducerea investiţiilor efectuate de reclamantă, iar în subsidiar la preţul ce se va stabili prin evaluare judiciară.
Prin Decizia comercială nr. 10355 din 20 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea restrânsă a reclamantei, pârâta fiind obligată să-i vândă activul R.A. COSTINEŞTI, cu reţinerea în motivarea hotărârii a următoarelor aspecte:
- între părţile în proces s-a încheiat, la data de 27 decembrie 1995, contractul de asociere nr. 2772 având ca obiect exploatarea în comun a unităţii: restaurant A., bar A. sala de jocuri A. situate în Costineşti, judeţul Constanţa, pe o durată de 10 ani. Pârâta s-a obligat să pună la dispoziţia asociatului, spaţiul comercial construit pe toată durata contractului, cu tot inventarul existent;
- prin actul adiţional nr. 10/651 din 7 septembrie 2000 s-a modificat integral contractul de asociere în participaţiune. Obiectul contractului nu a mai constat în exploatarea spaţiului comercial, ci în dezvoltarea unui program de investiţii pentru modernizarea şi exploatarea în comun a activului restaurant A., cu profil de alimentaţie publică.
- prin actul adiţional nr. 652/2001 şi prin actul adiţional nr. 140 din 24 mai 2005, părţile au prevăzut că obiectul contractului constată în asocierea părţilor în vederea dezvoltării unui program de investiţii pentru modernizarea şi exploatarea în comun a activului restaurant A. până în 24 mai 2008;
- legea nr. 346/2004 se ocupă de întreprinderile mici şi mijlocii şi conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la OUG nr. 88/1997-cap. A;
Analizând dispoziţiile Legii nr. 346/2004, instanţa de fond a constatat că pentru încheierea unui contract de înstrăinare având ca obiect un activ al unei societăţi cu capital majoritar de stat, se impun a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- între părţi să existe un contract de închiriere, de asociere în participaţiune, sau locaţie de gestiune;
- contractul să aibă ca obiect un activ disponibil;
- activul disponibil să fie utilizat de întreprindere;
- întreprinderea utilizatoare să fie mică sau mijlocie, în înţelesul legii, instanţa de fond reţinând că au fost îndeplinite toate aceste condiţii.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Prin Decizia comercială nr. 554 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, recursurile au fost respinse, instanţa de apel reţinând că sunt nefondate.
Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs atât de reclamantă care a motivat că în mod greşit a fost obligată pârâta să îi vândă numai activul restaurant A. situat în Costineşti, iar nu potrivit petitului din acţiunea sa introductivă la instanţă; a declarat recurs şi pârâta nemulţumită de soluţiile pronunţate de instanţele anterioare.
În motivarea recursului său reclamanta a invocat prevederile art. 304 punctele 9 şi 8 C. proc. civ., arătând că:
- hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii respectiv ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, art. 1073, 1304 şi 969 C. civ., precum şi ale art. 61 C. com.;
- prin hotărârea recurată instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii stabilind că numai Restaurantul A. urmează a i se vinde de către pârâtă, iar nu întregul Complex de Alimentaţie Publică A. compus din: restaurant A., bar A., sală de jocuri A. cu spaţiile de depozitare şi dependinţele anexe unităţii ce fac obiectul contractului de asociere în participaţiune încheiat cu B.T.T.
Reclamanta a susţinut în recursul său că pe întreg parcursul asocierii intimata nu a contestat că obiectul contractului de asociere îl constituie întregul Complex exploatat de recurentă încă din anul 1995.
Recurenta-pârâtă a motivat recursul său pe aspectul vizând autoritatea de lucru judecat, sens în care a precizat că prin sentinţa comercială nr. 12477 din 15 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a respins acţiunea aceleiaşi reclamante având ca obiect vânzarea activelor ce fac obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 2772 din 27 decembrie 1995, în temeiul Legii nr. 133/1999.
În motivarea recursului său pârâta a mai susţinut că activul A. nu este un activ disponibil şi nici nu se află în conservare.
Recursurile sunt nefondate şi se vor respinge ca atare.
Cu privire la recursul reclamantei.
I. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Instanţele anterioare, au aplicat corect prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 atunci când au stabilit că preţul la care se realizează vânzarea este un preţ negociat, iar nu un preţ stabilit de instanţă. Acest text prevede expres obligaţia de negociere şi elementele care trebuie avute în vedere la stabilirea preţului de la care se porneşte negocierea. Acest text dă posibilitatea vânzătorului să stabilească un alt preţ decât cel al imobilului, având în vedere şi alte elemente decât valoarea intrinsecă a construcţiei, precum: vadul comercial, perspectivele de dezvoltare a afacerii, etc.
Dacă prima instanţă şi instanţa de apel ar fi stabilit ele însele preţul ar fi încălcat prevederile legale menţionate atât pentru că soluţiile ar fi contravenit literei textului, dar şi pentru că ar fi contravenit spiritului legii, anume obţinerea unui preţ cât mai bun prin privatizare.
Art. 1073 C. civ., a fost corect aplicat în speţă. Îndeplinirea exactă a obligaţiei la care face referire acest articol C. civ., nu înseamnă vânzarea activului la preţul construcţiei, ci vânzarea acestuia la preţul negociat pe baza preţului construcţiei. Aşadar obligaţia de vânzare este intim legată de realizarea negocierii, respectiv de prezentarea de către părţi a tuturor elementelor care, contribuie la determinarea unui preţ mai mic sau mai mare decât acela rezultat din operaţia aritmetică a scăderii din valoarea imobilului a valorii investiţiilor efectuate de creditorul obligaţiei de a vinde, litigiul a fost generat nu de eşuarea negocierilor asupra preţului, ci de poziţiile diferite cu privire la existenţa obligaţiei de a vinde activul.
Art. 1304 C. civ. şi 61 C. com., sunt inaplicabile în speţă şi instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a legii când nu au dat consecinţe juridice acestor prevederi legale. Astfel, art. 1304 C. civ., reglementează o excepţie de la regula determinării preţului de către părţi, anume determinarea preţului de către un al treilea, dar în condiţiile în care acordul de voinţă pentru vânzare-cumpărare a fost întrunit.
Cum litigiul nu este de natură civilă, raporturile dintre părţi fiind comerciale, instanţele de fond şi apel nici nu trebuiau să facă referire la art. 1304 C. civ.
Instanţele de fond şi apel nu au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ.; recurenta - reclamantă, criticând greşita aplicare a art. 969 C. civ., critică în realitate interpretarea actului juridic, a convenţiei părţilor.
II. Stabilind că doar restaurantul A. face obiectul contractului de asociere în participaţiune, instanţele de fond au făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii.
În succesiunea actelor adiţionale la contractul iniţial nr. 2772 din 27 decembrie 1995, actul adiţional înregistrat la reclamanta-recurentă sub nr. 652/2001 are o semnificaţie juridică care confirmă cele statuate de instanţele anterioare, respectiv în preambulul actului adiţional se precizează expresis verbis că prin prezentul act adiţional se modifică integral contractul de asociere în participaţiune. Aşadar referirea din art. 2.1 al actului adiţional la restaurantul „A." reprezintă voinţa reală a părţilor cu privire la obiectul material al contractului.
Din cele ce preced rezultă că recursul reclamantei este nefondat şi se va respinge.
Cu privire la recursul pârâtei.
Susţinerea pârâtei că instanţa de apel nu a ţinut seama de autoritatea de lucru judecat ce ar fi condus la admiterea apelului său, iar pe fond la respingerea acţiunii reclamantei, este nefondată.
1. Este de remarcat faptul că în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat în mod corect atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă B.T.T., în raport de inexistenţa unei identităţi între cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată în sensul art. 1201 C. civ. (respectiv, cererea de chemare în judecată soluţionată prin Sentinţa comercială nr. 12477 din 15 noiembrie 2004 şi cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar).
În ce priveşte raportul juridic, instanţele de fond şi apel au constatat, în mod corect, ca fundamentul dreptului invocat pentru valorificarea pretenţiilor reclamantei împotriva B.T.T. este Legea nr. 346/2005, un act normativ nou ce creează un nou drept subiectiv care justifică promovarea unei noi acţiuni în justiţie.
În acest context criticile recurentei-pârâte în sensul că dispoziţiile Legii nr. 346/2005, preiau, de principiu, vechile dispoziţii din Legea nr. 133/1999, se vor înlătura nefiind întemeiate.
În mod corect, instanţele anterioare au reţinut, pe de o parte că Legea nr. 133/1999 a fost abrogată în întregime de Legea nr. 346/2005 şi, ca atare, vechiul act juridic nu a fost modificat, completat sau rectificat iar, pe de altă parte, drepturile şi obligaţiile cuprinse în legea veche au dobândit în noua reglementare, un conţinut mai larg, fiind introduse noi condiţii şi criterii pentru verificarea îndeplinirii acestora în scopul achiziţionării de active disponibile.
II. În ceea ce priveşte încadrarea activului Complex restaurant A. în categoria activelor disponibile potrivit Legii nr. 346/2009.
În mod corect instanţele anterioare au reţinut că activul Complex de alimentaţie publică A. se încadrează în definiţia activelor disponibile cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004.
Complexul de alimentaţie publică A. este un activ utilizat de reclamantă din anul 1995 în baza contractului de asociere.
Urmează aşadar a se înlătura susţinerile recurentei-pârâte în sensul că activul vizat nu ar fi disponibil pentru motivul că B.T.T. dispune cu privire la acestea şi îi culege fructele dat fiind faptul că, potrivit Contractului de asociere în participaţiune din 27 decembrie 1995, astfel cum a fost modificat, B.T.T. a participat la asociere cu acest activ, punându-l la dispoziţia societăţii reclamante şi obligându-se să asigure exploatarea netulburată a acestuia (art. 4.3 din Actul Adiţional nr. 652/2001la Contractul de asociere în participaţiune şi Cap. VI art. 7.1 din Contractul de asociere în participaţiune).
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta a utilizat bunul în mod exclusiv pe toată durata asocierii, în conformitate cu clauzele contractuale, acest activ nefiind utilizat niciodată în această perioadă de recurenta-pârâtă B.T.T.
Cum motivele invocate de recurente în susţinerea recursurilor declarate în cauză nu sunt de natură a schimba /modifica hotărârea instanţei de apel, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursurile declarate de reclamanta SC S.P. SRL Bucureşti şi pârâta SC B.T.T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 554 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2177/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2179/2009. Comercial → |
|---|
