ICCJ. Decizia nr. 2194/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2194/2009
Dosar nr. 26523/3/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată în data de 19 iulie 2005 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta R.A. M. Of. a chemat în judecată pârâta SC S. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1) rezilierea contractului nr. 72 din 21 mai 2002 încheiat între reclamantă şi pârâtă; 2) plata de către pârâtă a sumei de 172.510 Euro plus dobânda, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate; 3) plata către pârâtă a sumei de 614.62,74 Euro, reprezentând penalităţi de 0,4 % pe zi de întârziere pe perioada 1 mai 2002 – 31 mai 2005, plus plata penalităţilor până la data plăţii efective, conform art. 9.2 din contract.
Prin cererea reconvenţională formulată în cauză la 1 septembrie 2005 pârâta SC S. SRL a solicitat: să fie obligată reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608 Euro, reprezentând diferenţă rămasă neachitată din contravaloarea programului informatic furnizat şi neachitat în totalitate; 2) să fie obligată reclamanta – pârâtă R.A. „M. Of." la plata sumei de 181.034 Euro, reprezentând costuri suplimentare pentru executarea lucrărilor.
Prin sentinţa comercială nr. 2090 pronunţată la 16 februarie 2007, în dosarul nr. 26523/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală precum şi cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă comercială, tribunalul a reţinut că pârâtele au încheiat la 21 mai 2002 contractul nr. 72, modificat prin actele adiţionale din 12 iulie 2002 şi 13 august 2002, având ca obiect realizarea de către pârâtă a concepţiei şi execuţiei sistemului de „Biblioteca virtuală legislativă a M. Of." potrivit cerinţelor beneficiarului prevăzute în anexa la contract.
Executarea obligaţiilor privind sistemul informatic urma a se efectua iniţial în patru etape (art. 3 din contract) reduse la trei etape, termenele fiind modificate prin actele adiţionale astfel: 1 iulie 2002 pentru prima livrare, 2 septembrie 2002 pentru a doua livrare şi 30 octombrie 2002 pentru ultima livrare.
Prima livrare a fost efectuată la 1 iulie 2002, în condiţiile actului adiţional încheiat la 12 iulie 2002, respectându-se clauzele contractuale, astfel cum rezultă din procesul – verbal de recepţie nr. 1 din 15 iulie 2002 şi s-a acceptat de ambele părţi.
Livrarea nr. 2, efectuată la 2 septembrie 2002 a fost respinsă de beneficiar potrivit procesului – verbal nr. 2 din 25 septembrie 2002.
Referitor la etapa a 3-a, potrivit proceselor - verbale de recepţie nr. 3 din 10 octombrie 2002, nr. 4 din 16 octombrie 2002 şi nr. 5 din 29 noiembrie 2002, semnate de reclamantă, livrarea a fost acceptată, cu menţiunea că orice lipsă semnalată ulterior urma să fie remediată de către pârâtă fără costuri suplimentare şi, de asemenea, că faţă de depăşirea termenului de livrare urma să se facă aplicarea art. 3 alin. (4) din contract.
În raport cu art. 3 din contract facturarea urma a se efectua la momentul recepţiei fiecărei livrări pe baza procesului – verbal de recepţie semnat fără obiecţiuni de ambele părţi. Prin art. 9 s-a stabilit rezilierea de drept în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase sau cu întârziere a obligaţiilor contractuale de către una din părţi, cu obligarea părţii în culpă la plata de daune interese, iar prin art. 9.1 s-a inserat o clauză penală în condiţiile art. 1066 C. civ.
În materia răspunderii contractuale creditorul trebuie să facă numai proba existenţei contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată, culpa debitorului fiind prezumată în condiţiile art. 1082 C. civ.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză tribunalul reţine că atât contractul părţilor cât şi anexele la acesta nu conţin prevederi exprese şi clare referitoare la modul de integrare al sistemului informatic, la timpii de transmisie a informaţiilor către abonaţi, la necesitarea şi condiţiile unor prezentări sau demonstraţii practice ale sistemului, toate aceste omisiuni generând ulterior neînţelegeri între părţi şi interpretări contradictorii ale contractului. Totodată, prin raportul de expertiză se reţine că deoarece părţile nu au luat în considerare aspectele legate de modul de integrare a sistemului informatic în sistemul R.A. M. Of. şi nici necesitarea modificării corespunzătoare a fluxurilor şi proceselor, nu au stabilit responsabilităţi contractuale clare referitor la aceste aspecte, ajungându-se în situaţia în care un sistem funcţional care răspunde condiţiilor contractuale în cea mai mare parte din caracteristicile sale să nu poată fi folosit datorită unor motive mai mult de ordin organizaţional, organizatoric şi administrativ decât de natură tehnică.
În raport cu acestea nu se poate reţine culpa societăţii pârâte în neexecutarea contractului, celelalte neînţelegeri provenind din lipsa de diligenţă a părţilor la încheierea unui contract cu clauze clare, acţiunea principală fiind, astfel, neîntemeiată.
Referitor la cererea reconvenţională, în raport cu procesul – verbal nr. 2/2002, prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi alin. ultim din contract, s-a stabilit că orice modificare a cerinţelor tehnice din anexa 1 de către beneficiar precum şi a acelor condiţii ce trebuie asigurate de acesta, atrage după sine semnarea unui act adiţional de către părţi pentru modificarea corespunzătoare a costurilor şi termenelor de livrare, iar potrivit art. 11.1 alin. (2) clauzele contractului pot fi modificate doar prin acordul scris al părţilor, materializat prin act adiţional. Prin urmare, în lipsa unui act adiţional corespunzător şi cererea reconvenţională este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe comerciale au declarat apel atât reclamanta – pârâtă R.A. M. Of. cât şi pârâta – reclamantă SC S. SRL
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 151 din 20 martie 2008, a admis apelul pârâtei SC S. SRL şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608 Euro, în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând diferenţă de preţ neachitată şi la cheltuieli de judecată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins apelul R.A. M. Of. R.A., ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit a fi îndeplinite condiţiile pentru rezilierea contractului şi că s-a probat îndeplinirea în esenţă a obligaţiilor asumate de către pârâtă, inclusiv livrarea a doua, pentru care însă reclamanta nu a achitat diferenţa de preţ de 35.608 Euro.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta R.A. M. Of. solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului său, făcută cu indicarea, la final, a prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă invocă, în esenţă, următoarele argumente:
Deşi reclamanta a solicitat o nouă expertiză în cauză, considerând-o neconcludentă pe prima, instanţa de apel a respins cererea deşi nu poate fi concludentă analizarea realizării în fapt a unui produs ce trebuia să fie livrat şi acceptat în anul 2000 în paralel cu prezentarea de furnizor către expert a unui produs în anul 2006, fără determinarea momentului în care acesta a fost realizat.
Instanţa de apel invocă în motivarea deciziei argumente străine de natura cauzei şi a contractului analizat şi că se îndepărtează de la clauzele contractului, schimbând înţelesul termenilor contractuali, luând în considerare nu înţelegerea părţilor ci ceea ce expertiza sau propria părere crede că trebuie analizat. În acest fel se încalcă principiile consfinţite de art. 969 C. civ., prin aplicarea greşită a legii.
Recurenta mai critică amplu modul în care instanţa de apel apreciază şi interpretează constatările şi concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză.
Motivele deciziei sunt contradictorii întrucât se constată că livrarea nu a fost acceptată de beneficiar, apoi că livrarea 2 a intervenit în termen şi apoi, din nou, că, deşi modulul a fost rejectat, înseamnă că nu a fost acceptat sub aspectul cerinţelor tehnice dar el există.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Critica recurentei cu privire la respingerea de către instanţa de apel a cererii sale de efectuare a unei noi expertize tehnice nu vizează un aspect de nelegalitate din cele care ar putea fi încadrate în pct. 1 – pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., ci doar aprecierea acestei instanţe cu privire la relevanţa expertizei deja efectuate şi necesitatea unei noi expertize. De aceea, această critică nu poate fi primită cum de altfel nu poate fi primită, pentru aceleaşi argumente, nici critica amplă a modului în care instanţa de apel a apreciat şi interpretat constatările şi concluziile expertizei tehnice efectuate.
Examinarea atentă şi în ansamblu a motivării deciziei atacate relevă că aceasta este logică şi consecventă, fără a conţine motive contradictorii, aşa cum greşit se susţine prin motivarea recursului, motivare care extrage argumentele instanţei din succesiunea lor logică, în raport de derularea stării de fapt reţinută pe baza probelor administrate şi examinate, şi le prezintă izolat şi trunchiat.
Nu este fondat nici argumentul că instanţa de apel invocă în motivarea deciziei argumente străine de natura cauzei şi a contractului analizat, schimbând înţelesul termenilor contractuali, întrucât instanţa, pe de o parte îşi întemeiază motivarea deciziei, pe care se sprijină, firesc, dispozitivul, pe argumente extrase tocmai din ansamblul cauzei, stare de fapt, probe administrate şi prevederi legale aplicabile, cu numeroase referiri la prevederile contractuale pe care le interpretează şi aplică în conformitate cu prevederile art. 969 şi următoarele C. civ., iar pe de alta, se raportează, constant şi repetat, la prevederile contractuale, analizate prin prisma derulării relaţiilor contractuale şi a probelor administrate.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta – reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.A. M. Of. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 151 din 20 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC S. SRL Bucureşti suma de 9.459,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2182/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2198/2009. Comercial → |
|---|
