ICCJ. Decizia nr. 2203/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2203/2009
Dosar nr. 3581/114/2006
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila solicitând să fie obligată la plata sumei de 337.733,90 lei, reprezentând contravaloare marfă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Buzău a pronunţat sentinţa nr. 533 din 13 iunie 2008 prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 215.185,25 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere comanda nr. 336/2005, transpusă ulterior în contractul nr. 24/2005, semnat de ambele părţi în baza căruia s-a livrat produsul şi probele cu acte şi expertiza tehnică efectuată, reţinându-se că instanţa de fond a tras o concluzie corectă atât cu privire la obligaţiile asumate de părţi pe care le-a analizat în concordanţă cu voinţa internă a părţilor reţinând că deficienţele de calitate recunoscute au fost deduse din cuantumul pretenţiilor cât şi cu privire la executarea acestora.
Ca urmare, pârâta a formulat recurs în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
A arătat că, nici hotărârea de fond, nici cea din apel nu sunt motivate, neanalizându-se apărările privind nerespectarea de către reclamantă a clauzelor contractului, referitoare la condiţiile de livrare, recepţionare a mărfii şi plată, ceea ce a condus la reţinerea unei situaţii de fapt eronate cu privire la pretinsa remediere a deficienţelor de calitate ale produsului livrat.
Sub acest aspect, a arătat, în esenţă, că reclamanta nu a respectat art. 5.2 din contract, înlocuind materia primă cu o alta inferioară, fără acordul recurentei, nu a respectat nici art. 7.1 din contract, neexistând aviz de expediţie şi proces – verbal de recepţie a mărfii, conform art. 6.2, existând, în schimb, dovezi privind notificarea reclamantei la 22 decembrie 2005, cu privire la deficienţele de calitate, conform art. 8 din contract, fără a se putea imputa, în condiţiile contractului, cu titlu de sancţiune, depăşirea termenului de 5 zile, iar remedierea deficienţelor nu s-a realizat, produsul fiind şi în prezent în posesia reclamantei.
În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor acordate, s-a susţinut că a fost stabilit greşit şi oricum a fost achitat în ceea ce priveşte partea din produs corespunzătoare calitativ, iar penalităţile de întârziere nu puteau fi acordate atât timp cât obligaţia nu era ajunsă la termen, factura iniţială fiind stornată şi neîntocmindu-se o alta care să confirme debitul pretins.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că textul de lege consacră două ipoteze, respectiv nemotivarea hotărârii şi situaţia în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din observarea considerentelor hotărârii care face obiectul recursului, se constată că Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa de apel respingând apelul, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel care vizau nerespectarea de către reclamantă a clauzelor contractuale, în privinţa condiţiilor privind livrarea, recepţionarea mărfii şi plata doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice deşi cea care trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de faţă şi de drept era instanţa de apel ca instanţă devolutivă şi nu expertul care face doar constatări cu caracter ştiinţific.
Această situaţie a nemotivării echivalează cu o nepronunţare asupra fondului apelului şi atrage casarea cu trimitere, ocazie cu care se vor avea în vedere şi criticile subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând conţinutul acestor clauze şi forţa lor obligatorie şi raportat la probe se va concluziona în ce măsură trebuie antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, cu privire la preţ şi penalităţi de întârziere.
Aşa fiind, văzând, totodată, şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea instanţei de apel casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2206/2009. Comercial → |
|---|
