ICCJ. Decizia nr. 2212/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2212/2009

Dosar nr. 271/45/2009

Şedinţa publică din 30 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr. 925/239/2008, reclamanţii U.N., D.V., R.C., R.C., C.D., M.C., L.M., P.V., B.C., P.T., P.E., C.G., L.M., toţi cu domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocat F.M.S. din municipiul Iaşi, au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL, cu sediul în localitatea Bălăneşti, judeţul Neamţ, să dea o hotărâre prin care să se constate rezilierea de plin drept a contractelor de arendă încheiate între reclamanţi şi pârâţi şi înregistrate la C.L. Cepleniţa, judeţul Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2009 a Judecătoriei Hârlău a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 656/ Com din 4 martie 2009, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă, a fost înaintat dosarul Curţii de Apel Iaşi, în vederea soluţionării acestuia.

Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a pronunţat sentinţa nr. 7/ Com din Camera de consiliu de la 27 aprilie 2009, prin care a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Hârlău.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut atât natura patrimonială, evaluabilă în bani a obiectului litigiului, deoarece priveşte constarea rezilierii de drept a mai multor contracte cât şi valoarea mai mică de 100.000 lei a fiecăruia dintre acestea, în raport de părţile care le-au încheiat, situaţie care atrage incidenţa art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

În acest sens, s-au avut în vedere şi dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată în Secţii Unite.

Pârâta a formulat recurs, invocând nelegalitatea din perspectiva motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

A susţinut astfel că, acţiunea are un obiect neevaluabil în bani, contractul de arendă fiind un contract cu prestaţii succesive care nu presupune repunerea părţilor în situaţia anterioară, încât, sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa în primă instanţă revine tribunalului, Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neavând aplicabilitate.

Recursul este nefondat.

Aşa cum s-a arătat deja, prin acţiune s-a solicitat să se constate, pe cale judecătorească, rezilierea de drept a mai multor contracte de arendă care au dat naştere unor drepturi patrimoniale încât, este evident că lipsirea de efecte a unor astfel de contracte are tot consecinţe patrimoniale şi ca atare acţiunea prin care se valorifică asemenea drepturi este tot patrimonială, evaluabilă în bani ele neputând fi integrate unor drepturi nepatrimoniale.

Aşa fiind, în considerarea şi a dispoziţiilor deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, incidentă faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. şi având în vedere, totodată, şi dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., faţă de valoarea fiecărui contract în raport de părţile care le-au încheiat, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală, încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SRL comuna BÎRGĂOANI împotriva sentinţei nr. 7/ com din 27 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2212/2009. Comercial