ICCJ. Decizia nr. 2225/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2225/2009
Dosar nr. 6860/105/2007
Şedinţa de la 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 16 septembrie 2007, reclamanta SC S.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC V. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de execuţie încheiat între părţi la data de 8 ianuarie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei asumate.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul încheiat pârâta s-a obligat ca în schimbul preţului plătit să execute anumite produse constând în tâmplărie de lemn, conform unor cerinţe evidenţiate în anexele contractului, la parametrii de calitate, cantitate şi la termenul stabilit de comun acord.
Termenul de execuţie al contractului a fost stabilit la 90 de zile, termen care nu a fost respectat de către pârâtă, livrarea produselor având loc în luna iunie 2007 cu un mijloc de transport organizat de pârâtă.
Mai susţine reclamanta ca mărfurile livrate de pârâtă nu au corespuns din punct de vedere calitativ, refuzându-se recepţia acestora.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 509 din 21 mai 2008, a admis cererea, şi pe cale de consecinţă a dispus rezilierea contractului de execuţie din 8 ianuarie 2007 şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 30.000 Euro plătită ca avans în lei, la cursul oficial din ziua plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că se impune rezilierea contractului datorită culpei exclusive a pârâtei care constă în executarea necorespunzătoare a produselor livrate cât şi a depăşirii termenului de execuţie.
S-a mai reţinut că potrivit susţinerilor pârâtei, confirmate de reclamantă, furnizorul a livrat la insistenţele beneficiarului la data de 5 iunie 2007 o parte din marfă în cuantum de 19.710 euro, dar nu proporţional cu avansul plătit de 30.000 euro, marfă însă care nu a fost recepţionată de reclamantă întrucât potrivit planşelor fotografice depuse la dosar confirmate de martori, starea bunurilor nu era corespunzătoare standardelor tehnice calitative.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamantei beneficiare îi revenea obligaţia de a recepţiona marfa, însă nu trebuie omis faptul că odată recepţia făcută, aceasta echivalează cu descărcarea antreprenorului respectiv a beneficiarului din dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta, motivând pe de o parte că cererea de chemare în judecată prin care se solicita rezilierea unui contract în valoare de 60.000 Euro trebuia timbrată la valoare, invocând incidenţa deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2008, iar pe de altă parte că s-a reţinut greşit livrarea produselor numai la insistenţele reclamantei, cu depăşirea termenului contractual, întrucât nu a avut în vedere că asigurarea transportului cădea în sarcina reclamantei obligaţie pe care nu a respectat-o.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 218 din 7 noiembrie 2008, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa criticată şi pe fond a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că nu se poate imputa pârâtei nerespectarea termenului contractual atâta timp cât reclamanta era cea care trebuia să asigure transportul şi nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii, nici în sensul că a trimis mijlocul de transport pentru preluarea mărfii, şi nici nu a notificat pârâta în această privinţă.
Obligaţia beneficiarului cu privire la ridicarea mărfii de la antreprenor rezultă din art. 3 din contract prin care s-a stabilit că diferenţa de preţ de 20.000 euro urma plătit la recepţia lucrării în curtea furnizorului, înainte de încărcare.
Mai consideră instanţa de apel că expedierea mărfurilor nu echivalează cu modificarea contractului, iar beneficiara nu a făcut dovada în condiţiile contractului a lipsurilor calitative.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 147/1996, şi că instanţa de fond a administrat probele solicitate.
Cu petiţia înregistrată, la data de 30 decembrie 2008, SC S.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că, clauzele contractului au fost interpretate eronat de către instanţa de apel cu privire la termenele de livrare, organizarea transportului şi modul de recepţie a mărfii contractată.
Recursul este fondat.
Intimata-pârâtă în baza contractului încheiat avea obligaţia livrării produselor până la data de 21 mai 2007, dată când s-a împlinit cele 90 de zile lucrătoare din momentul decontării.
Or, societatea pârâtă nu a respectat termenul de livrare a mărfii procedând la furnizarea la data de 5 iunie 2007, cu aproape două săptămâni întârziere.
Cu toate că recurenta-reclamantă potrivit clauzelor stipulate în contract, avea obligaţia de a asigura transportul din aceasta înţelegând şi responsabilitatea în ceea ce priveşte siguranţa acestuia, intimata-pârâtă a organizat din proprie iniţiativă livrarea unei părţi din produse în Italia, cu un camion contractat de aceasta.
În aceste condiţii rezultă fără putinţă de tăgadă, având în vedere probele administrate, că toate defectele constatate se datorează transportului şi manipulării societăţii pârâte.
Atâta timp cât pârâta a acceptat să livreze o primă tranşă la destinaţia reclamantei, a operat o modificare a contractului în această privinţă, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Faţă de cele arătate rezultă că prin soluţia dată instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a actului dedus judecăţii, respectiv contractul încheiat şi o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 969 C. civ., astfel că,
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 218 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC V. SRL CÂMPINA împotriva sentinţei nr. 509 din 21 mai 2008 a Tribunalului Prahova, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2228/2009. Comercial → |
|---|
