ICCJ. Decizia nr. 2228/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2228/2009
Dosar nr. 12925/63/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 1 aprilie 2005, reclamanta L.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC C.P. SRL Craiova, N.L., Ş.D., Ş.I., D.D., D.M., T.C. să se constate nulitatea absolută a contractelor nr. 859, 864/2002 şi 1870/2002 având ca obiect imobilul situat în Craiova cart. Bariera Vâlcii, compus din teren în suprafaţă de 5.000 mp şi construcţia edificată pe acest teren, precum şi radierea din cartea funciară a dreptului pretins de părţi cu privire la acest imobil.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2808/1998 înregistrată în registrul de transcripţiuni al Judecătoriei Craiova sub nr. 10438/1998 valabilitatea actului său de proprietate fiind verificată pe cale judecătorească respectiv prin Decizia nr. 1717/2003 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a stabilit că actul său de proprietate a fost valabil încheiat.
Ulterior cumpărării imobilului, vânzătoarea, în speţă SC C.P. SRL, a vândut acelaşi imobil către pârâta N.L., contabila firmei, care avea cunoştinţă de faptul că imobilul fusese vândut reclamantei, fiind de rea credinţă la întocmirea actului, imediat după cumpărarea acestuia înstrăinându-l către fiul său T.C., care la rându-i l-a vândut pârâţilor Ş.D. şi D.D.A., contractele fiind încheiate cu frauda la lege şi având o cauză şi un obiect nelicit.
La data de 27 noiembrie 2007 s-a formulat de către S.C.N. o cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC C.P. SRL, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor încheiate cu privire la imobilul din Craiova str. Prelungirea Corneşului.
În motivarea cererii s-a invocat cauza falsă, ilicită şi imorală a respectivelor contracte.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 276 din 11 martie 2008, a admis cererea şi a constatat nulitatea absolută a contractelor nr. 859 din 14 noiembrie 2002 încheiat între pârâtele SC C.P. SRL şi N.L., 864 din 18 noiembrie 2002 încheiat între pârâţii N.L. şi T.C. nr. 1870 din 24 noiembrie 2002 încheiat între pârâţii T.C., D.D.A., Ş.D.
S-a dispus totodată radierea dreptului de proprietate intabulat în CF Craiova 26529 în favoarea pârâţilor Ş.D., D.D.A.
Cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C.B.N. a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că încheierea contractului 859 din 14 noiembrie 2002 s-a făcut de către vânzătoarea SC C.P. SRL în frauda drepturilor reclamantei cu complicitatea şi pe riscul cumpărătoarei N.L. care a cunoscut că imobilul în discuţie nu mai era proprietatea vânzătoarei.
S-a avut în vedere că, înstrăinând un imobil asupra căruia nu mai avea drept de dispoziţie vânzătoarea a fost de rea credinţă poziţie subiectivă pe care a asumat-o deopotrivă şi cumpărătoarea care cunoştea acest aspect.
Ulterior, la doar 4 zile de la încheierea contractului nul mai sus arătat, pârâta N.L. a perfectat cu fiul său T.C. contractul de vânzare-cumpărare nr. 864 din 18 noiembrie 2002 având acelaşi obiect şi acesta din urmă a înţeles să dobândească pe riscul său imobilul şi este evident că ştie adevărata situaţie juridică a acestuia, date fiind relaţiile de rudenie ale părţilor.
Pentru aceleaşi considerente s-a considerat nulă absolut şi vânzarea consimţită de pârâtul T.C. în favoarea pârâţilor Ş.D. şi D.D. prin contractul nr. 1870 din 24 decembrie 2002. Aceştia din urmă cunoşteau nu doar pe N.L., dar şi pe administratorul social al pârâtei SC C.P. SRL cu care a avut afaceri constând în vânzări speculative de imobile.
Cu privire la cererea de intervenţie formulată de S.C., instanţa a considerat că este inadmisibilă, dat fiind că pârâta SC C.P. SRL nu a susţinut valabilitatea contractelor pentru care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute, aceasta putând fi reţinută ca o simplă apărare.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâţii D.D.A., D.M., Ş.D. şi Ş.I. criticile vizând faptul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată în ceea ce priveşte petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1870 din 24 decembrie 2002. De asemenea, apelanţii pârâţi susţin că nu s-a făcut dovada relei credinţe la momentul încheierii contractului, mai ales că fusese obţinut extrasul de carte funciară în care se menţiona că imobilul nu are sarcini şi că proprietar este T.C.
Au mai susţinut apelanţii că nu s-a făcut dovada conivenţei frauduloase pentru a face operabilă frauda la lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 231 din 11 septembrie 2008, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că buna credinţă este prezumată şi la fel şi cauza conform art. 967 C. civ., astfel încât ele nu trebuie dovedite şi, prin urmare, cel de invocă lipsa ori nevalabilitatea actului juridic trebuie să dovedească aceasta şi, în consecinţă, să răstoarne prezumţia. Or, în speţă, aceste prezumţii au fost răsturnate prin dovadă contrară a existenţei complicităţii, a concernului fraudulos cu care au acţionat atât T.C., cât şi apelanţii pârâţi D.D.A., D.M., Ş.D. şi Ş.I. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1870, înstrăinând şi respectiv cumpărând un imobil asupra căruia nu mai avea dreptul de dispoziţie.
S-a considerat că, în speţă, este incident atât principiul de drept civil „nemo dat quod non habet", dar şi principiul „resoluto jure dantis, resolvitar jus occipientis" potrivit căruia desfiinţarea dreptului transmiţătorului (prin anulare în speţă) duce la desfiinţarea dreptului dobânditorului.
Cu petiţia înregistrată, la data de 28 octombrie 2009, au declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel D.D.A., D.M., Ş.D., Ş.I., criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că în mod eronat s-a respins critica referitoare la vânzarea lucrului altuia şi la compararea titlurilor, pe considerentul că instanţa de fond nu ar fi reţinut o asemenea motivare în argumente.
De asemenea, se arată că printr-o formulare generală instanţa şi-a motivat soluţia şi cu privire la aspectul particular al anulării contractului de vânzare-cumpărare al recurentei.
Se critică, de asemenea, modul de interpretare a probatoriilor administrate cauzei şi faptul că nu s-a făcut dovada relei credinţe, bucurându-se de prezumţia legală conferită de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
Prin concluziile scrise, recurenţii ridică excepţia greşitei calificări a căii de atac şi implicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând greşit calea de atac în compunerea specifică instanţei de apel, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2008.
De asemenea, recurenţii consideră că litigiul este de natură civilă, chiar dacă unul din contractele încheiate era de natură comercială, instanţa având obligaţia de a pune în discuţie disjungerea acţiunii şi soluţionarea separată a cererilor privind nulitatea contractelor încheiate între persoane fizice.
Recursul este nefondat.
La data promovării acţiunii, faţă de obiectul acesteia, erau incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar prin Decizia nr. 956 din 15 mai 2007 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, s-a stabilit irevocabil natura comercială a cauzei deduse judecăţii şi instanţa competentă a o judeca.
Sub acest aspect criticile formulate de către recurenţi sunt nefondate urmând a fi înlăturate.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face pentru motive de nelegalitate.
În speţă, deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurenţilor fac referire la aspecte de netemeinicie cum ar fi modul de interpretare a probelor administrate situaţie în care se vor avea în vedere numai cele cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 1095 C. civ. şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
Caracterul translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare determină aplicarea în această materie a unui principiu consacrat, potrivit căruia, vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului ce înstrăinează „nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet" sau, altfel spus, nimeni nu poate transmite ceea ce nu are (nemo dat quod non habet).
Faţă de cele arătate rezultă că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său un bun al altuia este lovit de nulitate absolută conform art. 948 C. civ.
Teza nulităţii vânzării lucrului altuia rezultă şi din dispoziţiile art. 1095 alin. (1) C. civ., care precizează că plata, în general (inclusiv transferul proprietăţii) ca să fie valabilă trebuie să fie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată.
Astfel, sintagma „proprietarul capabil" din textul citat nu se referă doar la capacitatea de folosinţă sau de exerciţiul de a înstrăina, ci şi la calitatea de proprietar al vânzătorului.
În concret, dovada relei credinţe a fost dovedită atât prin probele existente aşa cum rezultă din interogatoriile luate în cauză respectiv D.D.A. şi Ş.D. cunoşteau nu doar pe N.L. dar şi pe administratorul SC C.P. SRL cu care au avut afaceri.
Aceştia ştiau adevărata situaţie a imobilului şi şi-au asumat deliberat consecinţele încheierii unui contract cu cauză ilicită.
Mai mult chiar, recurenţii-pârâţi se cunoşteau între ei tocmai prin prisma vânzării speculative de imobile, acestea fiind doar una dintre vânzările efectuate de către aceştia, în realitate ocupându-se împreună de astfel de vânzări speculative şi de cumpărarea unor imobile aflate în litigiu.
În ceea ce priveşte intabularea pe care o afirma recurenţii reclamanta a solicitat inclusiv radierea din cartea funciară a înscrierilor făcute.
Nu se poate reţine susţinerea recurenţilor-pârâţi cum că va avea câştig de cauză cel care şi-a intabulat mai întâi dreptul de proprietate deoarece cauza dedusă judecăţii a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi nu o acţiune în revendicare care să pună problema comparării unor titluri.
În realitate reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare amintit, înregistrat la Registrul de Transcripţiuni al Judecătoriei Craiova iar valabilitatea actului de vânzare-cumpărare fiind verificată pe cale judecătorească, respectiv Decizia Curţii de Apel Craiova din anul 2003 care a stabilit că actul de proprietate a fost valabil încheiat.
Ulterior cumpărării de către reclamantă a imobilului, vânzătoarea în speţă SC C.P. SRL, a vândut acelaşi imobil către N.L., contabila firmei, care avea cunoştinţă de faptul că imobilul fusese vândut, fiind de rea credinţă la întocmirea actului, imediat după cumpărarea imobilului aceasta înstrăinându-l către fiul său T.C., care la rândul lui l-a vândut recurenţilor-pârâţi.
Totodată, T.C. împrumută de la recurenţii-pârâţi D.D.A. şi Ş.D. sume de bani punând garanţie imobilul în cauză iar acest împrumut este garantat de către administratorul SC C.P. SRL, S.C. şi de către N.L., potrivit probelor administrate.
Deci afirmaţiile precum că recurenţii-pârâţi nu cunoşteau situaţia imobilului sunt false.
Ulterior, la doar 4 zile de la încheierea contractului, N.L. a perfectat cu fiul său T.C. un alt contract iar acesta din urmă cunoscând situaţia imobilului a înţeles să-l dobândească pe riscul său şi este evident că date fiind relaţiile de rudenie dintre părţi, T.C. cunoştea situaţia imobilului.
Recurenţii-pârâţi cunoşteau nu doar pe N.L. aşa cum reiese din interogatoriile existente în dosarul cauzei dar şi pe administratorul SC C.P. SRL cu care au avut relaţii de vânzări speculative de imobile.
Astfel, având în vedere că actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară este nul absolut s-a dispus radierea din cartea funciară a înscrierilor nevalabile.
De reţinut este şi faptul că administratorul SC C.P. SRL a formulat cerere de intervenţie aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.
În concluzie, atât recurenţii-pârâţi cât şi N.L., T.C. şi administratorul SC C.P. SRL au acţionat în mod fraudulos cunoscându-se între ei şi cunoscând situaţia imobilului au perfectat între ei contracte succesive de vânzare-cumpărare.
Nu se poate reţine faptul că recurenţii-pârâţi nu cunoşteau situaţia imobilului deoarece aceştia au împrumutat cu sume de bani pe administratorul SC C.P. SRL, prin intermediul lui N.L.
În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii D.D.A., D.M., Ş.D. şi Ş.I. împotriva deciziei nr. 231 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2225/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2234/2009. Comercial → |
|---|
