ICCJ. Decizia nr. 2239/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2239/2009
Dosar nr. 1712/1/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 15 iulie 2005, reclamanta SC U. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC T. SRL Moreni solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de subantrepriză nr. 484 din 6 mai 2004 încheiat de părţi, iar pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 125.000 Euro în echivalent lei la cursul de schimb B.N.R., reprezentând obligaţii contractuale în valoare de 112.000 Euro, constând în cheltuieli cu materiale, manoperă, transport, utilaje achiziţionate şi închiriate şi 13.500 Euro penalităţi de întârziere.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că în baza contractului de subantrepriză mai sus arătat, pârâta în calitate de subantreprenor şi-a asumat obligaţia de a executa o construcţie „la cheie" într-un termen contractual agreat de ambele părţi, însă la scurt timp după începerea lucrărilor reprezentanţii săi tehnici au constatat că lucrările executate erau de proastă calitate şi că s-a înregistrat întârzieri semnificative faţă de graficul general şi de graficele intermediare de executare, fiind nevoită să aducă forţă de muncă proprie să finalizeze obiectivul.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care susţine că lucrarea contractată a fost terminată, la data de 25 noiembrie 2004, efectuându-se recepţia acesteia însă reclamanta în calitate de antreprenor nu şi-a respectat principala obligaţie ce-i revenea, aceea de a plăti contravaloarea lucrărilor executate.
A mai susţinut pârâta-reclamantă că suma datorată de reclamanta-pârâtă antreprenor este de 55.000 Euro reprezentând contravaloare lucrări neachitate potrivit facturii nr. 4461097 din 31 decembrie 2004 la care se adaugă penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale pentru facturile plătite cu întârziere, emise potrivit stadiilor fizice de executare respectiv factura nr. 416197 din 1 septembrie 2004 şi factura nr. 416198 din aceiaşi zi, valoarea penalităţilor însumând 198.187,83 lei.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 1806 din 15 decembrie 2005, a anulat, ca netimbrată, acţiunea reclamantei şi a admis cererea reconvenţională obligând reclamanta pârâtă SC U. SA la plata sumei de 115.074,80 Euro contravaloare lucrări executate şi 198.187,83 penalităţi de întârziere.
Pentru a se pronunţ astfel, instanţa de fond a anulat, ca netimbrată, acţiunea reclamantei SC U. SA Bucureşti şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC T. SRL Moreni obligând reclamanta-pârâtă la echivalentul în lei a sumei de 115.074,80 Euro reprezentând contravaloare lucrări construcţii executate şi 198.187,83 lei penalităţi de întârziere cu 9.100 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că reclamanta-pârâtă nu a achitat taxa de timbru aferentă motiv pentru care s-a aplicat sancţiunea potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Cu privire la cererea reconvenţională, Tribunalul Dâmboviţa a constatat că pârâta-reclamantă a executat în baza contractului de subantrepriză nr. 484 din 6 mai 2004 obiectivul de investiţii S.P.T. finanţat de P.R.D., recepţionat la data de 25 noiembrie 2004 pentru care s-a dispus efectuarea unor remedieri până la 2 iunie respectiv 23 iunie 2005.
S-a mai reţinut că din probele administrate rezultă că beneficiarul lucrării a achitat reclamantei-pârâte, antreprenor general, preţul lucrărilor de construcţie, însă aceasta nu a plătit pârâtei-reclamante în întregime contravaloarea lucrărilor executate de ea, potrivit situaţiilor de lucrări întocmite şi facturilor emise.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta SC U. SA, care a fost respins prin Decizia nr. 110 din 25 aprilie 2006.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că a fost corect soluţionată cererea reconvenţională formulată de pârâtă, iar documentaţia propusă de apelantă cu ocazia soluţionării apelului nu are relevanţă juridică, cauza fiind soluţionată în baza probelor admise şi administrate cu respectarea dispoziţiilor procedurale.
Prin Decizia nr. 575 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei SC U. SA Bucureşti, a casat Decizia nr. 110/2006 şi a trimis cauza spre rejudecare respectiv Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a apreciat că s-a ignorat documentaţia depusă în apel, în probaţiune şi s-au încălcat prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează caracterul devolutiv al apelului, precum şi dreptul apelantei de a beneficia de un proces echitabil cu aplicarea garanţiilor ce decurg din aceasta inclusiv a celor de egalitate a armelor în procesul civil, apreciindu-se ca fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care apelanta a propus probe cu înscrisuri şi expertiză, reiterând şi dezvoltând această cerere prin petiţia depusă şi susţinută la data de 18 aprilie 2006.
În apel după casare Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 240 din 22 decembrie 2008, a respins apelul reclamantei-pârâte ca nefondat.
În argumentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că expertiza tehnică de specialitate constructor a constatat că nu s-a completat cartea tehnică a lucrării cu toate menţiunile prevăzute de lege, nu s-au încheiat procese-verbale de constatare a neconformităţilor, de remediere şi de recepţie calitativă a noilor lucrări conform Legii nr. 10/1995 care să ateste potrivit legislaţiei specifice care să ateste executarea unor lucrări neconforme cu proiectul tehnic.
S-a mai reţinut că expertul nu s-a pronunţat în legătură cu facturile emise la data de 1 septembrie 2004, nr. 416197 şi nr. 416198 şi cu factura nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, despre care a precizat că nu au fost achitate deşi investiţia a fost finalizată.
Cu petiţia înregistrată, la data de 10 februarie 2009, reclamanta-pârâtă SC U. SA a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea criticată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât deşi instanţa de apel avea de stabilit temeinicia cererii reconvenţionale respectiv dacă lucrările pentru care au fost emise facturile în litigiu au fost efectuate de pârâta-reclamantă, aceasta prin raportare la afirmaţia expertului „din dosarul cauzei rezultă că nu au fost achitate" este străină de pricină câtă vreme expertul a precizat că nu s-a putut stabili, din punct de vedere tehnic, cine este executantul lucrărilor în litigiu.
De asemenea, recurenta mai arată că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1169 C. civ., întrucât pârâta-reclamantă nu şi-a dovedit pretenţiile, cât şi art. 129 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel în măsura în care se considera nelămurită pe deplin în privinţa cuantumului pretenţiilor putând să administreze probele utile cauzei astfel cum i s-a indicat în Decizia de casare.
Intimata, prin lichidator, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului motivat de faptul că aşa cum a reţinut şi expertiza nu s-a făcut dovada cheltuielilor pretins efectuate, cu atât mai mult cu cât în şedinţa de judecată din 19 martie 2008 reprezentantul recurentei a precizat că nu se contestă facturile nr. 0416197 şi nr. 416198 din 1 septembrie 2004 şi nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, facturi emise de expert dar adăugate de instanţa de apel la suma datorată.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Din economia textului precitat, rezultă că incidenţa acestui motiv de recurs poate fi reţinută în situaţia în care instanţa, ignoră materialul probator administrat în cauză, ori omite analizarea unor acte din dosar, hotărârea pronunţată astfel fiind argumentată pe aspecte străine de natura pricinii.
Conform expertizei efectuate în cauză rezultă că SC U. SA a achitat intimatei suma de 187.083,41 Euro în contul facturilor nr. 416466 din 30 iunie 2004, nr. 8866039 din 8 iunie 2004 şi nr. 416173 din 10 august 2004 însumând 193.647,75 Euro.
În realitate litigiul se poartă asupra facturilor 0416197 şi 0416198 din 1 septembrie 2004 şi nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, facturi neachitate, neconfirmate în condiţiile art. 46 C. com.
În acest context nu poate fi reţinută susţinerea intimatei potrivit căreia aceste facturi nu au fost contestate, atâta timp cât recurenta a susţinut că lucrările respective au fost executate de societate, iar raportul de expertiză a concluzionat că nu s-a putut stabili din punct de vedere tehnic cine este executantul lucrărilor în litigiu, deci nu există certitudinea că pârâta-reclamantă intimată a efectuat respectivele lucrări.
Rezultă că pârâta-reclamantă nu a probat cu nimic temeinicia pretenţiilor formulate în cererea reconvenţională şi în pofida normei legale instituită de art. 1169 C. civ., instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul în mod eronat considerând că, simpla emitere a unor facturi are valoarea probantă a efectuării lucrărilor în litigiu.
Însuşirea pretenţiilor din cererea reconvenţională în lipsa probelor, are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care statuează obligaţia judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 240 din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamantă. Schimbă în parte sentinţa nr. 1806 din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa secţia comercială şi de contencios administrativ şi respinge, ca nefondată, cererea reconvenţională a pârâtei SC T. SRL Moreni prin lichidator C.I.P.I.P.M.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2234/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2267/2009. Comercial → |
|---|
