ICCJ. Decizia nr. 2267/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2267/2009
Dosar nr. 2577/3/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10197 din 19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 2577/3/2007, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC T.A. SA (aflată în procedura de reorganizare şi lichidare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, în prezent, conform Legii nr. 85/2006, în insolvenţă) prin lichidator judiciar SC A. SRL (devenită A.M.C.O. IPURL), prin reprezentant C.C. în contradictor cu pârâţii C.S., C.S. şi W.H.L., prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată autentificat de B.N.P. S.P.M. sub nr. 1865 din 14 iulie 2000 încheiat între SC T.A. SA şi C.S., contract care are ca obiect darea în plată a unui imobil situat în Bucureşti şi a mai multor bunuri mobile, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2021 din 26 iulie 2000 de acelaşi B.N.P., încheiat între pârâţii C.S. şi C.S. şi pârâta W.H.L., repunerea părţilor în situaţia anterioară respectiv reintrarea în proprietatea SC T.A. SRL, iar terţii dobânditori să se înscrie în tabelul creditorilor, conform art. 64 din Legea nr. 64/2005 modificată. Până la soluţionarea cererii principale, reclamanta a solicitat şi notarea existenţei litigiului în C.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a considerat că eventuala încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 referitoare la adoptarea hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale asociaţilor poate fi invocată doar în cadrul unei acţiuni în anularea respectivei hotărâri.
Totodată, tribunalul a reţinut că nerespectarea formalităţilor de publicitate instituite de art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv menţionarea hotărârii adunării generale a asociaţilor în registrul comerţului şi publicarea acesteia în M. Of. şi executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acelor formalităţi [(cerinţă impusă de alin. (5) al art. 131 în formularea existentă la data adoptării hotărârii)] nici nu constituie motive de nulitate a unei hotărâri adoptate de adunarea generală a asociaţilor, aceste formalităţi fiind instituite de legiuitor pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi. De aceea, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată a fost respins ca neîntemeiat. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a apreciat că şi capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2021 din 26 iulie 2000 este neîntemeiat, ca şi capetele de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte, dat fiind raportul de accesorialitate existent între primul capăt de cerere şi celelalte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC T.A. SRL prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL şi prin Decizia nr. 518 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecăţii şi a soluţionat în mod legal şi temeinic cererea reclamantei.
În ce priveşte reiterarea susţinerilor din cererea principală cu privire la neîndeplinirea formalităţilor de publicitate a hotărârii A.G.A., ca motiv de nulitate a acesteia şi chiar a contractului de dare în plată, Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, deoarece apelanta face confuzie între două sancţiuni juridice civile diferite, respectiv între nulitatea actului juridic civil şi inopozabilitatea acestuia.
De asemenea, au fost reţinute ca întemeiate şi susţinerile intimatei W.H. L.T.D. potrivit cărora reclamanta (prin lichidatorul judiciar, care are calitatea de reprezentant actual al reclamantei, aceasta fiind într-o procedură de insolvenţă) îşi întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea de către aceasta a unei formalităţi prevăzute de lege, care chiar dacă nu atrage nulitatea celor două acte juridice deduse judecăţii, era în căderea acesteia. Cum potrivit principiului nemo auditur propriam turptudinem allegans nimeni nu poate obţine protecţia dreptului său întemeindu-şi cererea pe propria culpă, Curtea a reţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi în raport cu această apărare.
Nici susţinerea referitoare la pretinsa cauză ilicită urmărită de părţi la încheierea actului juridic de dare în plată s-a considerat că nu poate fi primită de către Curte, întrucât apelanta nu arată în ce mod părţile au urmărit eludarea legii, mai ales că prin actul juridic de dare în plată s-a urmărit stingerea unei datorii, adică micşorarea pasivului debitoarei şi evitarea insolvabilităţii acesteia, anterior naşterii creanţelor pretinse de lichidatorul judiciar pentru creditorii ale căror interese se pretinde fără nici un suport nici argumentativ şi nici probator, că ar fi fost prejudiciate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator judiciar A.M.C.O. IPURL invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri recurate, cu consecinţa admiteri cererii principale aşa cum a fost precizată şi completată în sensul constatării nulităţii absolute a celor două contracte arătate în petitul cererii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În dezvoltarea, în fapt, a recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a fost investită cu o cerere de constatare a nulităţii unui contract de dare în plată; că în ce priveşte neîndeplinirea formalităţilor de publicitate a hotărârii A.G.A. a arătat că dispoziţiile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile A.G.A. trebuie depuse în termen de 15 zile la O.R.C., spre a fi menţionate în registru şi publicate în M. Of. al României, partea a IV-a; că faţă de motivare instanţa face confuzie între nulitate şi inopozabilitate; că s-a invocat numai nulitatea contractului de dare în plată întrucât potrivit alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990, hotărârile nu puteau fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi [(cele prevăzute la alin. (4)]; că încheierea contractului de dare în plată, înainte de îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute la alin. (4) constituie motiv de nulitate a contractului de dare în plată; că raportând dispoziţiile art. 968 C. civ., la dispoziţiile art. 130 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 31/1990 se poate constata că acest contact are o cauză ilicită; că instanţa de apel a aplicat greşit principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans"; că faţă de dispoziţiile art. 968 C. civ., încheierea, deşi legea interzice, a unui contract de dare în plată ce reprezintă modalitatea de executare a hotărârii A.G.A. în lipsa formalităţilor de publicitate cerute de lege cu scopul vădit de a încălca interesele persoanelor ce pot fi vătămate prin astfel de înstrăinări secrete, constituie motiv de nulitate absolută; că în temeiul principiului „resoluto jure dantis rezolvitur jus accepientis recurenta a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat deoarece ca efect al desfiinţării primului contract vânzătorul din al doilea nu putea transmite în mod valabil dreptul său şi că în conformitate cu Legea nr. 85/2006 cumpărătorul de bună credinţă se va înscrie la masa credală a debitoarei cu preţul plătit pentru bunul cumpărat.
Intimaţii W.H. L.T.D., C.S., C.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea referitoare la sancţiunile juridice civile, nulitate şi inopozabilitate este clară, precisă, reţinându-se corect că nerespectarea formalităţilor de publicitate instituite de art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv menţionarea hotărârii adunării generale a acţionarilor în registrul comerţului, publicarea acesteia în M. Of. şi executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acestor formalităţi [(cerinţă impusă de alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990)] nu constituie motive de nulitate, aceste formalităţi fiind instituite de legiuitor pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reţinut având în vedere că obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de dare în plată, iar instanţa s-a pronunţat în raport de acesta când a apreciat motivele de nulitate şi a respins cererea ca neîntemeiată. Prima instanţă a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecăţii şi a soluţionat în mod legal şi temeinic cererea reclamantei, analizând pe fond motivele invocate de reclamantă.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, instanţele apreciind corect că nerespectarea formalităţilor de publicitate instituite de art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi executarea hotărârii înainte de îndeplinirea acestor formalităţi [(cerinţă impusă de alin. (5) al art. 130 din Legea nr. 31/1990)] nu conduc la nulitatea contractului de dare în plată.
S-a reţinut corect că reclamanta îşi întemeiază cererea pe propria culpă constând în neîndeplinirea de către aceasta a unei formalităţi prevăzută de lege, care chiar dacă nu atrage nulitatea celor două acte juridice deduse judecăţii era în sarcina acesteia.
Susţinerile din recurs nu justifică caracterul ilicit al cauzei şi deci nu sunt de natură a atrage nulitatea actului juridic.
În ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere accesorii celui privind nulitatea contractului de dare în plată, Curtea a apreciat corect pe de o parte că raportul de accesorialitate de la principal la accesoriu impune aceeaşi soluţie pentru aceleaşi considerente reţinute mai sus (accesorium sequitur principale).
Pe de altă parte în ce priveşte anularea contractului de vânzare – cumpărare subsecvent celui de dare în plată reclamanta nu a răsturnat prezumţia de bună credinţă ce operează în favoarea cumpărătoarei şi nici nu a afirmat reaua credinţă a acesteia, intimata beneficiind şi de dispoziţiile cu caracter special prevăzute de art. 36 pct. 1 şi art. 38 din Legea nr. 7/1996, în calitate de subdobânditor cu titlu oneros al imobilului al cărui drept se întemeiază şi pe înscrisurile din Cartea Funciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.A. SA, prin lichidator SC A. I.P.U.R.L. ALEXANDRIA împotrivadecizieinr. 518 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2271/2009. Comercial → |
|---|
