ICCJ. Decizia nr. 2240/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2240/2009

Dosar nr. 2930/2/2009

Şedinţa publică din 1 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta S.I.F. M. SA Bacău a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti solicitând obligarea acesteia la plata daunelor interese în sumă de 3.968.470,42 lei calculate până la data de 28 februarie 2009, la care urmează să se adauge daunele calculate până la restituirea integrală, în valoare nominală, a sumei executate nelegal de A.V.A.S. Bucureşti asupra patrimoniului societăţii reclamante, în data de 7 iunie 2006, pentru suma de 8.285.046,23 lei în temeiul unui bilet la ordin prescris, emis de SC D. SA, în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 73 din 6 mai 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pretenţiile reclamantei nu vizează recuperarea creanţelor neperformante preluate de A.V.A.S., că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun şi nu dispoziţiile OUG nr. 51/1998.

Împotriva menţionatei decizii, pârâta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor speciale ale art. 45 din OUG nr. 51/1998, întrucât cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., inclusiv cele pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.

Recurenta pârâtă susţine că pretenţiile din prezentul dosar sunt legate de creanţele neperformante preluate la datoria publică, drepturile şi obligaţiile fiind în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii prevăzuţi de art. 38, că prezentul litigiu intră sub incidenţa OUG nr. 51/1998, competenţa aparţinând curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Intimata reclamantă S.I.F. M. SA Bacău prin notele scrise depuse la dosar a cerut respingerea recursului ca nefondat.

Recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea formulată de reclamanta S.I.F. M. SA Bacău s-a solicitat repararea prejudiciului reprezentând daune interese în valoare de 3.968.470,42 lei, produs printr-un delict civil săvârşit de către A.V.A.S., întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 998 – art. 999 C. civ.

Potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998, republicată, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Prevederile speciale ale art. 44 – art. 49 din OUG nr. 51/1998, sunt prevederi derogatorii de la dreptul comun, care stabilesc procedura prin care A.V.A.S. recuperează datoriile de la debitori, dispoziţii derogatorii şi de strictă interpretare şi aplicare.

Întrucât pretenţiile reclamantei nu vizează recuperarea creanţelor neperformante preluate de A.V.A.S., ci o răspundere civilă delictuală, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun şi nu dispoziţiile OUG nr. 51/1998, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 73 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2240/2009. Comercial