ICCJ. Decizia nr. 2248/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2248/200.
Dosar nr. 2749/120/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 1979 din data de 13 decembrie 2007 Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL împotriva pârâtei SC C.I.M.O. SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 194.245,51 lei reprezentând preţul datorat pentru lucrările executate urmare raporturilor contractuale stabilite de părţi şi la 10.733,98 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere obligaţiile asumate de părţi prin contractul de execuţie de lucrări încheiat la 18 octombrie 2006, între reclamantă în calitate de executant şi pârâta-beneficiar, precum şu concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză, având ca obiective identificării lucrărilor realizate în baza documentaţiei convenite, inclusiv verificarea preţurilor materialelor folosite şi a eventualelor deficienţe.
Apărarea pârâtei, întemeiată pe invocarea excepţiei de neexecutare a contractului de către reclamantă la termenele şi în condiţiile agreate prin contract, a fost înlăturată de tribunal, faţă de concluziile expertizei care procedând la recalcularea valorii devizului a stabilit că suma de 248.692,22 lei inclusiv TVA, sumă în care a inclusă şi valoarea de 8.904 lei a tabloului general suplimentar, este datorată de pârâta-beneficiar şi reprezintă valoarea lucrărilor şi materialelor efectiv realizate.
II. Împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat apel pentru motive vizând încălcarea dreptului la apărare, nesoluţionarea compensării invocate în temeiul clauzei penale convenite pentru întârzierea lucrărilor, stabilirea unei valori a lucrărilor executate care depăşeşte valoarea contractului, şi soluţionarea greşită a excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii şi a excepţiei de neexecutare a contractului.
III. Prin Decizia nr. 143 din 25 iunie 2008 instanţa de apel investită, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, confirmând soluţia primei instanţe atât sub aspectul situaţiei de fapt cât şi în ce priveşte respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa constată că înscrisurile administrate în probaţiune respectiv procesul verbal de recepţie lucrări şi procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii coroborate cu expertiza tehnică dispusă la fond şi completată în apel, confirmă executarea lucrării contractate, pârâta datorând preţul la care a fost obligată.
Referitor la compensarea preţului cu penalităţile de întârziere datorate de reclamantă în baza art. 25 din contract, instanţa de apel reţine sub un prim aspect că existenţa clauzei penale este incertă deoarece inserarea clauzei figurează numai în exemplarul de contract exhibat de pârâtă, iar din punct de vedere procedural, pârâta nu a formulat o cerere legal timbrată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor.
Cu privire la depăşirea valorii contractului, instanţa constată că şi această critică a pârâtei este nefondată, faţă de înscrisurile analizate de expert respectiv devizul de realizare a lucrării comandate, semnat şi însuşit de reprezentanţii ambelor părţi.
IV. Pârâta SC C.I.M.M.O. SRL a declarat recurs la data de 30 iulie 2008 împotriva deciziei date în apel, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei fondului şi respingerii acţiunii introductive a reclamantei.
Motivele de recurs formulate de recurentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte:
- obligarea la plata cu titlu de preţ a unei sume mai mari decât cea convenită în contract este rezultatul interpretării greşite a clauzelor contractului şi încălcării art. 1423 C. civ.;
- instanţa de apel nu a lămurit natura solicitării privind compensarea debitelor reciproce şi nu a pus în discuţie acest aspect;
- ambele instanţe au ignorat excepţia de neexecutare invocată;
- încălcarea cu ocazia judecării fondului a dreptului său la apărare, menţinută de instanţa de apel prin soluţia adoptată de respingerea apelului;
- în mod greşit a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, deşi nu au fost respectate dispoziţiile art.7201 C. proc. civ..
V. Asupra recursului
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, Decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Motivul de interpretare greşită a clauzelor contractului de antrepriză dedus judecăţii, este insuficient argumentat deoarece recurenta nu se referă expres la clauzele al căror înţeles vădit neîndoielnic a fost schimbat prin interpretarea instanţei, iar referirea la dispoziţiile art. 1423 C. civ. este irelevantă pentru contextul în care a fost invocată deoarece textul de lege se referă la ipoteza de desfiinţare a contractului de locaţiune sau de scădere a preţului convenit.
Distinct de acestea în contractul de antrepriză încheiat de părţi, există o serie de prevederi referitoare la plata lucrărilor executate pe baza situaţiilor de plată definitive acceptate de achizitorul lucrărilor (art. 13), la posibilitatea unor lucrări suplimentare (art. 11), dispoziţii avute în vedere de instanţa de apel, în stabilirea valorii lucrărilor executate şi în legătură cu care recurenta nu formulează nici o critic
2. Instanţa de apel a dezlegat corect apărarea recurentei pârâte privind compensarea penalităţilor de întârziere la care această parte ar fi îndreptăţită potrivit contractului cu o eventuală diferenţă de preţ rămasă de achitat, în condiţiile în care pârâta nu şi-a valorificat acest drept de creanţă printr-o cerere de sine stătătoare aşa cum prevăd dispoziţiile art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta a beneficiat atât la fond cât şi în apel de apărare calificată aşa încât nu poate susţine, cu temei, că revenea instanţei, în baza art. 129 C. proc. civ. obligaţia de a-i pune în discuţie modul în care a înţeles să-şi valorifice eventualele drepturi.
Curtea observă sub acest aspect că la termenul din 28 iunie 2007, pârâta asistată de avocat a depus întâmpinare la acţiunea introductivă formulată de reclamantă, prin care invocă „pe cale de excepţie compensarea prevăzută de art. 1143 C. civ. precizare care nu lasă nici un dubiu asupra modului în care pârâta a înţeles să-şi facă apărările, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil. Altfel spus compensarea reglementată de art. 1143 C. civ. operat de drept în ipoteza unei datorii reciproce certe, lichide şi exigibile, ori recurenta nu a înţeles să formuleze o cerere reconvenţională privind obligarea reclamantei la plata penalităţilor de întârziere pretinse, pentru a putea, pe cale de consecinţă, să invoce compensarea datoriilor reciproce în temeiul art. 1143 C. civ.
3. Şi critica recurentei potrivit căreia instanţele au ignorat excepţia de neexecutare a contractului invocată, se vădeşte nefondată.
În apel s-a dispus de către instanţă, în temeiul art. 295 C. proc. civ. completarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi lămuriri din partea expertului tehnic pe aspecte legate în principal de apărările pârâtei, concluziile instanţei rezultate din examinarea acestor probe suplimentare fiind explicitate pe larg în considerentele deciziei.
Celelalte aspecte invocate de recurentă cu privire la încălcarea dreptului la apărare de către prima instanţă, la necomunicarea unor înscrisuri în faza judecăţii de fond, sunt lipsite de relevanţă de vreme ce au fost remediate de instanţa de apel, prin completarea probatoriilor şi comunicarea tuturor înscrisurilor administrate în cauză.
4. Argumentele recurentei cu privire la soluţionarea greşită a excepţiei prematurităţii cererii de către prima instanţă, nu dovedesc o vătămare care să conducă la soluţia contrară. Potrivit propriilor susţineri, recurenta a primit convocarea la conciliere şi nu i-a dat curs cu motivarea că termenul fixat era mai mic de 15 zile de la primire, dar nici nu a comunicat reclamantei un alt termen de întrunire pentru ca susţinerea sa privind posibilitatea unei rezolvări a litigiului pe această cale să fie credibilă.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.I.M.M.O. SRL CREVEDIA împotriva deciziei comerciale nr. 143 din 25 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2247/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2249/2009. Comercial → |
|---|
