ICCJ. Decizia nr. 2246/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2246/2009
Dosar nr. 2130/87/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată sub nr. 2130/COM/87 din 12 aprilie 2006 la Tribunalul Teleorman, reclamanta SC A.E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA, solicitând instanţei obligarea acesteia să-i predea spaţiul comercial situat în Alexandria, judeţul Teleorman, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 Euro pe zi de întârziere.
Prin sentinţa comercială nr. 137 din 7 mai 2007, Tribunalul Teleorman admite acţiunea formulată de reclamanta SC A.E. SA împotriva pârâtei SC P.E. SRL.
Obligă pe pârâta să predea reclamantei spaţiul comercial situat în Alexandria, judeţul Teleorman.
Admite în parte cererea reconvenţională, formulată de pârâta SC P.E. SRL, împotriva reclamantei SC A.E. SA şi obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 31.294 lei cu titlu de despăgubiri.
Instituie în favoarea pârâtei, un drept de retenţie asupra imobilului situat în Alexandria, până la data plăţii de către reclamantă a despăgubirilor în sumă de 31.294 lei.
Respinge capătul de cerere reconvenţională privind efectuarea operaţiunilor de desocotire proporţional cu aportul fiecărei părţi contractante, ca nefondat.
Respinge ca nefondată excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, invocată de pârâtă, pe care o obligă la daune cominatorii către reclamantă de 100 Euro, plătibili în lei la cursul din ziua transformării în daune-interese, pe zi de întârziere în predarea spaţiului comercial, începând din ziua următoare celei în care reclamanta a achitat pârâtei despăgubirile de 31.294 lei.
Respinge cererea de interes propriu formulată de intervenienta C.N.L.R. SA, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P.E. SRL.
Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a SC R.T.G.I. SRL şi C.N.L.R. SA pentru lipsa calităţii procesuale active.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 949 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între pârâta SC P.E. SRL şi SC F.S.E. SA s-a încheiat contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 (f. 5-7), ulterior, prin actul adiţional nr. 38 din 20 ianuarie 2003 (f. 8) reclamanta preluând toate drepturile şi obligaţiile contractuale ale SC F.S.E. SA.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1411 C. civ. rezultă că, contractul de locaţiune este un contract prin care locatorul se obligă să asigure locatarului folosinţa temporară, totală sau parţială a unui lucru, în schimbul unei sume de bani, denumită chirie.
În speţă, prin art. 3 lit. a) şi art. 5) din contract, părţile au convenit ca SC F.S.E. SA să pună la dispoziţia pârâtei spaţiul situat în Alexandria, cu obligaţia acesteia, ca în schimbul folosirii spaţiului să achite 5% din venit dar nu mai puţin de 330 dolari SUA, fără TVA.
Aceste clauze nu sunt definitorii pentru stabilirea naturii contractuale atât timp cât părţile au denumit contractul ca fiind unul de asociere, în preambulul său precizând că asociaţia se organizează şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile art. 33-34 Legea nr. 15/1990 şi art. 251-256 C. com.
Prin stabilirea obiectului de activitate (art. 2) – achiziţionarea, depozitarea şi comercializarea de bunuri, prestări servicii cu respectarea obiectului de activitate al fiecăruia, obiect ce diferă de cel al locaţiunii, rezultă că voinţa părţilor a fost aceea de a încheia un contract de asociere în participaţiune în condiţiile art. 251-256 C. com.
Acest aspect rezultă şi din faptul că în art. 3 din contract s-a prevăzut contribuţia părţilor, SC F.S.E. SA obligându-se să pună la dispoziţia asociaţiei nu numai spaţiul în litigiu, dar şi să asigure dotarea specifică şi piesele necesare desfăşurării activităţii, iar pârâta, printre altele s-a obligat să asigure fondul de marfă, forţa de muncă prin transfer de la SC F.S.E. SA, să permită împuternicitului acestuia să verifice documentele financiar contabile ce fac obiectul contractului.
Faptul că pe parcursul derulării contractului, plata sumei prevăzută de art. 5 din contract s-a făcut pe bază de factură, nu este de natură să determine natura contractului ca fiind unul de locaţiune, faţă de conţinutul celorlalte clauze convenite de părţi.
Prin cererea reconvenţională, atât reclamanta cât şi pârâta au recunoscut că termenul contractului s-a împlinit la data de 7 aprilie 2006, contractul de asociere în participaţiune încetând la această dată.
Potrivit art. 254 alin. (1) C. com., participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de aceştia, Codul comercial instituind prezumţia că bunul pe care asociatul participant s-a obligat a-l aduce ca aport trece în proprietatea asociatului administrator.
Alineatul 1 al aceluiaşi articol prevede că părţile pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, când restituirea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite.
În speţă, din art. 3 lit. a) din contract rezultă că SC F.S.E. SA - asociatul participant pune la dispoziţia asociaţiei spaţiul situat în Alexandria.
Din modul de redactare a clauzei contractuale nu rezultă că asociatul participant a adus ca aport în asociaţie, dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât, la sfârşitul asocierii, dreptul de proprietate să treacă la asociatul administrator-pârâta.
Faptul că asociatul participant nu a adus ca aport proprietatea bunului ci doar folosinţa acestuia rezultă şi din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462/2004 (f. 9-10) şi 654/2004 (f. 173-174), reclamanta, respectiv intervenienta SC R.T.G.I. SRL au transmis proprietatea imobilului, urmând ca transmiterea folosinţei şi predarea imobilului să se facă cel târziu la data de 15 aprilie 2006.
Rezultă că deşi părţile au prevăzut expres restituirea în natură a bunurilor aduse ca aport, se deduce din conţinutul art. 3 lit. a) din contract şi faţă de dispoziţiile art. 255 C. com., ca aducând la aport numai dreptul de folosinţă asupra imobilului. Intenţia părţilor a fost ca dreptul de proprietate asupra imobilului să nu treacă la pârâtă, pe perioada contractului de asociere în participaţiune , situaţie în care nu există motiv, ca la încetarea contractului, pârâta-asociat administrator să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului.
În ceea ce priveşte capătul principal din cererea reconvenţională prin care pârâta solicită în temeiul art. 1511 C. civ. raportat la art. 1 C. com. şi art. 1531 C. civ., efectuarea operaţiunilor de desocotire pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din asociere, proporţional cu aportul fiecărei părţi aşa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnico-judiciară contabilă, întocmită de expert P.P. (f. 218-223) s-a reţinut că art. 1 C. com. prevede că în comerţ, se aplică legea de faţă; unde ea nu dispune se aplică Codul civil.
Art. 255 C. com. stipulează: Afară de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiile părţilor determină forma, întinderea şi condiţiile asociaţiunii.
În speţă, părţile, prin contract (art. 5) au stabilit că pentru folosirea în asociere a spaţiului, pârâta va achita lunar 5% din venit, dar nu mai puţin de 330 dolari SUA sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, aceasta fiind modalitatea în care au înţeles să-şi împartă rezultatele asocierii.
O astfel de clauză se circumscrie dispoziţiilor art. 225 C. com. aşa încât nu se justifice aplicarea prevederilor art. 1511 C. civ., ce reglementează societatea particulară.
De asemenea, dispoziţiile art. 1531 C. com. fac referiri la societăţile comerciale, or în speţă, prin contract, părţile au înfiinţat o asociaţie în participaţiune.
Ca atare, cum prin contract, în aplicarea dispoziţiilor art. 255 C. com. părţile nu au stabilit ca participarea la beneficii şi pierderi să se facă în funcţie de aportul acestora la asociaţiunea în participaţiune, capătul de cerere reconvenţională prin care pârâta solicită desocotirea în funcţie de aportul aduse de fiecare, s-a apreciat ca fiind nefondat.
În ce priveşte capătul subsidiar din cererea reconvenţională prin care pârâta solicită obligarea reclamantei la plata lucrărilor de modernizare, acesta este întemeiat, întrucât prin contract, respectiv art. 3 lit. b), printre alte obligaţii , în sarcina petentei s-a stabilit ca aceasta să amenajeze spaţiul prin eforturi proprii, completând dotarea cu alte utilităţi necesare desfăşurării activităţii, cu acordul scris al SC F.S.E. SA.
Reţinând obligaţia reclamantei de a achita pârâtei suma de 31.294 lei despăgubiri reprezentând îmbunătăţiri imobiliare, calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilului şi obligaţia pârâtei de restituire a imobilului s-a considerat admisibil capătul de cerere reconvenţională privind instituirea în favoarea pârâtei a unui drept de retenţie asupra imobilului situat în Alexandria, până la plata de către reclamantă a despăgubirilor.
Excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 Euro pe zi până la predarea spaţiului comercial este nefondată, întrucât aplicarea amenzii civile prevăzute de art. 5803 alin. (1) C. proc. civ. nu înlătură posibilitatea constrângerii debitorului, prin intermediul daunelor cominatorii de a-şi îndeplini obligaţia de predare a spaţiului către reclamantă, atât timp cât legea nu interzice această posibilitate.
Reţinând că obligaţia de predare a spaţiului comercial îi incumbă pârâtei, ca obligaţie de a face, ce implică operaţiuni de predare-primire ce nu pot fi executate de către creditor sau executorul judecătoresc, acest capăt de cerere este întemeiat, pârâta urmând a fi obligată la 100 Euro plătibili în lei la cursul, din ziua transformării lor în daune-interese, pe zi, începând din ziua următoarei celei în care reclamanta a achitat pârâtei despăgubirile în sumă de 31.294 lei.
Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, conform art. 57-58 C. proc. civ., pârâta SC P.E. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.N.L.R. SA, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a chematelor în judecată conform art. 57-58 C. proc. civ.
Excepţiile sunt întemeiate întrucât prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004 şi 654 din 22 octombrie 2004 (f.171-174) intervenientele SC R.T.G.I. SRL şi C.N.L.R. SA nu au dobândit dreptul de folosinţă asupra imobilului, reclamanta SC R.T.G.I. SRL obligându-se să-l transmită ulterior. Nefiind titularele dreptului de folosinţă nu au calitate procesuală activă în a solicita pârâtei predarea folosinţei imobilului, iar pârâta, faţă de părţile din contractul de asociere nr. 731/2000 nu are calitate procesuală pasivă sub acest aspect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 496 din 26 octombrie 2007 respinge apelurile SC P.E. SRL Alexandria şi SC A.E. SA BUCUREŞTI, împotriva sentinţei comerciale nr. 137 din 7 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman, ca nefondate.
Admite apelul formulat de apelanta-intervenientă în nume propriu C.N.L.R. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei menţionate şi schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că, admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC A.E. SA, respinge acţiunea principală ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge cererea reconvenţională formulată de SC P.E. SRL ca nefondată.
Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.N.L.R. SA.
Obligă pârâta SC P.E. SRL să predea intervenientei C.N.L.R. SA spaţiul comercial situat în Alexandria, Judeţul Teleorman.
Respinge cererea reclamantei de chemare în judecată a altor persoane, respectiv C.N.L.R. SA şi SC R.T.G.I. SRL, ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Între reclamanta SC A.E. SA şi pârâta SC P.E. SRL s-a încheiat la data de 7 aprilie 2000 contractul de asociere în participaţiune nr. 731 pentru o perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadenţă la data de 7 aprilie 2006, înainte de introducerea acţiunii de faţă la data de 11 aprilie 2006, aspect pe care însăşi reclamanta îl recunoaşte în acţiunea formulată.
Spaţiul comercial situat în Alexandria, judeţul Teleorman, ce face obiectul acţiunii de faţă a fost adus ca aport de reclamantă la încheierea contractului de asociere în participaţiune nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat cu SC F.S.E. SA, care în urma fuziunii prin absorbţie din 20 ianuarie 2003 a fost înlocuită de SC A.E. SA, în acest sens încheindu-se actul adiţional nr. 38 din 20 ianuarie 2003 la contractul de asociere în participaţiune nr. 731 din 7 iunie 2003 prin care se stabileşte doar că SC A.E. SA preia toate drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile stabilite prin acest contract pentru societatea absorbită.
Art. 3 din contractul de asociere în participaţiune prevede că reclamanta „pune la dispoziţia asociaţiei spaţiul situat în Alexandria, Judeţul Teleorman.
Potrivit art. 254 C. com. ,,participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii".
În urma încheierii contractului de asociere în participaţiune pârâta nu a dobândit nici un drept de proprietate asupra aportului adus în asociere, respectiv a spaţiului în discuţie „pus" la dispoziţia asociaţiei de către reclamanta proprietară.
Relaţiile dintre părţi sunt relaţii contractuale stabilite în baza unui contract de asociaţie în participaţiune, obiectul de activitate al acestei asociaţii fiind pur comercial, ce se desfăşura în spaţiul respectiv, ce diferă net de cel al locaţiunii, voinţa părţilor fiind clar stabilită conform Codului comercial, iar conform art. 5 din contract pârâta avea obligaţia de a achita reclamantei 5% din veniturile realizate, dar nu mai puţin de 330 dolari SUA. Pentru aceste aspecte nu se poate reţine existenţa unui contract de locaţiune, respectiv plata unei chirii.
Contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadenţă la data de 7 aprilie 2006, când obligaţiile dintre reclamantă şi pârâtă au luat sfârşit, asocierea încetând prin împlinirea termenului, în condiţiile art. 4 din contract care prevăd că „asocierea va înceta la expirarea termenului stabilit".
Relaţiile contractuale stabilite între părţi prin contractul de asociere au încetat înainte de introducerea acţiunii care a avut loc la 11 aprilie 2006.
Reclamanta, proprietara spaţiului în discuţie, face cunoscut instanţei că la data de 4 octombrie 2004 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004, a vândut către SC R.T.G.I. SRL spaţiu în discuţie obligându-se ca până la data de 15 aprilie 2006 să-i transmită acesteia folosinţa spaţiului comercial.
Spaţiul în cauză este vândut ulterior de către cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004 cu aceeaşi precizare că transmiterea dreptului de folosinţă a spaţiului comercial va avea loc până cel mai târziu la data de 15 aprilie 2006.
Întrucât prin contractul de asociere în participaţiune nu s-a transmis dreptul de proprietate a spaţiului comercial în cauză, dispoziţiile art. 254 C. com. fiind clare şi imperative asupra acestui aspect, Curtea a reţinut că SC A.E. SA a fost tot timpul proprietar de drept al spaţiului comercial până la înstrăinarea prin vânzare a acestuia către cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL, respectiv până la data de 4 octombrie 2004, când s-a încheiat între acestea contractul de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4 octombrie 2004.
Încheind la această dată în deplină legalitate cu SC R.T.G.I. SRL un contractul de vânzare-cumpărare, s-a transmis cumpărătoarei toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului vândut.
Cum spaţiul a fost vândut de noul proprietar către un al doilea cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă că, în urma a două vânzări succesive cu drepturi depline şi transmiterea în deplină legalitate a dreptului de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E. SA nu mai avea la momentul introducerii acţiunii niciun drept asupra spaţiului în litigiu.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P.E. SRL odată cu întâmpinarea, raportat celor reţinute s-a apreciat că pretenţiile acesteia faţă de reclamanta din cererea principală sunt neîntemeiate deoarece în situaţia dată îmbunătăţirile aduse spaţiului nu mai folosesc acesteia, şi nu se mai justifică nici cererea pentru instituirea unui drept de retenţie.
Referitor la capătul de cerere privind efectuarea operaţiunilor de desocotire pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din asociere, Curtea a reţinut că în mod corect au fost respinse de instanţa de fond, motivat de faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 255 C. com., în contract părţile nu au stabilit ca participarea la beneficii şi pierderi să se facă în funcţie de aportul acestora la asociaţiunea în participaţiune.
Reţinând că, proprietară de plin drept a spaţiului în litigiu, a devenit, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, C.N.L.R. SA, aceasta are calitate procesuală activă împotriva pârâtei SC P.E. SRL, fiind îndreptăţită în calitatea ce o are în această cauză, de intervenient în nume propriu, să-i ceară acesteia predarea spaţiului comercial pe care această pârâtă îl deţine fără titlu.
Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamantă prin aceasta a solicitat în temeiul art. 57-59 C. proc. civ., introducerea în cauză a SC R.T.G.I. SRL şi C.N.L.R. SA, Curtea o consideră neîntemeiată pentru aceleaşi motive arătate mai sus.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC P.E. SRL Alexandria a susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, dar şi motive contradictorii.
Cererea formulată de intervenienta C.N.L.R. SA are ca obiect obligaţia de „a face" (predarea spaţiului) şi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ., fiind o acţiune personală.
Dreptul de proprietate invocat de intervenienta în interes propriu şi reţinut de instanţa de apel, poate constitui temeiul unei acţiuni reale.
Decizia cuprinde şi motive contradictorii, în sensul că admite cererea de intervenţie în interes propriu a C.N.L.R. SA, dar respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta.
Deşi instanţa respinge ca nefondat apelul formulat de SC A.E. SA, respinge pe fond şi cererea reconvenţională.
De asemenea, hotărârea încalcă art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 259 C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii. Prin schimbarea în tot a sentinţei, deşi a respins celelalte apeluri, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative menţionate.
Hotărârea este lipsită de temei legal cu privire la admiterea cererii de intervenţie principală, a fost dată cu încălcarea legii şi actele juridice deduse judecăţii au fost interpretate greşit de instanţă, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
Decizia încalcă art. 969 şi art. 970 C. civ., dispoziţii pe care se întemeiază şi cererea intimatei-interveniente.
Decizia încalcă art. 1313 C. civ. potrivit căruia obligaţia de predare a lucrului vândut aparţine vânzătorului.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa constată neîntemeiată această critică, întrucât Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept pretenţiilor şi apărărilor formulate, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Întrucât spaţiul în litigiu a fost vândut de noul proprietar către un al doilea cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă cu certitudine că, în urma a două vânzări succesive cu drepturi depline şi transmiterea în deplină legalitate a dreptului de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E. SA nu mai avea la momentul introducerii acţiunii niciun drept asupra spaţiului în discuţie respectiv calitate procesuală activă.
În urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, C.N.L.R.SA a devenit proprietară de plin drept a spaţiului în litigiu, aceasta având calitate procesuală activă împotriva pârâtei SC P.E. SRL, fiind îndreptăţită în calitatea ce o are în această cauză, de intervenient în nume propriu, să-i solicite predarea spaţiului comercial pe care această pârâtă îl deţine fără titlu.
De altfel, prin sentinţa nr. 1500 din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins cererea pârâtei de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4 octombrie 2004 şi nr. 654 din 22 octombrie 2004, sentinţă ce a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 160 din 29 martie 2007, hotărâri existente la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte critica finală, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate", ceea ce presupune încălcarea legii, iar „încălcarea legii" vizează atât legile de procedură cât şi cele de fond, ori în speţă instanţa de apel nu a ignorat existenţa sau caracterul imperativ al dispoziţiilor legale şi nici nu a făcut o aplicare greşită la starea de fapt reţinută.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC P.E. SRL Alexandria împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2241/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2247/2009. Comercial → |
|---|
