ICCJ. Decizia nr. 2241/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2241/2009

Dosar nr. 5810/1/200.

Şedinţa publică din 1 octombrie 2009

Asupra constatării perimării cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de revizuire formulată de revizuienta SC M.I. SA IAŞI prin lichidator judiciar E.L. I.P.U.R.L. Iaşi împotriva deciziei nr. 2099 din 12 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost suspendată la data de 22 ianuarie 2009 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi de la această dată până la data de astăzi pricina a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite, în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuienta SC M.I. SA IAŞI prin lichidator judiciar E.L. I.P.U.R.L. Iaşi împotriva deciziei nr. 2099 din 12 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2241/2009. Comercial