ICCJ. Decizia nr. 2250/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2250/200.
Dosar nr. 4767/30/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.E. a chemat în judecată societatea T. SA Timişoara şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 19 aprilie 2004 argumentând în drept că s-au încălcat prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990.
Sentinţa Tribunalului Timiş.
Soluţionând în primă instanţă cauza, tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei nr. 10 din 19 februarie 2008 că sunt neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesual active şi a tardivităţii formulării cererii introductive de instanţă, iar pe fond a stabilit că deşi nu au fost efectiv îndeplinite cerinţele convocării în termenul de 30 de zile stabilit de lege, pârâta a respectat totuşi prevederile art. 14 din actul constitutiv, iar această procedură de convocare derulată conform actului constitutiv nu l-a prejudiciat pe reclamantul C.E. . În raport de aceste considerente, acţiunea reclamantului C.E. a fost respinsă.
Apelul. Decizia Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva sentinţei nr. 10 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel, reclamantul C.E., care a solicitat Curţii schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi a constatării nulităţii absolute a hotărârii A.G.O.A. din 19 aprilie 2007. În esenţă, apelantul a invocat încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990 de către pârâta intimată care a nesocotit obligaţia de publicare a convocatorului adunării generale în Monitorul Oficial, nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut pentru întrunirea acţionarilor şi, în fine, că s-a luat în discuţie un punct pe ordinea de zi care nu era cuprins în convocator.
După examinarea criticilor aduse sentinţei, instanţa de apel a înlăturat mai întâi excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi a tardivităţii introducerii acţiunii pe considerentul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prin care este recunoscut dreptul persoanelor interesate de a invoca şi susţine motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune într-o astfel de situaţie fiind imprescriptibil.
Pe fondul apelului, s-a stabilit că, în adevăr, nu s-a respectat obligaţia de publicare a convocatorului în Monitorul Oficial, obligaţie prevăzută de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, că pe ordinea de zi nu s-a aflat ultimul punct luat în discuţie în adunarea generală, iar introducerea unui nou punct în ordinea de zi nu se putea face decât cu respectarea art. 1171 din legea mai sus menţionată. Cu aceste considerente, Curtea de apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul reclamantului şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul admiterii acţiunii, dispunând anularea hotărârii adunării generale ordinare din data de 19 aprilie 2007 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanţa de apel a mai dispus şi comunicarea deciziei pronunţată de Curte în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în Registrul Comerţului.
Recursul pârâtei SC T. SA. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 169/COM/2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs , pârâta mai sus numită, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Fără să indice motivele de nelegalitate, recurenta a susţinut că soluţia instanţei de apel se sprijină pe ipoteze care duc la nesocotirea incidenţei nulităţii relative întrucât prin aplicarea art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 este legitimată doar acţiunea în constatarea nulităţii absolute, deşi în cauză nu se apără un interes general ci unul propriu care nu dăunează terţilor. În acelaşi sens autoarea a susţinut că prin măsurile luate în A.G.O.A., a cărei anulare se solicită, reclamantului nu i-a fost vătămat interesul propriu.
Recurenta a argumentat şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului, pentru că, în opinia sa, nu s-a ţinut seama de prevederile art. 132 alin. (2) din LSC. Potrivit legii, hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. Din moment ce acţionarul reclamant a participat la şedinţă prin reprezentant şi nu a votat împotrivă, recurenta a considerat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru promovarea acestei acţiuni de anulare a A.G.O.A. Aceste argumente, potrivit recurentei, sunt suficiente pentru ca instanţa de recurs să reţină că cele două excepţii invocate sunt întemeiate, acţiunea fiind promovată de o persoană fără calitate cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
O altă critică vizează neobservarea art. 14 alin. (4) şi (7) din statutul societăţii prin care acţionarii au stabilit că termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării, termen care a fost respectat.
Continuând raţionamentul în legătură cu această susţinere, recurenta a considerat că actul constitutiv al societăţii este asimilat contractelor, iar contractul este legea părţilor, voinţa părţilor fiind cea care prevalează legii generale. Pentru nerespectarea termenului de 30 de zile socotit pentru convocarea AGA, Legea nr. 31/1990 nu stabileşte o sancţiune, art. 132 supunând controlului legalităţii, conform autoarei recursului, numai hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv. În acelaşi sens s-a susţinut că termenul din convocator ar fi inutil din moment ce convocatorul se publică fără acte anexe, acţionarii având posibilitatea să le consulte la sediul societăţii. Au fost invocate în sprijinul argumentelor care vizează stabilirea altor condiţii în legătură cu modalitatea de convocare, termenele şi conţinutul convocării precum şi prevederile art. 46 şi art. 48 din Legea nr. 31/1990, care vizează actul constitutiv şi posibilitatea de a se cere nulitatea societăţii.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
1. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, potrivit art. 304 C. proc. civ., numai pentru motive de nelegalitate. În raport de aceste dispoziţii prin care este exprimat atributul esenţial al recursului şi anume acela care îl defineşte ca pe o cale extraordinară de atac, trebuie remarcat că recursul pârâtei nu este conform cu reglementarea amintită întrucât a nesocotit obligaţia de a indica motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 304 alin. (1)-(9) C. proc. civ. Obligaţia de indicare a motivelor de nelegalitate este instituită de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care stabileşte că „Cererea de recurs va cuprinde… c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor…".
Se observă din conţinutul motivelor de recurs că recurenta s-a limitat la argumentarea în fapt şi în drept a pretinselor greşeli care în opinia sa au fost săvârşite prin Decizia atacată, nesocotind regula de bază înscrisă în prevederile de mai sus din moment ce nu a indicat motivele de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Înalta Curte având în vedere excepţia prevăzută de art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi constatând că dezvoltarea motivelor cererii de recurs face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de pct. 9 teza 2 a art. 304 C. proc. civ., va trece la examinarea sintetică a criticilor aduse deciziei recurate. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, conform art. 304 alin. (9) C. proc. civ., atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii".
Potrivit acestor dispoziţii se va examina dacă normele de drept substanţial incidente situaţiei de fapt, în cauză, nu au fost aplicate în litera şi spiritul lor ori au fost aplicate greşit ca o consecinţă a unei interpretări eronate a legii.
Înainte de a verifica legalitatea deciziei instanţei de apel, a aplicării prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie observat că recurenta a trecut peste modalităţile de convocare reglementate de art. 117 alin. (3) din legea amintită, în care se prevede expres: „Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a şi în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate". Din textul redat rezultă că formalităţile de convocare se îndeplinesc în condiţiile specificate de lege. Constatând că numai în situaţiile anume prevăzute de lege se poate deroga de la această cerinţă a dublei publicităţi , în speţă, în mod corect instanţa de apel a cenzurat îndeplinirea acestei condiţii şi a constat că aceasta nu a fost respectată, neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgând sancţiunea nulităţii.
În contextul arătat, recurenta nu se poate prevala de încălcarea legii pentru a invoca excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi a tardivităţi formulării acţiunii în nulitatea hotărârii AGA. În alte cuvinte, ipoteza art. 132 alin. (2) din LSC este înlăturată atunci când se invocă motive de nulitate absolută, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3) din legea menţionată. În concret, hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecătorească. În cazul societăţii pe acţiuni, speţa de faţă, legea prevede că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al şedinţei. Această ipoteză nu se regăseşte în cauză, întrucât nu există un vot contra iar motivele invocate prin cererea introductivă de instanţă scapă acestor prevederi. Din acest punct de vedere, faţă de analiza motivelor de nulitate absolută nu se poate reproşa instanţei de apel că a legitimat doar acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adunării generale şi că a înlăturat în mod greşit prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Motivele de nulitate examinate de instanţa de apel s-au oprit atât la comunicarea convocatorului, la conţinutul acestuia cât şi la termenul de convocare. Toate aceste motive, coroborate, au dus la concluzia justă că nu poate fi îngrădit dreptul unui acţionar care a participat la adunarea generală prin reprezentant şi care s-a abţinut de la vot pentru motivul că nu a avut cunoştinţă despre un punct introdus în ordinea de zi fără respectarea dispoziţiilor legale, de a ataca hotărârea adunării generale. Argumentul recurentei cum că, motivele invocate nu aduc atingere unui interes general nu poate fi reţinut câtă vreme există un interes legitim personal, născut şi actual pentru ca un acţionar să invoce nulitatea absolută a unei hotărâri. În plus, nu s-ar putea admite că există în cazul societăţilor comerciale un interes general abstract distinct de interesele legitime ale acţionarilor care sunt exprimate în conformitate cu normele legale şi statuare.
2. Hotărârea Adunării Generale a fost dată cu încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, aşa încât interesul de a promova o acţiune în nulitate a fost examinat de instanţa de apel atunci când a stabilit că aceste norme au fost încălcate. „Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării…" [art. 117 alin. (6) din LSC].
Convocatorul aflat la dosar constituie o dovadă suficientă asupra încălcării acestor dispoziţii de vreme ce aprobarea vânzării unui imobil (construcţie fără teren) s-a luat în discuţie fără a fi cuprinsă în ordinea de zi anunţată. Această omisiune are semnificaţia încălcării dreptului la informarea exactă şi completă a acţionarilor în ce priveşte organizarea oricărui tip de AGA. Chiar dacă prin conţinutul său convocatorul are semnificaţia unui proiect al ordinii de zi supus aprobării, acesta nu poate fi extins decât în cazurile prevăzute de lege, un astfel de caz nefiind regăsit în speţă.
În aceiaşi ordine de idei, aprobarea vânzării unui imobil din patrimoniul societăţii presupune o analiză a influenţei acestei înstrăinări asupra drepturilor acţionarilor, astfel că, interesul informării corecte a acestora nu poate fi pus la îndoială.
Nu în ultimul rând Legea nr. 31/1990 a pus la îndemâna societăţilor comerciale, prin art. 1171 , o procedură pe baza căreia se pot introduce pe ordinea de zi puncte noi de discuţie, procedură care nu a fost utilizată. Prin urmare, incidenţa în cauză a acestor provederi a fost corect examinată aşa încât soluţia şi din acest punct de vedere este la adăpost de orice critică.
3. Art. 117 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, a stabilit că termenul de întrunire în AGA nu poate fi mai scurt de 30 de zile de la publicarea comunicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Conţinutul reglementării nu pune la îndoială faptul că acest termen este obligatoriu, astfel că cei cărora li se adresează nu pot stabili în cazul convocării prin dublă publicitate un termen mai scurt de 30 de zile.
Recurenta opune acestui termen stabilit de lege, termenul de 15 zile stabilit prin actul constitutiv evocând pe de o parte, faptul că actul constitutiv este legea părţilor iar pe de altă parte că acesta derogă de la legea generală.
Argumentul recurentei nu va fi reţinut întrucât prin actul constitutiv acţionarii nu pot să deroge de la dispoziţiile stabilite imperativ de lege. În fine, împrejurarea că actul constitutiv reprezintă voinţa acţionarilor nu este de natură să-i confere prioritate în aplicare, deoarece ar echivala cu o eludare a Legii nr. 31/1990. Pentru raţiunile deja expuse, faptul că la constituirea societăţii T. SA s-a stabilit un alt termen de convocare de 15 zile nu are nicio semnificaţie asupra validităţii adunării generale, dispoziţiile art. 46 şi art. 48 din legea societăţilor comerciale nefiind aplicabile în cauză. Aceste dispoziţii se referă la neregularităţile constatate după înmatriculare în raport de conţinutul actului constitutiv. După cum s-a arătat mai sus termenul de 30 de zile a fost modificat în anul 2006, până la acea dată termenul fiind de 15 zile, iar societatea trebuia să respecte cerinţele impuse prin modificarea legii.
În concluzie, soluţia din apel a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii atât în ce priveşte dezlegarea dată excepţiilor invocate de recurentă cât şi în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Aşa fiind, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 169/COM din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2249/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2253/2009. Comercial → |
|---|
