ICCJ. Decizia nr. 2254/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2254/2009
Dosar nr. 92/108/2008
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
I. Prin sentinţa comercială nr. 364 pronunţată la data de 24 martie 2008 Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.O.P. SA Arad împotriva pârâtei SC P.D.O. SRL şi a dispus evacuarea necondiţionată a pârâtei din spaţiul comercial – ghereta nr. 16 în suprafaţă de 39 mp, situat în Municipiul Arad, Piaţa Catedralei; prin aceiaşi sentinţă, tribunalul a respins ca nefondată cererea reconvenţională, formulată de pârâtă, cerere prin care solicita obligarea reclamantei să-i încheie un nou contract de închiriere pentru spaţiul în litigiu, cu respectarea condiţiilor statuate în contractul iniţial al cărui termen se împlinise la 31 octombrie 2007.
Examinând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că spaţiul comercial în litigiu, ce formează obiectul cererii de evacuare a fost deţinut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere nr. 94 din 1 noiembrie 2006, încheiat cu reclamanta, în calitate de locator, termenul închirierii convenit de părţi fiind de un an, respectiv până la 31 octombrie 2007.
Reţine instanţa totodată că, după împlinirea termenului locaţiunii, reclamanta, locator, a notificat pârâtei, predarea spaţiului, în termen de 24 ore de la primirea înştiinţării, exprimându-şi astfel explicit intenţia de a nu mai reînnoi contractul.
În raport de situaţia de fapt stabilită şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1436 C. civ. tribunalul a dispus evacuarea pârâtei din spaţiu, constatând că drepturile locative ale pârâtei au încetat prin împlinirea termenului locaţiunii.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, tribunalul a apreciat că nu există nici un temei legal sau convenţional de natură să o oblige pe reclamantă, să încheie un nou contract de închiriere cu pârâta în aceleaşi condiţii cu cele stabilite în contractul nr. 94/2006.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.
În esenţă pârâta a susţinut că în cauză nu a operat concediul prevăzut de art. 1438 C. civ., deoarece după împlinirea termenului contractului, reclamanta i-a remis facturi pentru chirie, facturi achitate ceea ce echivalează cu o tacită relocaţiune.
Cu privire la cererea reconvenţională pârâta a arătat că reclamanta avea obligaţia de a prelungi contractul de închiriere în baza Hotărârii nr. 37 din 26 februarie 2002 a Consiliului Local al Municipiului Arad, hotărâre pe care reclamanta în mod deliberat nu i-a adus-o la cunoştinţă deoarece era de natură să o oblige la încheierea unui nou contract de închiriere.
II. Prin Decizia civilă nr. 170/COM din data de 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei fondului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de evacuare formulată de reclamantă şi a menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
III. Împotriva acestei decizii atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recurs, în termen legal.
a) Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele d.
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi menţinerii în totalitate a sentinţei pronunţate de tribunal în primă instanţă.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate invocate recurenta reclamantă a susţinut, sub un prim aspect că hotărârea dată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, limitându-se să redea in terminis motivele de apel depuse de apelanta pârâtă.
Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat, cu referire la susţinerile pârâtei din cuprinsul motivelor de apel, că, în cauză nu se poate reţine existenţa unei tacite relocaţiuni astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 1437 C. civ., deoarece introducerea acţiunii de evacuare semnifică încetarea contractului prin denunţarea lui de către locator.
Potrivit recurentei Hotărârea nr. 37/2002 a Consiliului local reprezintă doar un mandat acordat reprezentanţilor acţionarului majoritar respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad, cu privire la votul în adunarea generală a acţionarilor SC T.O.P. SA, singurul organ abilitat potrivit legii să decidă prelungirea contractelor de închiriere care au încetat.
b) Recurenta pârâtă a solicitat prin cererea de recurs modificarea în parte a deciziei atacate, pe aspectul soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, invocând în susţinerea recursului motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Argumentele recurentei pârâte s-au întemeiat pe conţinutul Hotărârii nr. 37/2002 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care societatea reclamantă era obligată să încheie un nou contract de închiriere după încetarea relocaţiunii tacite.
IV. Asupra recursurilor
Înalta Curte examinând Decizia atacată în contextul motivelor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs, constată următoarele:
1. Recursul declarat de recurenta reclamantă SC T.O.P. Arad SA este fondat.
Critica de nemotivare a hotărârii date de instanţa de apel se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7.
Instanţa de apel a nesocotit cerinţele impuse de art. 261 C. proc. civ. sub aspectul structurii şi conţinutului hotărârii, care trebuie să cuprindă în cadrul considerentelor arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Exprimarea clară a raţionamentului juridic, fundamentat pe argumentele juridice, şi evidenţierea logicii interne care a condus la adoptarea soluţiei constituie elemente obligatorii care definesc actul jurisdicţional şi care îi conferă forţa de convingere, constituind totodată o garanţie împotriva arbitrariului.
Verificând Decizia pronunţată de instanţa de apel, prin prisma acestor exigenţe, Curtea constată că nu se poate stabili cu certitudine din cuprinsul considerentelor măsura în care ele reprezintă o expunere a motivelor de apel sau raţionamentul instanţei, cu atât mai mult cu cât aceste considerente reproduc aproape in terminis motivele redate în cererea de apel.
Cum instanţa de apel a schimbat sentinţa pronunţată de tribunal pe capătul de cerere privind evacuarea, se impunea o motivare clară şi explicită prin referire la cele reţinute de prima instanţă atât pe situaţia de fapt cât şi sub aspectul dispoziţiilor legale incidente – motivare care să expliciteze soluţia adoptată de instanţa de apel.
2. Distinct de acestea, respingerea cererii de evacuare formulată de reclamantă apare ca lipsită de temei legal, în condiţiile în care, necontestat, potrivit actelor dosarului contractul de închiriere convenit de părţi a încetat la data împlinirii termenului locaţiunii respectiv 31 octombrie 2007.
Or, potrivit art. 1436 C. civ. locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine la împlinirea termenului, fără o prealabilă înştiinţare.
3. Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că după expirarea termenului, locatarul rămânând în imobil şi plătind chirie a operat tacita relocaţiune, introducerea cererii de evacuare formulată de locator la data de 10 ianuarie 2008 semnifică anunţarea concediului după art. 1437 cu referire la art. 1436 alin. (2) C. civ. şi pe cale de consecinţă lipsa oricărui titlu pentru locatar de a mai continua locaţiunea.
4. Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă vizând greşita soluţionare a cererii reconvenţionale prin care solicită obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract. Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens Curtea observă că în contractul nr. 94/2006 încetat prin ajungerea la termen părţile nu au convenit posibilitatea prelungirii sau renegocierii locaţiunii după împlinirea termenului, aşa încât în absenţa unei astfel de clauze, reclamanta locator nu poate fi obligată la încheierea unui nou contract, în virtutea principiului autonomiei de voinţă.
Actul nou, depus în apel de către recurenta pârâtă, respectiv Hotărârea nr. 37/2002 a Consiliului Local al Municipiului Arad, nu emana de la societatea reclamantă, ci de la acţionarul majoritar al societăţii şi reprezintă mandatul pe care reprezentanţii acţionarului l-au primit în anul 2002 cu privire la exerciţiul dreptului de vot în adunările generale ale SC T.O.P. SA Arad şi, prin urmare nu poate avea semnificaţia juridică conferită de recurente în măsura în care acest înscris nu a fost completat cu dovezi pertinente şi lămuritoare vizând hotărârile adoptate de adunarea generală a societăţii pe această chestiune.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamantă şi va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei fondului; recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.O.P. SA Arad împotriva deciziei civile nr. 170/COM din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC P.D.O. SRL Arad împotriva sentinţei nr. 364 din 24 martie 2008 a Tribunalului Arad.
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.D.O. SRL Arad împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2253/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2255/2009. Comercial → |
|---|
