ICCJ. Decizia nr. 2253/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2253/200.
Dosar nr. 12644/63/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC F.S. SA Craiova, pârât în dosarul nr. 673/63/2006 a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantei SC M.C. SRL solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să constate inexistenţa dreptului de creanţă invocat de SC M.C. SRL în baza contractului de cesiune de creanţă din 10 august 2004 încheiat cu Sindicatul L.S. S-a motivat că SC M.C. SRL nu a preluat în mod valabil nicio creanţă întrucât sindicatul L., la data de 10 august 2004, când s-a încheiat contractul de cesiune, nu o avea în patrimoniu. Cererea reconvenţională a fost disjunsă la data de 26 iunie 2007, apoi s-a format dosarul nr. 12644/63/2007 în cadrul căruia SC M.C. SRL şi-a formulat prin întâmpinare apărări în sensul respingerii cererii reconvenţionale. Ulterior formulării acestor apărări, SC M.C. SRL şi-a precizat cererea reconvenţională solicitând ca în situaţia în care se consideră că prin constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă a avut loc o desfiinţare retroactivă a actului să se constate inexistenţa dreptului de a utiliza în executarea silită actele întocmite în dosarul de executare silită nr. 336/E/2003. În cauză, reclamanta reconvenţională a formulat şi cerere de chemare în garanţie a D.G.F.P. Dolj.
Sentinţa Tribunalului Dolj. Examinând cererea reconvenţională disjunsă şi apărările formulate de SC M.C. SRL Alexandria prin sentinţa nr. 406 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reconvenţională formulată de SC F.S. SA şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva reclamantului SC F.S. SA Craiova.
Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 2243 din 16 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă încheiat între sindicatul L.S. al SC F.S. SA Stoina şi SC C.M.I. SRL, că la 10 august 2004 s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă între sindicatul L. al SC S. şi SC M.C. SRL. A conchis instanţa că după constatarea nulităţii absolute, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, astfel că, la data încheierii contractului, sindicatul L. al SC F.S. SA Stoina a putut transmite creanţa sa către SC M.C. SRL.
Examinând şi apărarea prin care s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes, instanţa a stabilit că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ., iar în privinţa interesului s-a apreciat că prin cererea care face obiectul dosarului nr. 673/63/2006, SC F.S. SA a invocat un drept de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul executării şi că interesul în promovarea cererii este justificat.
Sentinţa nr. 406 din 18 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, a fost menţinută prin Decizia nr. 269 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC F.S. SA Craiova.
Motivele de apel. Considerentele deciziei de respingere a apelului.
SC F.S. SA Craiova a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţată în primă instanţă întrucât în dosarul prin care s-a constatat nulitatea contractului de cesiune a creanţelor nu s-a dispus repunerea în situaţia anterioară, astfel că în lipsa unei cereri de repunere în situaţia anterioară nu se putea transmite creanţa prin contractul încheiat la data de 10 august 2004. De asemenea a criticat şi aplicarea art. 111 C. proc. civ. precum şi respingerea cererii de chemare în garanţie arătând că dacă ar cădea în pretenţii faţă de SC M.C. SRL Aexandria, D.G.F.P. ar trebui să răspundă, bunurile fiind cumpărate cu bună credinţă în procedura de executare silită desfăşurată de D.G.F.P. Dolj.
Curtea de Apel Craiova examinând criticile apelantei a stabilit că SC F.S. SA Craiova nu se poate prevala de inexistenţa unei dispoziţii de repunere în situaţia anterioară ca urmare a constatării nulităţii primului contract de cesiune de creanţă încheiat de sindicatul L.S. şi nici nu poate invoca separat de contestaţia la executare, care a fost promovată de SC F.S. SA Craiova, apărări care ţin de executarea silită, întrucât acestea au fost analizate printr-o soluţie rămasă definitivă.
Prin sentinţa nr. 2483 din 27 octombrie 2006, în cadrul executării s-a respins şi cererea de intervenţie formulată în interes propriu de SC F.S. SA Craiova, apreciindu-se că aceasta are caracterul unei cereri principale, conform art. 401 alin. (2) C. proc. civ. şi că nu este întemeiată.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, Curtea a suplinit motivarea în sensul că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată doar în ipoteza în care partea ar cădea în pretenţii şi ar putea să solicite despăgubiri.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 269 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SC F.S. SA Craiova care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a solicita Înaltei Curţi, modificarea hotărârilor anterior pronunţate în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie.
O primă critică a fost argumentată cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., autoarea apreciind că reţinerea instanţei de apel cum că prin raportare la sentinţa nr. 2483 din 27 octombrie 2006 ar exista autoritate de lucru judecat este greşită întrucât prin Decizia din 23 septembrie 2008 a fost casată Decizia nr. 18/2008 prin care respectiva sentinţă rămăsese definitivă iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În mod greşit, a susţinut recurenta, s-a reţinut prin Decizia atacată faptul că nu este proprietara mijloacelor fixe din moment ce acestea se aflau în evidenţa contabilă a societăţii.
A mai susţinut recurenta că hotărârea privind constatarea nulităţii unui act juridic nu poate fi pusă în executare iar pentru a produce efecte juridice era necesară formularea unei cereri pentru repunerea în situaţia anterioară astfel că bunurile în discuţie nu puteau să revină în patrimoniul sindicatului L.S. al SC F.S. SA Stoina. De aceea recurenta a considerat că cererea sa privind constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al SC F.S. SA Craiova este întemeiată. Pe cale de consecinţă, a mai arătat recurenta, devine admisibilă constatarea inexistenţei dreptului de a utiliza în executarea silită acte întocmite în dosarul de executare nr. 336/E/2003 iniţiat pe numele creditoarei SC C.M.I. SRL. Din punctul său de vedere nu pot fi utilizate în vederea executării silite acte iniţiate de SC M.C. SRL în dosarul de executare nr. 267/2004 care a fost conexat cu dosarul de executare mai sus indicat.
O altă critică se referă la aplicarea greşită a art. 111 C. proc. civ., determinată de neobservarea interesului în constatarea inexistenţei dreptului în condiţiile în care bunurile sale au fost executate nelegal în dosarele de executare nr. 336/E/2003, respectiv dosarul nr. 267/E/2004. Potrivit recurentei s-au aplicat greşit şi prevederile art. 60 C. proc. civ. întrucât era în drept să cheme în garanţie D.G.F.P. Dolj care a dispus înstrăinarea bunurilor dobândite de SC F.S. SA Craiova în procedura executării silite.
Recursul este nefondat.
Art. 304 C. proc. civ. stabileşte că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar pct. 9 pe care s-a întemeiat recursul, vizează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Faţă de temeiul invocat, Înalta Curte va lua în examinare numai aspectele care au fost argumentate în drept prin citarea dispoziţiilor legale, care, în opinia recurentei au fost greşit aplicate.
1. Dispoziţiile art. 1201 C. civ. nu au fost încălcate, recurenta însăşi citând faptul că instanţa de apel a reţinut că nu există tripla identitate cerută de aceste dispoziţii între contestaţia la executare în care recurenta a promovat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a susţinut aceleaşi apărări urmărind acelaşi scop şi acţiunea în constatare care face obiectul dosarului de faţă.
Raportarea instanţei de apel la sentinţa nr. 2483 din 27 octombrie 2006, rămasă definitivă prin Decizia nr. 18 din 28 ianuarie 2008 pronunţată în contestaţia la executare a constituit un argument avut în vedere de instanţa a cărei decizie a fost criticată care se referă la chestiunile dezlegate prin judecata contestaţiei la executare, intrate în puterea lucrului judecat. Faptul că ulterior, reţinerii acestei situaţii de fapt şi de drept de către instanţa de apel, Decizia nr. 18/2008 a fost casată cu trimitere pentru rejudecare, nu poate să ducă la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 1201 C. civ. De altfel recurenta nu a argumentat pe textul articolului menţionat arătând în concret în ce constă încălcarea legii de vreme ce instanţa de apel nu a reţinut autoritatea de lucru judecat.
2. Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, în raport de criticile formulate de apelanta recurentă a examinat cauza raportat la temeiul legal al acţiunii în constatare – art. 111 C. proc. civ. – şi, ca urmare, raportând intervenţia în interes propriu pronunţată în contestaţia la executare de SC F.S. SA Craiova, recurenta din acest dosar, a stabilit în mod corect că, pe cale separată, se încearcă valorificarea apărărilor şi susţinerilor care au fost formulate în contestaţia la executare. În adevăr, prin acţiunea de faţă se încearcă reconsiderarea aceloraşi apărări pe o cale promovată în mod distinct deşi toate chestiunile care formează obiectul acţiunii în constatare sunt de esenţa contestaţiei la executare.
În acest context suplinirea motivării şi reconsiderarea unor aspecte care vizează situaţia de fapt reţinută de prima instanţă cu păstrarea soluţiei din dispozitiv, nu constituie o contradicţie între considerentele şi dispozitivul sentinţei examinată de instanţa de apel.
În plus, recurenta nu a invocat un motiv de nelegalitate, argumentat în drept conform art. 304 C. proc. civ., care să vizeze o astfel de contradicţie, argumentele evocate în sprijinul acestei critici urmând să fie înlăturate ca nefiind susţinute de o dispoziţie legală.
3. În conformitate cu motivul de nelegalitate invocat, art. 304 alin. (9) C. proc. civ. recurenta a pus în discuţie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. prin prisma interesului de a formula o astfel de cerere.
Art. 111 C. proc. civ. stabileşte că „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu va fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Din conţinutul reconvenţionalei care face obiectul cererii de primă instanţă rezultă că acţiunea în constatare neagă dreptul de creanţă al intimatei, scopul acestei acţiuni negatorii fiind în realitate de a-l constrânge pe intimat să nu-şi valorifice imediat acest drept.
Întrucât dreptul de creanţă derivă din cesiunea realizată la data de 10 august 2004, se constată că recurenta tinde la desfiinţarea pe calea acţiunii în constatare a contractului de cesiune încheiat între sindicatul L.S. al SC F.S. SA Stoina şi SC M.C. SRL sau altfel spus se urmăreşte lipsirea acestuia de conţinut din moment ce se cere să se constate inexistenţa dreptului de creanţă transferat printr-un contract a cărei legalitate nu a fost contestată.
Faptul că anterior acestui contract aceleaşi creanţe au fost transferate prin contractul de cesiune din 25 octombrie 2002, contract constatat nul prin sentinţa nr. 2243/2004 nu justifică susţinerea recurentei prin care apreciază că în lipsa acţiunii de repunere în termen, creanţele nu puteau fi transferate printr-un nou contract de cesiune. Raportul juridic dintre cedent şi cesionar nu poate fi negat pe calea acţiunii în constatare întrucât nu poate fi obţinut efectul constrângerii şi anume provocarea intimatului de a-şi valorifica pretenţiile respectiv de a-şi dovedi dreptul sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca. În alte cuvinte dreptul intimatului izvorăşte dintr-un contract a cărui valabilitate nu a fost discutată printr-o acţiune în realizare.
4. Recurenta şi-a afirmat un drept de proprietate asupra unor mijloace fixe care au constituit obiect de executare silită conform dosarelor de executare nr. 336/E/2003 şi 267/E/2004 prin care intimata SC M.C. SRL a trecut la executarea creanţelor. În aceste condiţii în care procedura de executare era declanşată, recurenta a avut la îndemână prevederile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu poate ataca pe cale separată, prin acţiune în constatare, executarea silită.
Din actele dosarului şi susţinerile părţilor mai rezultă că în cadrul contestaţiei la executare formulată de debitor, reclamanta a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a fost dedusă judecăţii, şi cerinţa de a nu se utiliza actele de executare înfăptuite de primul creditor cesionar. Prin urmare, dreptul de a utiliza în executare acte întocmite în dosarul de executare nr. 336/E/2003 nu poate fi valorificat pe calea acestei acţiuni, interesul de a formula această cerere nefiind suficient pentru aplicarea art. 111 C. proc. civ.
5. Şi critica privind aplicarea art. 60 C. proc. civ. este nefondată. Potrivit art. 60 C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii".
Analiza acestei critici poate fi abordată sub aspectul scopului şi naturii cererii de chemare în garanţie. Scopul cererii de chemare în garanţie rezultă din enunţul art. 60 C. proc. civ. şi anume „cel care a căzut în pretenţii are posibilitatea de a fi despăgubit de persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o astfel de cerere". Pentru atragerea în proces a terţului, chemarea în garanţie apare ca o adevărată acţiune grefată pe cererea principală. Faptul că legea oferă o astfel de posibilitate nu scapă controlului instanţei sub aspectul legăturii dintre cererea principală şi chemarea în garanţie, raportul juridic dedus judecăţii fiind de esenţa acestei verificări. Din acest punct de vedere instanţa de apel, ţinând seama de poziţia procesuală a SC F.S. SA în contextul dreptului valorificat a reţinut corect că acţiunea principală (cererea reconvenţională) s-a întemeiat pe art. 111 C. proc. civ., astfel că, în cauză, nu se poate pretinde o garanţie sau o despăgubire de la D.G.F.P. Dolj în contextul procesual ales. În alte cuvinte litigiul fiind analizat prin prisma art. 111 C. proc. civ. şi a condiţiilor cerute de aceste dispoziţii în mod corect s-a respins şi cererea de chemare în garanţie, critica dovedindu-se nefondată.
Faţă de cele ce preced, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.S. SA Craiova împotriva deciziei nr. 269 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2250/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2254/2009. Comercial → |
|---|
