ICCJ. Decizia nr. 2294/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2294/2009

Dosar nr. 94/110/2005

Şedinţa publică din 7 octombrie 2009

Asupra constatării perimării de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că judecarea recursurilor declarate de reclamanta SC M. SRL Piatra Neamţ şi pârâta SC G.A. SRL Bacău împotriva deciziei civile nr. 137 din 7 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost suspendată la data de 19 noiembrie 2008, prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., şi de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate, la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că, în speţă, sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimate recursurile declarate de reclamanta SC M. SRL Piatra Neamţ şi pârâta SC G.A. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 137 din 7 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2294/2009. Comercial