ICCJ. Decizia nr. 2279/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2279/2009

Dosar nr. 4835/271/2007

Şedinţa publică din 6 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 318/COM/2008 Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamanta SC S.M. SRL ORADEA împotriva pârâtei SC L. SRL BEIUŞ, a obligat pârâta să restituie reclamantei sub sancţiunea unor daune cominatorii ce reprezintă echivalentul a 100 Euro/lunar, utilajele proprietatea acesteia din urmă, predate în temeiul contractului de închiriere utilaje nr. 162 din 24 octombrie 2006 şi nerestituite. A obligat pârâta la plata sumei de 20,30 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea pin Decizia nr. 15/2009-A/C din 27 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC L. SRL BEIUŞ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC L. SRL BEIUŞ, nefiind timbrat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din OG nr. 32/1995, astfel cum au fost modificate, recursul trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar.

Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., nefiind ataşată la cererea de recurs dovada în acest sens, s-a pus în vedere recurentei în condiţiile legii speciale, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi art. 36 alin. (1) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru să plătească taxele de timbru datorate până la primul termen de judecată, 6 octombrie 2009 (fila 7 dosar recurs), fiind citată cu menţiune în acest sens.

Alineatul 3 al art. 20 din legea menţionată, sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanţă, iar art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 prevede că în cazul nerespectării dispoziţiilor acestei ordonanţe privind timbrul judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Cum recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor legale, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi, în consecinţă, va anula recursul astfel declarat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta SC. L. SRL BEIUŞ împotriva deciziei nr. 15/2009-A/C din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2279/2009. Comercial