ICCJ. Decizia nr. 2307/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2307/2009
Dosar nr. 249/45/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 249/45/2008, reclamanţii D.V. şi D.A. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S. Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sumele de 1.710.372,86 dolari S.U.A. şi 952,00 RON solicitate de pârâtă reprezintă o plată nedatorată de către reclamanţi.
Prin sentinţa nr. 1 din 21 aprilie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Iaşi, invocată de pârâtă şi a dispus declinarea competenţei soluţionării acţiunii formulată de reclamanţii D.V. şi D.A. în contradictor cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, căreia urmează a i se trimite dosarul cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 126 din 26 septembrie 2008, a respins, ca tardiv declarată, contestaţia formulată de contestatorii D.V. şi D.A., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., reţinând că, potrivit dispoziţiilor articolului nr. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., contestaţia la executare poate fi introdusă în termen de 15 zile de când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă.
În speţă, contestatorii au avut cunoştinţă de începerea executării silite, de la data de 18 septembrie 2007 când s-a aplicat sechestrul asupra imobilului în litigiu, conform procesului-verbal nr. 11598 însă nu au formulat contestaţie la executare în termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile sus-menţionate, ci au depus cererea la data de 31 martie 2008 cu mult peste termenul legal.
Raportat acestei împrejurări, Curtea a admis excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de intimată şi pe cale de consecinţă, a respins contestaţia, ca tardiv declarată.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanţii D.V. şi D.A. au susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În mod greşit instanţa de fond a calificat cererea ca fiind contestaţie la executare, în condiţiile în care motivarea în drept a cererii se grevează pe dispoziţiile art. 992 şi art. 1092 C. civ.
Fiind vorba de o plată nedatorată, prin raportare la conţinutul adresei nr. 1952 din 1 martie 2008, respectiv momentul emiterii acesteia, nu poate fi vorba de o tardivitate ca excepţie invocată şi admisă de instanţa de fond.
Prin solicitarea A.V.A.S. - ului de a plăti o sumă de bani ce nu este datorată s-ar crea o inechitate juridică, precum şi o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia, încălcându-se drepturile garantate de Constituţie şi dreptul comun.
A.V.A.S. - ul nu a avut obiecţiuni la încuviinţarea vânzării directe şi nici la planul de distribuire a fondului, astfel că acesta nu poate să someze plata sumei în baza acelui contract, pentru că s-ar proceda la o vânzare încă o dată a aceluiaşi bun imobil pentru o datorie stinsă.
Temeiul de drept indicat de recurenţii-reclamanţi îl constituie art. 304 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 9, art. 3041 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate de recurenţi, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prin petitul acţiunii, reclamanţii tind la anularea formelor de executare silită începută de A.V.A.S. prin instituirea sechestrului asigurator la data de 18 septembrie 2007 prin procesul-verbal nr. 11598.
De asemenea, actele deduse judecăţii şi a căror nulitate se invocă sunt acte de executare şi nu acte juridice de drept comun încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă a părţilor.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Pe cale de consecinţă, modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul actelor de executare este contestaţia la executare şi nu o acţiune de drept comun care urmăreşte constatarea nulităţii unor acte de executare.
Raportat acestor considerente, calificarea acţiunii dată de instanţa de fond ca fiind o contestaţie la executare este legală.
În temeiul dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., contestaţia la executare poate fi introdusă în termen de 15 zile de când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă.
Or, în speţă, contestatorii au avut cunoştinţă de începerea executării de la data de 18 septembrie 2007 când a fost aplicat sechestrul asupra imobilului însă nu a contestat în termenul de decădere de 15 zile această executare.
În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat, având în vedere că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, soluţionând cauza pe cale de excepţie, motivarea recursului pe fondul cauzei excede prezentului cadru procesual.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.A. împotriva decizie comerciale nr. 126 din 26 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.A. împotriva deciziei comerciale nr. 126 din 26 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2310/2009. Comercial → |
|---|
