ICCJ. Decizia nr. 2314/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2314/2009
Dosar nr. 40891/3/2007
Şedinţa publică din 7octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 40891/3/2007, în urma declinării competenţei de către Judecătoria Sectorului 3, reclamanta SC A.Ţ.A. SA a solicitat instanţei obligarea pârâtei S.A.R.A. SA la plata sumei de 169.714,97 lei, reprezentând 159.806,94 lei, diferenţă neachitată din valoarea reparaţiilor efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, şi 9.908,03 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 6005 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A.Ţ.A. SA, cu sediul social în Bucureşti şi sediul ales la SC C.C. situată în Bucureşti.
Obligă pârâta S.A.R.A. SA, cu sediul în Bucureşti, la plata sumei de 156.764,33 lei reprezentând diferenţă neachitată din valoarea reparaţiilor efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, şi 17.778 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorariu expert, taxă de timbru achitată şi contravaloare timbru judiciar.
Respinge cererea de plată a penalităţilor de întârziere.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit procesului-verbal de contravenţie seria AU nr. 0123371 din 16 noiembrie 2005, intervenientul C.T. a provocat un accident de circulaţie în care a fost avariat autoturismul marca A.M.V., cu nr. de înmatriculare B-xxxxxx, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Reclamanta a achitat în baza poliţei nr. 1580758, la data de 15 decembrie 2005, suma de 70.139 Euro solicitată de A.M.V. pentru remedierea defecţiunilor ivite la autoturismul asigurat, potrivit devizului de estimare a costurilor.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că suma de 69.306,80 Euro reprezintă costul total al reparaţiilor necesare repunerii în circulaţie a autoturismului avariat, aceasta fiind echivalentă cu 253.136,15 lei, în funcţie de cursul de schimb valabil la data emiterii facturii de către unitatea ce a efectuat reparaţiile.
Având în vedere că persoana vinovată era asigurată de răspundere civilă auto la societatea pârâtă, potrivit poliţei nr. 1923 din 24 octombrie 2006, reclamanta este îndreptăţită să solicite plata despăgubirilor de către aceasta, având acţiune directă împotriva acesteia, în limita indemnizaţiei plătite, potrivit art. 22, 49, 54 din Legea nr. 136/1995.
Din valoarea dovedită a reparaţiilor necesare repunerii în circulaţie a autoturismului avariat, pârâta a achitat suma de 87.408,52 lei anterior promovării prezentei acţiuni. Pe lângă aceasta, din suma datorată se scade franciza prevăzută în poliţa CASCO, de 8963,15 lei.
În ceea ce priveşte modalitatea deficitară de întocmire a dosarului de daune de către reclamantă aceasta nu poate fi utilizată în favoarea sa prin obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru diferenţa de despăgubiri datorată ce a fost stabilită pe baza probelor administrate în prezenta cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 11 din 14 ianuarie 2009, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.R.A. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 6005 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 40891/3/2007.
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC A.Ţ.A. SA împotriva aceleeaşi sentinţe, pe care o schimbă în parte, în sensul că, obligă pârâta să plătească reclamantei şi suma de 9.908,03 lei, reprezentând penalităţi aferente perioadei 15 noiembrie 2006 – 15 ianuarie 2007. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei şi obligă apelanta să plătească apelantei reclamante suma de 333,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtei cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale cuprinse în Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995. Se reţine că acea convenţie tripartită invocată de pârâtă are în vedere doar avariile aparente constatate prin procesul verbal de contravenţie, neputând fi valorificată pentru pretenţiile decurgând din avariile constatate ulterior, în urma efectuării reparaţiilor.
Referitor la apelul declarat de reclamantă s-a reţinut că, în desfăşurarea procesului de recuperare a sumelor achitate asiguratului său, reclamanta a depus la societatea intimată dosarul de daună ce a cuprins pretenţia sa pe acest aspect. Pârâta nu a contestat în termen de 15 zile de la depunerea dosarului de daună suma achitată, astfel încât aceasta, potrivit dispoziţiilor art. 45 lit. b) din Norme avea obligaţia de a achita suma pretinsă.
Or, potrivit art. 45 din Norme, în cazul în care plata nu a fost efectuată în termenul de 20 de zile prevăzut, pentru suma neplătită se calculează penalităţi de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile aplicabile şi a apreciat greşit probele administrate în cauză.
Refuzul pârâtei de a achita diferenţa în cuantum de 156.764,33 lei este motivat de faptul că piesele şi reperele solicitate nu au fost avariate în accidentul rutier din data de 16 noiembrie 2005 şi că reclamanta nu a respectat dispoziţiile referitoare la modul de constatare şi reconstatare a avariilor.
De asemenea, se susţine că raportul de expertiză are un caracter superficial, nefăcând nicio referire la dinamica accidentului şi la modul în care piesele şi reperele puteau fi avariate. Raportul de expertiză nu îndeplineşte condiţiile cerute unei astfel de lucrări, întrucât concluziile sunt insuficient motivate şi instanţa nu era în măsură să aprecieze valoarea acestora.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin notele scrise, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivul invocat de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acesta nu este de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţia invocată.
Critica recurentei potrivit căreia hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nu poate fi primită întrucât recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ şi dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 11 din 14 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 11 din 14 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2317/2009. Comercial → |
|---|
