ICCJ. Decizia nr. 2420/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2420/2009
Dosar nr. 4471/30/2004
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 iunie 2004 reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată SC A. SA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.000.000.000 lei (Rol) reprezentând contravaloare diferenţă perete cortină ce a fost montată de reclamantă şi recuperată de pârâtă prin subantreprenorul SC T. SRL.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că a avut calitatea de antreprenor general al pârâtei pentru edificarea clădirii din Piaţa Consiliul Europei nr. 1 care a fost executat aşa cum s-a stabilit, inclusiv prin expertiza efectuată în dosarul nr. 7283/1997 soluţie pronunţată la data de 30 septembrie 2001 devenită irevocabilă.
Deoarece la data efectuării expertizei în această cauză, expertul tehnic a consultat o expertiză extrajudiciară şi a desocotit numai 45% din valoarea peretelui cortină, iar conform adresei pârâtei nr. 6361/2001 intrată în posesia reclamantei în anul 2003, rezultă că aceasta era îndreptăţită, ca la desocotire să se ia în considerare 90% din valoarea peretelui cortină, întemeindu-şi pretenţiile pe art. 12 din contractul de antrepriză încheiat care prevede că pentru neexecutarea obligaţiilor asumate partea în culpă datorează penalităţi şi dobânzi aferente.
Urmare expertizelor efectuate reclamanta a precizat cuantumul pretenţiilor la suma de 2.976.786 Ron reprezentând contravaloare perete cortină, reactualizată cu indicele de inflaţie şi daune.
Prin apărările făcute pârâta invocă dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. apreciind că precizarea la acţiune reprezintă o modificare a acesteia peste termenul legal, ridicând şi excepţia insuficientei timbrări a prematurităţii acţiunii, a autorităţii de lucru judecat, litispendenţei şi prescrierii dreptului la acţiune.
Raportat la probele administrate şi la constatările expertizelor efectuate în cauză, văzând şi dispoziţiile art. 998 şi art. 969 C. civ. Tribunalul Timiş prin sentinţa nr. 1361 din 23 octombrie 2007 a respins excepţiile ridicate ca nefondate a admis în parte acţiunea precizată respectiv capetele de cerere sub aspectul debitului datorat de pârâtă constând în diferenţa de 45% din peretele cortină, dobânda aplicată acestui debit, TVA-ul şi penalităţile de întârziere derivate din contract, cât şi sub aspectul dobânzilor şi penalităţilor plătite de reclamantă pentru creanţe bugetare şi creanţe locale cât şi al dobânzii calculate la sumele blocate drept garanţie â€" sume rezultate din expertize şi la care se va aplica dobânda legală raportat la rata de scont a B.N.R. până la achitarea integrală a acestora.
Cu privire la celelalte capete de cerere din precizarea la acţiune şi care se referă la reactualizarea cu indicii de inflaţie până la finele anului 2006 a debitului de 199.183 Ron, în cuantum de 546.715 Ron, cât şi la obligarea pârâtei la 341.639 Ron dobânda B.N.R. din data când trebuia plătită contravaloarea peretelui cortină şi până la finele anului 2006, cât şi la indexarea acestei sume cu indicii de inflaţie rezultând 572.823 Ron s-au respins ca neîntemeiate, aceste sume fiind incluse în calculele expertizelor sub formă de dobândă, a acorda cele solicitate însemnând a suprapune peste calculul dobânzii calcul derivat din rata inflaţiei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţiile invocate că precizarea la acţiune reprezintă în realitate o majorare a câtimii pretenţiilor; că timbrajul a fost realizat corespunzător, că s-a realizat concilierea directă scopul prevăzut de art. 720 C. proc. civ. fiind atins.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune s-a reţinut de către instanţa de fond, că termenul de prescripţie curge de la data la care a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa nr. 1664/2000 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosarul nr. 7283/1997 rămasă irevocabilă la data de 30 septembrie 2002, iar întinderea pagubei a fost cunoscută numai în cadrul dezbaterilor în dosarul nr. 306/2003 pe rolul Tribunalului Dolj, în care SC A. SA a depus adresa nr. 6361 din 20 mai 2001 prin care recunoaşte că s-a recuperat din peretele cortină 90% şi nu 45% cum reclamanta avea cunoştinţă până în acel moment. S-a reţinut că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei în sprijinul acestei excepţii, în sensul că modificarea acţiunii făcută numai în ianuarie 2007 este prescrisă, în realitate nefiind o modificare ci o majorare a pretenţiilor, iar prejudiciul, penalităţile de întârziere, rata inflaţiei, dobânzile bancare sunt cereri accesorii debitului principal.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat, instanţa de fond a reţinut că în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ. întrucât adresa nr. 6361 din 20 mai 2001 depusă de pârâtă în dosarul nr. 306/2003 a făcut obiectul dezbaterilor cu această ocazie reclamanta luând cunoştinţă despre faptul că a fost prejudiciată cu 90% din contravaloarea peretelui cortină şi nu cu 45% pentru acest ultim procent existând hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Pentru diferenţă deci nu există autoritate de lucru judecat, întrucât acţiunea reclamantei care a format obiectul dosarului 7283/1997 nu a fost formulată în sensul de a fi obligată până la 90% din care instanţa a admis în parte doar pentru 45%, ci s-a solicitat doar 45%.
Rezolvând şi excepţia litispendenţei instanţa de fond a reţinut că în dosarul nr. 6110/63/2007 există cerere reconvenţională a SC R. SRL care solicită diferenţă valoare cortină, cerere ce formează şi obiectul prezentei cauze, numai că prin concluziile scrise depuse la data de 22 octombrie 2007 SC R. SRL a renunţat la această cerere.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, au promovat apel ambele părţi.
Reclamanta critică soluţia instanţei de fond sub aspectul neacordării sumei de 598.994,1 lei reprezentând actualizarea creanţei de 199.182,5 Ron conform indicilor de inflaţie calculaţi până la data de 31 decembrie 2006 şi respectiv pentru anul 2007.
În motivarea apelului s-au invocat prevederile art. 970 şi art. 981 C. civ., iar potrivit art. 1084 C. civ. potrivit cărora daunele interese cuprind în genere, pierderea ce a suferit creditorul şi de care a fost lipsit beneficiarul.
Pârâta arată că sentinţa apelată este lovită de nulitate absolută tribunalul pronunţând hotărârea cu încălcarea excepţiilor invocate şi anume excepţia insuficientei timbrări; excepţia de inadmisibilitate pentru lipsa concilierii prealabile şi introducerea acţiunii înainte de împlinirea termenului legal, precum şi neurmarea de către reclamantă a procedurii revizuirii, singura cale procedurală care putea să schimbe cuantumul despăgubirilor acordate printr-o sentinţă irevocabilă. Mai arată că privitor la pretenţia specială de 199.173 lei, a existat o modificare informă care nu cuprinde elementele esenţiale, iar cât priveşte pretenţiile accesorii formulare abia la începutul anului 2007, nu a existat nici somaţie şi nici notificare sau convocare pentru conciliere.
Cu privire la fondul cauzei pârâta arată că acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 992 cu toate că îmbogăţirea fără justă cauze este o instituţie a răspunderii civile incompatibile cu răspunderea contractuală.
Referitor la existenţa sau inexistenţa unei diferenţe de valoare la peretele cortină, pârâta consideră că nu există nici o diferenţă, că din probele administrate nu rezultă că ar exista vreo diferenţă de valoare de recuperat, că pretenţiile reclamantei se referă în mod clar la contravaloarea materialelor recuperate de pârâtă din peretele cortină executat necorespunzător. Se apreciază că materialele au fost facturate de reclamantă şi plătite în întregime de pârâtă.
Prin Decizia nr. 124 din 12 iunie 2008 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei SC R. SRL, a schimbat în parte sentinţa criticată în sensul că a admis în totalitate acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta şi la plata sumei de 598.994 Ron actualizarea creanţei de 199.184,5 Ron şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 4.193 Ron taxă de timbru şi 1.500 Ron onorariu de avocat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că suma solicitată şi precizată este mai mică decât cea rezultată în urma efectuării celor două contraexpertize (de peste 37.000.000 Ron) deoarece prin contraexpertiza contabilă s-au calculat penalităţi până la data întocmirii acesteia şi nu până la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care au fost reziliate contractele. În aceiaşi precizare s-a indicat temeiul de drept al acţiunii ca fiind art. 992 şi art. 969 C. civ., art. 43 C. com. cât şi răspunderea contractuală.
S-a reţinut că pârâta în apel nu a solicitat nici o probă şi nici nu a considerat util şi necesar cauzei readministrarea vreuneia dintre cele efectuate în prima instanţă.
În acest context s-a avut în vedere că anterior acestui ciclu procesual, prin sentinţa nr. 1664 din 24 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7283/1997 a fost admisă în parte acţiunea precizată a reclamantei din dosarele anexate nr. 18659/1997 al Judecătoriei Timişoara şi nr. 2504/1998 al Tribunalului Timiş, pârâta SC A. SA fiind obligată şi la contravaloarea a 45% din peretele cortină, la această dată reclamanta neavând cunoştinţă despre faptul că s-a recuperat 90% din aceasta şi nu 45%, cum de altfel s-a constatat prin expertiza dispusă în cauză în dosarul nr. 7283/1997.
Raportat la probele administrate şi la constatările expertizelor efectuate în cauză, văzând şi dispoziţiile art. 998 şi art. 969 C. civ., s-au admis ca întemeiate capetele de cerere formulate de reclamantă sub aspectul debitului datorat de pârâtă constând în diferenţa de 45% din peretele cortină dobânda aplicată acestui debit, TVA-ul şi penalităţile de întârziere derivate din contract, cât şi sub aspectul dobânzilor şi penalităţilor plătite de reclamantă pentru creanţele bugetare şi creanţele locale cât şi a dobânzii calculate la sumele blocate drept garanţie, sume rezultate din expertize şi la care se va aplica dobânda legală raportat la rata de scont a B.N.R. până la achitarea integrală a acestora.
În acest context, susţine instanţa de apel, se impune admiterea în totalitate a acţiunii reclamantei, prin plată şi a sumei de 598.994,1 lei reprezentând actualizarea creanţei de 199.182,5 Ron conform indicilor de inflaţie calculaţi până la data de 31 decembrie 2006, în dosarul de fond, iar pentru anul 2007 calculaţi conform tabelului anexă raportat la dispoziţiile art. 970 şi art. 981 C. civ. şi având în vedere şi dispoziţiile art. 1084 C. civ.
Cum cauza este comercială, conform art. 43 C. com., creditul reprezintă un element esenţial al activităţii comerciale repararea integrală a prejudiciului cuprinzând atât pierderea efectivă cât şi beneficiul nerealizat reprezentând o reparare integrală.
În ce priveşte criticile pârâtei, instanţa de apel a reţinut că prin reproducerea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în realitate reclamanta, deşi a precizat acţiunea numai în ianuarie 2007, aceasta reprezintă o majorare a pretenţiilor raportat la concluziile expertizelor efectuate în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
S-a avut în vedere că reclamanta a achitat o taxă de timbru mai mare decât trebuia, şi că concilierea directă a fost realizată scopul legii respectiv a art. 720 C. proc. civ. fiind stins respectiv acela care să determine părţile să se aşeze la masa dialogului în vederea soluţionării pe cale amiabilă.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune instanţa de apel a considerat justificată aprecierea instanţei de fond termenul de prescripţie începând să curgă de la data la care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 166/2000 respectiv 30 septembrie 2002, iar întinderea pagubei a fost cunoscută numai în cadrul dezbaterilor din dosarul nr. 306/2003 pe rolul Tribunalului Dolj în care SC A. SA a depus adresa nr. 6361 din 20 mai 2001 prin care recunoaşte că s-a recuperat din peretele cortinei 90% şi nu 45% cum reclamanta avea cunoştinţă până la acel moment.
S-au înlăturat susţinerile apelantei pârâte în sensul că modificarea acţiunii făcută numai în ianuarie 2007 este prescrisă, în realitate nefiind o modificare ci o majorare a pretenţiilor, iar prejudiciul, penalităţile de întârziere, rata inflaţiei şi dobânzile bancare sunt cereri accesorii debitului principal.
Nu s-a reţinut nici excepţia autorităţii de lucru judecat apreciindu-se că cererea reclamantei ce a format obiectul dosarului nr. 7283/1997 nu a avut ca obiect obligarea pârâtei la 90%.
Cu petiţia înregistrată la data de 30 aprilie 2004 pârâta SC A.R.A. SA, filiala Timişoara, a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că prin soluţia dată, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că pârâta a solicitat doar obligarea la suma de 598.994 Ron cu titlu de actualizarea creanţei pretinse, în această sumă fiind incluse atât pretenţiile deduse în prima instanţă cu titlu de cuantum de 546.715 Ron cât şi o sumă suplimentară de 52.279 Ron reprezentând actualizarea pe anul 2007.
Consideră recurenta că a fost obligată la o taxă de timbru de 4.193 Ron deşi în dezbaterile asupra taxei de timbru în faţa instanţei de apel a invocat timbrarea insuficientă a apelului reclamantei.
De asemenea recurenta critică modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii; lipsa concilierii probabile şi introducerea acţiunii înainte de împlinirea termenului legal, ambele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta susţine că între părţi au avut loc două judecăţi având acelaşi obiect şi aceiaşi cauză, ambele finalizate prin hotărâri irevocabile, actul nou depus putând constitui cel mult un termen de revizuire a sentinţei irevocabile şi, în nici un caz, un temei pentru un alt proces.
Au mai făcut obiectul criticilor recurentei atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi modul de interpretare a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Consideră recurenta că deşi au constituit motive de apel, instanţa de control judiciar nu a motivat nimic în legătură cu temeiurile de drept ale cererilor reclamantei.
SC A. SA mai invocă în motivele de recurs lipsa calităţii procesuale pasive, datorită inexistenţei în patrimoniul reclamantei a drepturilor pretinse SC R. SRL cedând cesionarei SC P. SRL Timişoara întreaga creanţă, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 135 din 11 decembrie 2002.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive se reţine că prin actul adiţional nr. 1 la contractul de cesiune de creanţă, aceasta a fost cesionată fără dobânzi, penalităţi şi garanţii care o însoţesc.
Excepţia insuficientei timbrări a fost soluţionată corect, instanţele anterioare considerând că, raportat la minuta timbrării depusă la dosar rezultă că SC R. SRL trebuia să plătească o taxă judiciară de timbru în cuantum de 33.385 lei, fiind achitată o taxă judiciară mai mare, respectiv 33.645 lei.
În temeiul art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 neachitarea diferenţei taxei judiciare de timbru odată cu precizarea acţiunii introductive nu conduce la anularea acestea ca insuficient timbrată.
Din conţinutul dosarului de apel nu rezultă că s-a pus în discuţie timbrajul acestei căi de atac, prin încheierea şedinţei publice din 9 iunie 2008 s-a considerat că suma de 4.193 lei reprezintă taxa de timbru aferentă pretenţiilor solicitate în apel aferente sumei de 546.715 lei.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii datorită lipsei concilierii prealabile, introducerii acţiunii înainte de împlinirea termenului legal şi neurmarea procedurii de revizuire a fost corect soluţionată având în vedere că prin adresa nr. 5968 din 10 mai 2004 şi nr. 102 din 24 mai 2004 înregistrate la SC A. SA concilierea directă a fost realizată.
Chiar dacă aceste încercări de conciliere nu cuprind toate elementele, iar termenul scurs de la data lansată în invitaţie şi data introducerii acţiunii este mai mic de 30 de zile, scopul legii a fost atins numeroasele corespondenţe şi contacte dintre părţi fiind o dovadă a faptului, că SC A. SA avea cunoştinţă despre posibilitatea de a fi soluţionată în instanţă.
Urmează a se înlătura susţinerea recurentei potrivit căreia intimata reclamantă avea la îndemână calea revizuirii având în vedere faptul că actul care a stat la baza litigiului provine de la această societate. Mai mult afirmaţia SC A. SA potrivit căreia actul a fost anterior cunoscut de intimată nu a fost susţinut cu probe.
Excepţia de litispendenţă şi a autorităţii de lucru judecat s-au respins justificat de instanţele anterioare făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. atâta timp cât în dosarul nr. 6110/63/2007 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, intimata a făcut dovada renunţării la capătul de cerere din acţiunea reconvenţională privitor la diferenţa de valoare perete cortină.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei acţiunii s-a reţinut că ultimul act de executare rezultat din pretenţiile anterioare dintre părţi a fost întocmit la data de 9 februarie 2005 în dosarul execuţional nr. 171/2001, iar hotărârea definitivă şi irevocabilă a fost pronunţată la data de 30 septembrie 2002, cererea reclamantei fiind introdusă în iunie 2004, după efectuarea concilierii prealabile.
Or, actul ce stă la baza prezentului litigiu provine de la recurenta-pârâtă, depus în litigiul ce se poartă pe rolul Tribunalului Dolj în anul 2003.
În ceea ce priveşte criticile prin reproducerea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., se reţine că precizarea la acţiune din ianuarie 2007 reprezintă o majorare a pretenţiilor raportat la concluziile expertizelor efectuate în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat la probele administrate şi la constatările expertizelor efectuate în cauză, s-au apreciat corect temeiurile legale invocate, respectiv art. 998 şi 969 C. civ., şi s-a dovedit întemeiate pretenţiile deduse judecăţii.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA, FILIALA TIMIŞOARA, împotriva deciziei nr. 124/A din 12 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC R. SRL TIMIŞOARA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2364/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2441/2009. Comercial → |
|---|
