ICCJ. Decizia nr. 2361/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2361/2009
Dosar nr. 18883/3/2007
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 mai 2007 reclamanta A.U. Bucureşti SA Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să o oblige la plata sumei de 17.796.455,76 Ron, echivalentul a 7.336.022 dolari SUA la cursul Ron/dolari SUA afişat de BNR valabil la data de 15 mai 2007 (1 dolari SUA =2,4259 Ron), reprezentând prejudiciul calculat pentru perioada 4 aprilie 2000 (data eliberării certificatului de atestate a certificatului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de M.F.P.C. în favoarea SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti) â€" 23 ianuarie 2007, data respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuirii formulată împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat în cererea sa că, în fapt, pârâta a depus cerere la Ministerul Transporturilor pentru aprobarea documentaţiei pentru stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul RA A.B.B. în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 387.514,68 mp în baza HG nr. 834/1991, documentaţia cuprinzând şi procesele verbale de vecinătate încheiate între pârâtă şi vecinii săi, procese verbale pentru care s-a constituit o comisie care a indicat la nord ca vecini Staţiunea Didactică Experimentală şi care avea obligaţia să identifice toate societăţile aflate pe terenul pentru care se solicita certificatului de atestare a dreptului de proprietate precum şi posesorii terenurilor şi clădirilor.
A mai arătat că în realitate la nord de A.B.B. se află A.U. Bucureşti SA Bucureşti care a fost înfiinţată încă din 1964 şi aşa cum rezultă din încheierea nr. 1018 din 23 februarie 2001 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus întocmirea C.F. nr. 15865, înscrierea dreptului de folosinţă asupra terenului în partea a III-a din C.F. 8741 şi în părţile I şi a II-a din C.F. 15865 şi intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor C.1 â€" C.30 prin transcrierea în C.F. 8541, astfel că în proceselor verbale de vecinătate au existat date neconforme cu realitatea, precizând că încă din anul 1997 la sediul Ministerului Transporturilor s-au încheiat două minute prin care reprezentanţii celor două părţi au încercat să găsească o soluţie în problema diferendului legat de delimitarea terenului pe care fiecare din acestea îl are în administrare şi că tot în anul 1997 pârâta a înaintat Oficiului de cadastru şi Organizarea Teritoriului Bucureşti adresa nr. 6834 din 3 decembrie 1997 prin care îi solicita să nu avizeze niciun document privind statutul juridic al terenului pe care funcţionează societatea reclamantă.
A mai arătat că M.T.C.T. a eliberat pârâtei certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi pentru suprafaţa deţinută de societatea reclamantă, certificat care a fost atacat în instanţă, iar prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul societăţii reclamante, a anulat parţial, pentru suprafaţa de 89.839 mp, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat şi a obligat M.T.C.T. să emită în favoarea societăţii reclamante certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 89.839 mp situat în Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 40 sector 1.
Drept urmare M.T.C.T. a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1348 din 19 februarie 2007 pentru A.U. Bucureşti SA Bucureşti pentru suprafaţa de 89.830 mp, litigiul fiind finalizat la 23 ianuarie 2007 prin respingerea cererii în revizuire ca inadmisibilă.
A precizat reclamanta că în condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. există fapta ilicită a prepusului, respectiv membrii comisiei constituită din angajaţi ai societăţii pârâte, există prejudiciul în sumă de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022,04 dolari SUA concretizat prin lipsa de folosinţă a terenului, imposibilitatea încheierii de contracte cu diferite societăţi în scopul desfăşurării de activităţi, imposibilitatea desfăşurării de activităţii ca urmare a blocării de reprezentanţii pârâtei a accesului aeronavelor societăţii reclamante pe pista de decolare-aterizare, imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţii, menţionând de asemenea că după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pârâta a arat calea de rulare de la parcarea avioanelor la pista de aterizare-decolare a pârâtei, pista fiind publică, destinată uzului public şi a solicitat reclamantei chirie de 1 dolari SUA/mp pe lună pentru terenul în suprafaţă de 89.830 mp, totul culminând cu înstrăinarea prin schimb a unei porţiuni de teren din această suprafaţă.
La data de 26 iunie 2007 pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâţilor R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R. şi A.M. solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenţii, pârâţii să fie obligaţi să-i achite suma de 17.796.455,76 Ron echivalentul a 7.336.022 dolari SUA la cursul BNR valabil la 15 mai 2007 cu cheltuieli de judecată şi a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins acţiunea principală formulată de reclamantă şi a anulat ca netimbrată cererea pârâtei de chemare în garanţie a numiţilor R.N.G., O.M.(I.), F.L., V.R. şi A.M., aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că data de 11 august 2000 este data la care reclamanta a cunoscut paguba şi cunoscând faptul că termenul de prescripţie curge de la momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, prin acţiunea introdusă la 29 mai 2007 a fost depăşit termenul de prescripţie de trei ani, constatându-se intervenită prescripţia. Instanţa de fond a reţinut momentul când păgubitul a cunoscut prejudiciul ca fiind data de 11 august 2000 deoarece la acea dată au fost chemaţi în judecată pârâţii M.T.C.M., SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Municipiul Bucureşti pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie tribunalul a constatat că această cerere nu a fost timbrată.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată, reclamanta A.U. Bucureşti SA Bucureşti a formulat apel care a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 150 din 20 martie 2008 conform căreia a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe în legătură cu pretenţiile reclamantei corespunzătoare perioadei de 30 mai 2004 â€" 23 ianuarie 2007, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat prescris dreptul la acţiune, soluţie întemeiată pe o corectă analiză a situaţiei de fapt şi de drept (art. 7, art. 8, art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958), prescripţia extinctivă începând cu 11 august 2000, dar în ceea ce priveşte intervalul 30 mai 2004 - 23 ianuarie 2007, pentru fiecare moment în care acţiunea prejudiciabilă a pârâtei a continuat, prin menţinerea faptului generator al pagubei, prescripţia generală a dreptului la acţiune al reclamantei nu este încă împlinită, iar acţiunea în dezdăunare formulată la 30 mai 2007 răspunde exigenţelor impuse de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs.
Reclamanta A.U. Bucureşti SA Bucureşti a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul casării în totalitate a sentinţei comerciale nr. 13759 din 21 noiembrie 2007. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând că dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 trebuiau interpretate în coroborare cu art. 1000 alin. (3) C. civ. care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, dispoziţii care constituie temeiul de drept al acţiunii şi că s-a aflat în imposibilitatea de a cuantifica prejudiciul prin întocmirea defectuoasă a documentaţiei pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate determinată de nefinalizarea litigiului, până la momentul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate respectiv 10 octombrie 2006, acest act s-a bucurat de prezumţia de legalitate, termenul general de prescripţie de 3 ani începând să curgă la data finalizării litigiului respectiv la 10 octombrie 2006, fiind evident că faptul ilicit a fost determinat prin hotărârea judecătorească de la acea dată iar nu de la data când a fost atacat actul administrativ în justiţie, când nu exista un fapt ilicit cauzator de prejudicii.
Pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti a cerut potrivit art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ., fie casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare fie modificarea în parte şi în consecinţă respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel îndreptată împotriva sentinţei comerciale nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pentru pretenţiile formulate de A.U. Bucureşti SA Bucureşti, în perioada 30 mai 2004 â€" 23 ianuarie 2007 şi menţinerea hotărârii instanţei de apel sub aspectul menţinerii dispoziţiilor hotărârii primei instanţe de respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată pentru pretenţiile formulate de S.C. A.U. Bucureşti SA Bucureşti pentru perioada 4 aprilie 2000 â€" 20 mai 2007.
Conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât nu s-a solicitat ca instanţa să desfiinţeze hotărârea atacată, instanţa fiind investită doar cu soluţionarea excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune. Pe de altă parte a invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susţinând că prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcând principiul contradictorialităţii, nefiind asigurat dreptul la apărare cu privire la discutarea ipotezei îmbrăţişate în ceea ce priveşte intervenţia prescripţiei doar pentru intervalul 4 aprilie 2000 â€" 30 mai 2004.
Cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pune în discuţie contradicţia între considerente şi dispozitiv întrucât cenzurarea motivelor de apel nu putea conduce decât la respingerea acestuia, pe de altă parte contradicţia fiind determinată de faptul că acţiunea s-a apreciat a fi prescrisă întrucât dreptul material la acţiune s-a născut la 11 august 2000 şi aceeaşi instanţă a apreciat pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2004 şi 23 ianuarie 2007, că dreptul la acţiune nu este prescris, anihilându-şi astfel propria argumentaţie cum că dreptul material la acţiune s-a născut la 11 august 2000.
Invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) art. 8 alin. (1), din Decretul nr. 167/1958 întrucât conform acestor dispoziţii legale momentul la care se naşte dreptul material al acţiunii în cazul răspunderii civile delictuale este limitat doar la două elemente: data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască pretinsa pagubă şi data la care acelaşi reclamant l-a cunoscut sau trebuia să-l cunoască pe cel care în opinia sa răspundea de prejudiciu, fără a avea în vedere întinderea în timp a prejudiciului.
La data de 17 martie 2009 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţie care vizează fondul litigiului şi care urmează a fi respinsă faţă de împrejurarea că în condiţiile cerute de dispoziţiile legale precizate a fi temeiul de drept al acţiunii, Curtea constată îndeplinită cerinţa existenţei identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A.U. Bucureşti SA Bucureşti se constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru considerentele expuse în continuare.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia iar art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1954 republicat, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Art. 1000 C. civ. reglementează răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor şi prevede în alin. (1) că suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, iar alin. (3) stăpânii şi comitenţii de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Analizând recursul prin prisma art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. raportat la art. 1000 alin. (3) C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 Curtea constată că în mod greşit cele două instanţe au stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, respectiv 11 august 2000, în opinia instanţei de fond, acesta fiind momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, termen care raportat la data de 22 mai 2007 când s-a introdus acţiunea a determinat respingerea acţiunii ca prescrisă şi 11 august 2000, în opinia instanţei de apel termen de la care prescripţia extinctivă a curs continuu dar, cu precizarea, că pentru intervalul 30 mai 2004 â€" 23 ianuarie 2007 prescripţia dreptului la acţiune nu este împlinită deoarece faptul generator al pagubei a determinat pentru fiecare moment, acţiunea prejudiciabilă a pârâtei, deoarece dreptul la despăgubire se naşte cu fiecare unitate de timp în care faptul prejudiciabil este manifest, astfel că numai pentru intervalul 4 aprilie 2000 â€" 29 mai 2004 dreptul la acţiune este prescris, acţiunea fiind introdusă în termen pentru perioada 30 mai 2004 â€" 23 ianuarie 2007.
Actul juridic dedus judecăţii a fost interpretat greşit din perspectiva interpretării greşite a art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi ale art. 1000 alin. (3) C. civ., dar şi cu aplicarea greşită de către instanţa de apel care a invocat în motivarea sa ca temei legal numai art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Este clar că ne aflăm în situaţia acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită reglementată de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 republicată şi în asemenea cazuri prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Data când păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspundea de ea a fost data când a fost soluţionat recursul declarat de SC A.U. Bucureşti SA Bucureşti împotriva sentinţei civile 489 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a casat sentinţa atacată şi în consecinţă a fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de M.T.T.C. pentru SN A.I. B.B. SA, în ce priveşte terenul în suprafaţă de 89.830 mp teren, când M.T.T.C. a fost obligat să emită, pentru SC A.U. Bucureşti SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp teren.
La această dată s-a constatat de către instanţa de judecată că în raportul dintre cele două părţi privind dobândirea dreptului de proprietate a terenului în suprafaţă de 89.830 mp, pârâta a săvârşit faptul ilicit care a determinat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aşa încât momentul determinant în introducerea acţiunii pentru repararea prejudiciului este chiar momentul când s-a cunoscut faptul ilicit determinant în producerea pagubei. La data când a fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a avut certitudinea producerii prejudiciului şi a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspundea de ea.
Faţă de această împrejurare raportând data producerii pagubei 10 octombrie 2006 la momentul introducerii acţiunii respectiv 29 mai 2007, faţă de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 republicat, conform căruia termenul de prescripţie este de 3 ani, Curtea constată că acţiunea nu este prescrisă, motiv pentru care urmează a se casa Decizia atacată, a admite apelul formulat de reclamantă şi în consecinţă urmează a fi desfiinţată sentinţa instanţei de fond şi trimisă cauza pentru judecarea acţiunii în pretenţii formulată de reclamanta A.U. Bucureşti SA Bucureşti, care în baza dreptului său de dispoziţie şi-a calificat acţiunea ca o acţiune în răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întemeiată pe art. 1000 alin. (3) C. civ., având drept premisă ideea de risc, în sensul că pârâta a tras foloase din activitatea prepusului şi suportă consecinţele nefavorabile ale acestei activităţi â€" ubi emolumentum ibi onus â€", riscul propriu al comitentului, ce decurge din dreptul său de a culege beneficiile activităţii.
Referitor la recursul declarat de pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti care a solicitat pentru motivele invocate conform art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. să se constate că acţiunea este în totalitate prescrisă motiv pentru care hotărârea instanţei de fond este legală, Curtea constată că niciunul dintre motivele invocate de recurenta pârâtă nu converg spre modificarea deciziei în sensul menţinerii hotărârii instanţei de fond întrucât aşa cum s-a arătat mai sus acţiunea a fost introdusă în termenul legal.
Cum excepţia prescripţiei acţiunii a fost soluţionată irevocabil în sensul arătat, recursul se va respinge.
Odată cu soluţionarea acţiunii în fond se va soluţiona şi problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti.
Admite recursul reclamantei A.U. Bucureşti SA Bucureşti împotriva deciziei nr.150 din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, pe care o casează.
Admite apelul reclamantei, desfiinţează sentinţa comercială nr. 13759 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge recursul formulat de pârâta SN A.I. B.B.A.V. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2360/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2364/2009. Comercial → |
|---|
