ICCJ. Decizia nr. 2368/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2368/2009
Dosar nr. 2907/1/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.P.C. SRL Brăila l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin D.L. pentru U.M. Târgovişte pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să o oblige la plata contravalorii lucrărilor de amenajări efectuate cu ocazia derulării în parte a contractului de prestări servicii A83/02 şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei până la data formulării acţiunii.
A motivat cererea arătând că între cele două părţi a fost încheiat, ca urmare a unei licitaţii publice organizată în baza OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, contractul de prestări servicii A83/02 având ca obiect hrănirea a 200 de militari în termen din Garnizoana Târgovişte pentru 48 de luni (9 octombrie 2002 – 9 octombrie 2006), motiv pentru care în derularea contractului au fost necesare amenajări la spaţiile de hrănire conform unui proiect aprobat de pârâtă, respectiv hidroizolaţie la Pavilionul C – bloc alimentar, constând în desfacerea hidroizolaţiei vechi, refacerea şapei, adăugarea stratului de silicat de sodiu, montat strat suport, montare barieră de vapori, strat hidroizolaţie, strat ardezie şi lucrări interioare la Pavilionul C – bloc alimentar constând în montarea tâmplărie din aluminiu, montare faianţă, gresie, zugrăveli interioare, vopsitorii, suport pardoseală siliciu, refacerea instalaţiei electrice, termice, refacerea instalaţiei de ventilaţie, montarea unei hote noi şi montarea de jaluzele verticale, toate aceste lucrări sporind valoarea imobilului cu suma de 294.394 Ron.
A mai precizat că pârâta nu a respectat contractul încheiat în sensul că hrana a fost asigurată doar pentru 166 de militari în termen şi nu pentru 200 militari în termen prevăzut de contract, motiv pentru care activitatea de prestări fiind nerentabilă economic, a procedat la rezilierea contractului conform art. 20 alin. (2), prejudiciul suferit de societate fiind de 294.394 Ron. Încercarea de conciliere pe care a promovat-o nu s-a soldat cu o soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
Reclamanta a precizat că temeiul de drept al acţiunii este art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 969 C. civ.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa reţinând că având în vedere cuantumul pretenţiilor care este peste 330.900 Ron, competenţa aparţine tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială aceasta este atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia cererea se soluţionează la instanţa de la sediul principal al pârâtei.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, de contencios administrativ, a respins cererea reclamantei reţinând că pârâta nu şi-a asumat obligaţia asigurării la hrană a 200 militari în termen, nici o menţiune de acest fel nefiind prevăzută de art. 12 referitor la responsabilităţile achizitorului, ci, doar art. 2 din contract prevede că efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană va fi de aproximativ 200 de militari, ceea ce exclude o obligaţie imperativă pentru pârâtă.
De asemenea, a reţinut că reclamanta şi-a asumat expres prin contract obligaţia de a reabilita staţiile şi utilităţii aferente hrănirii militarilor precum şi utilarea acestora pe cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli, astfel încât culpa rezilierii contractului aparţine în exclusivitate reclamantei.
Cu privire la excepţia de neexecutare a contractului invocată de reclamantă aceasta nu poate fi reţinută de instanţă, întrucât excepţia respectivă constituie un mijloc de apărare a unei părţi ce este chemată în judecată pentru executarea unor obligaţii şi care opune excepţia de neexecutare arătând că în mod corect refuză executarea obligaţiei atâta timp cât cealaltă parte nu şi-a executat obligaţiile iar în speţă, reclamanta a reziliat unilateral contractul şi tot ea este cea care a acţionat-o în judecată pe pârâtă
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A.P.C. SRL Brăila, în considerentele hotărârii reţinând că potrivit art. 11 alin. (2) şi (4) din contractul A883/2002 apelanta s-a obligat să reabiliteze şi să modernizeze staţiile şi utilităţile aferente hrănirii pe cheltuiala sa fără recuperarea acestor cheltuieli şi că potrivit punctului 3 lit. b) din convenţia Ax A 883 din 9 octombrie 2002 dotările cu materiale de resortul hrănirii şi instalaţiei de mică mecanizare se face de apelantă până la concurenţa sumei de 3,7 miliarde pe cheltuiala sa fără recuperarea acestora, astfel că potrivit art. 969 convenţia părţilor este legea părţilor şi nimeni nu poate să o pună la îndoială sub aspectul legalităţii.
A mai reţinut instanţa de apel că nu există nicio dispoziţie contractuală prin care pârâta să-şi fi asigurat 200 de militari în termen care să beneficieze de serviciile de hrănire, situaţie care demonstrează că în modul de executare al contractului pârâta nu a avut nicio culpă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Prin încheierea nr. 1073 din 14 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o secţiei comerciale deoarece natura pricinii este comercială, iar prin încheierea de la 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a dispus citarea reclamantei prin lichidatorul S.Q. SRL Bacău.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi în consecinţă desfiinţarea hotărârii şi admiterea acţiunii privind obligarea pârâtei la plata daunelor în cuantum de 294.394 Ron, temeiul de drept al recursului fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că hotărârea pronunţată se bazează pe o greşită interpretare a prevederilor legale invocând nerespectarea art. 2 pct. 1 din contractul de prestări servicii A.883/2002 care atestă culpa pârâtei în executarea obligaţiilor comerciale determinantă în rezilierea contractului conform pactului comisoriu stipulat la art. 20 pct. 1 din contract.
A invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 1322 C. civ., cu privire la „exceptio non adimpleti contractus" potrivit căruia oricare dintre părţile unui contract sinalagmatic este îndreptăţit să refuze să-şi execute obligaţia proprie cât timp cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă, instanţa aflându-se într-o eroare cu privire la această prevedere legală întrucât aplicarea ei nu este condiţionată de promovarea unei acţiuni civile de către cealaltă parte a contractului sinalagmatic. A precizat că un număr aproximativ „înseamnă ceva care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat" iar coroborat cu regula executării contractelor cu bună credinţă de către părţile contractante, rezultă că pârâta era în mod vădit în culpă contractuală, asigurarea de către pârâtă a unui număr de 200 militari fiind de esenţa acestui contract, obligaţie fără de care contractul nu s-ar fi încheiat.
Cu privire la investiţii instanţa s-a aflat în eroare când a analizat art. 4 din contract şi nu art. 11 pct. 18 şi subpunctele 2 şi 3 din contract.
Recursul este nefondat.
Analizând recursul prin perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, se constată că motivul referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 2.1 coroborat cu art. 20.1 din contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Art. 2.1 din contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 prevede ca „prestatorul se obligă să presteze serviciile de alimentaţie publică, preparare şi servire a hranei, începând cu dat de 28 octombrie 2002 pe o perioadă de până la 48 luni. Valoarea contractului se va calcula anual după primirea bugetului aprobat şi destinat pentru această activitate. Efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană va fi aproximativ 200 militari, aparţinând unităţilor militare din Garnizoana Târgovişte".
Art. 20.1 din acelaşi contract, prevede că „nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una din părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de servicii şi de a pretinde plata de daune interese", rezilierea contractului putând interveni numai după notificarea prealabilă a achizitorului şi de acordarea unui preaviz de minim 60 de zile.
Ca urmare, se constată că prin contractul încheiat părţile au stabilit de comun acord că efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană este de aproximativ 200 de militari în termen şi nu 200 de militari în termen astfel încât numărul de 166 de militari în termen se încadrează în acordul celor două părţi. Că intenţia părţilor la încheierea contractului a fost aceea de a asigura hrana unui efectiv aproximativ de militari în termen rezultă şi din art. 12.1 – (1) alin. (3) şi (4) potrivit cărora achizitorul, respectiv pârâta din cauza de faţă, s-a obligat să comunice zilnic, până la ora 11,00, situaţia efectivelor care se alocă la drepturi pentru ziua următoare. În acest context este lesne de înţeles că părţile nu au stabilit la încheierea contractului un număr fix de militari în termen cărora să le fie alocat dreptul la masă, achizitorul putând aprecia în limitele numărului aproximativ stabilit în contract câţi militari în termen au dreptul de hrană, astfel că prin contractul încheiat prestatorul i-a dat dreptul achizitorului să stabilească şi să comunice numărul militarilor în termen care au dreptul la hrană, apreciind în limita prevederii de aproximativ 200 militari în termen.
Cu privire la motivul invocat tot în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 11 pct. 18 subpunctele 2 şi 3 din contractul de prestări servicii care face obiectul prezentei cauze, se constată că subpunctul 2 prevede că prestatorul are responsabilitatea să „reabiliteze spaţiile şi utilităţile aferente clădirii, precum şi utilarea acestora pe cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli prin facturile introduse la plată", iar subpunctul 3 prevede că prestatorul are obligaţia îmbunătăţirii „sistemului de hrănire prin dotarea sălilor de mese şi a bucătăriei", pentru amortizare fiind stabilită o formulă de apreciere a valorii bunului achiziţionat. Subpunctul 4 al aceluiaşi articol prevede că nu intră în categoria tehnicilor şi categoria de resortul hranei, prevăzute la pct. 3 modernizarea staţiilor aferente hrănirii, dotările şi utilările aduse acestora, care sunt procurate/executate de către prestator ca urmare a angajamentelor asumate, dacă au constituit criteriul de departajare în actul final de adjudecare a ofertei câştigătoare, aceste materiale, dotări şi utilităţi fiind suportate integral de către agentul economic, fără recuperarea lor prin facturile introduse la plată.
De reţinut este faptul că prin acţiunea introductivă reclamantul având calitatea de prestator în contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 a solicitat obligarea pârâtei achizitoare la plata contravalorii lucrărilor de amenajări efectuate cu ocazia derulării contractului de prestări servicii, respectiv toate investiţiile efectuate la Garnizoana Târgovişte a cărei valoare a fost deja stabilită în procesul verbal de recepţie la suma de 294.394 lei, nefăcând o distincţie a acestor investiţii în funcţie de dispoziţiile subpunctelor 2, 3 şi 4 din contractul mai sus menţionat sau de alte dispoziţii, pentru ca instanţa să poată constata legalitatea aplicării corecte a acestora sau încălcarea lor.
În acest context şi faţă de împrejurarea că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere decât numai pentru motive de nelegalitate, recursul nefiind o cale devolutivă de atac ci o cale extraordinară de atac, Curtea nu analizează probatoriile pe care recurentul le-a invocat în stabilirea situaţiei de fapt, acestea intrând în atribuţiile instanţelor de fond şi apel, aşa încât această critică abordând un motiv de netemeinicie urmează a fi respins.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului invocată de recurent, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă întrucât excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiilor ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii, partea care o invocă obţinând, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii, până la momentul în care cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin şi de îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Această excepţie are ca temei juridic interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligaţii constituie cauza juridică a obligaţiei corelative, fiecare dintre obligaţiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte implicând astfel simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocarea excepţiei de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată.
Excepţia de neexecutare a contractului este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească îndatoririle contractuale pe care şi le-a asumat.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 1322 care este o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului în materie de vânzare, art. 1322 C. civ., stabilind că vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată. Este fără tăgadă că nu ne aflăm în situaţia unui contract de vânzare-cumpărare şi că excepţia de neexecutare a contractului nu poate fi invocată decât între părţi, fără a fi necesar a se pronunţa instanţa judecătorească.
Ca urmare reclamantul ar fi trebuit să opună pârâtei excepţia de neexecutare a contractului în faza de executare a contractului cu privire la neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, situaţie faţă de care cel căruia i s-a opus excepţia, constatând că aceasta nu este întemeiată să sesizeze instanţa judecătorească, în această perioadă intervenind efectul suspensiv al executării contractului.
Cum însă reclamantul a înţeles să ceară în conformitate cu art. 20 din contract, rezilierea acestuia, existând şi un act de conciliere a litigiului în care părţile şi-au tranşat pretenţiile, Curtea constată că nu ne aflăm în situaţia invocării excepţiei de neexecutare a contractului, acţiunea fiind formulată după încetarea efectelor contractului de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002.
Faţă de considerentele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.P.C. SRL prin lichidator S.Q. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 174 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2370/2009. Comercial → |
|---|
