ICCJ. Decizia nr. 2381/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2381/2009

Dosar nr. 11208/3/2008

Şedinţa publică din 13 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SA B.C.R. A. SA Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige la plata sumei de 26.842 euro reprezentând dauna produsă la autoturismul proprietate personală M.B., ca urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 16 august 2007, autoturismul fiind asigurat cu poliţa de asigurare C.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.N. în contradictoriu cu pârâta SA B.C.R. A. SA Bucureşti, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 7701 din 19 iunie 2008.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 4 din 8 ianuarie 2009.

Considerând nelegală Decizia pronunţată de instanţa de apel, reclamanta S.N. a declarat recurs împotriva acesteia, solicitând casarea deciziei comercială nr. 4 din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului spre rejudecarea fondului, aceleiaşi instanţe, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs pe care însă nu l-a timbrat.

Or, este de reţinut că în conformitate cu dispoziţiile înscrise în art. 9 din OG nr. 32/1995 şi art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 modificată şi art. 35 pct. 1 şi 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează ca netimbrată.

Constatând că recurenta reclamantă, deşi a fost citată cu menţiunea de a timbra recursul cu suma de 6.462 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, urmând ca recursul declarat în cauză să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta S.N. împotriva deciziei nr. 4 din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a VI a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2381/2009. Comercial