ICCJ. Decizia nr. 2396/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2396/2009
Dosar nr. 34021/3/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1939 din 11 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu nr. 8175 din 1 aprilie 2005, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 740.079.858 lei (ROL), cu titlu de debit principal şi la plata sumei de 225.776.846 lei (ROL) cu titlu de dobândă legală aferentă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 31.082.335 lei (ROL). Cererea a fost motivată în sensul că este beneficiara a 40 % din valoarea încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare acţiuni, sumă care se lasă gratuit la dispoziţia societăţii, dar din care nu a primit decât suma de 314.068.642 lei cu O.P. nr. 3150 din 9 iulie 2003. În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 55/1996, HG nr. 100/1996, OUG nr. 59/1997, OUG nr. 88/1997.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia prescripţiei extinctive.
Prin sentinţa civilă nr. 5599 din 2 iunie 2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea ca prescrisă.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 497 din 24 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 29333/3/2005.
Prin Decizia comercială nr. 2473 din 21 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 29333/3/2005, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, decizie care a fost modificată în tot în sensul admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi a fost înregistrat cu numărul 3402/3/2007.
La termenul din data de 12 noiembrie 2007 pârâta a depus o completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A susţinut că art. 8 din Legea nr. 55/1995, care conferea facilitatea invocată de reclamantă, a fost abrogat prin OUG nr. 59/1997, astfel că referirea din OUG nr. 88/1997 la sistemul de facilităţi prevăzut de Legea nr. 55/1995 nu poate avea în vedere decât forma în care se găsea această lege la momentul intrării în vigoare a ordonanţei, şi din care art. 8 fusese abrogat.
În apărare, reclamanta a precizat că pârâta i-a virat o parte din suma datorată, situaţie care reiese şi din protocolul nr. 201/II încheiat la data de 4 iunie 2003 şi a invocat prevederile Legii nr. 551/1995 şi ale art. 4 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 59/1997.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a indicat ca temei al acţiunii prevederile art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare (M. Of. nr. 122/19.06.1995). Conform acestui text de lege, „(1) Din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de până la 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăţi comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia debitelor restante din aplicarea unor sancţiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiţii productive. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat, care devin exigibile după această dată".
De asemenea, a mai invocat şi dispoziţiile HG nr. 100/1996.
S-a arătat că SC C. SA a fost privatizată în baza contractelor de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 444 din 16 mai 1996, nr. 445 din 16 mai 1996, nr. 446 din 16 mai 1996, nr. 472 din 27 mai 1996, nr. 473 din 27 mai 1996 şi nr. 521 din 29 mai 1996.
Prin OUG nr. 37/1997 a fost modificat art. 8 alin. (1) – (3) din Legea nr. 55/1995 în sensul indicării destinaţiei sumelor care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţii comerciale privatizate.
OUG nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar (M. Of. nr. 267/6.10.1997) prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) a abrogat expres art. 8 din Legea nr. 55/1995 astfel cum a fost modificat.
OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale (M. Of. nr. 381/29.12.1997) a abrogat, prin art. 44, Legea nr. 55/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, „Sistemul de facilităţi privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, la Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului şi la bugetele locale, potrivit ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 15/1997 şi nr. 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
S-a menţionat că textul art. 36 alin. (1) din OUG nr. 88/1997 este aplicabil unei alte ipoteze decât cea din cazul de faţă, având în vedere procedurile de privatizare aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Interpretând modificările legislative, instanţa a considerat că deşi Legea nr. 55/1995 a fost abrogată expres prin OUG nr. 88/1997, totuşi, prin prevederile art. 36 alin. (2), legiuitorul a ales să confere ultraactivitate legii vechi în materia sistemului de facilităţi privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor privatizate. Legea nr. 51/1995 urma însă să se aplice în continuare, în temeiul dispoziţiilor tranzitorii ale OUG nr. 88/1997, în forma în care ea era în vigoare la data intrării în vigoare a OUG nr. 88/1997. Cu alte cuvinte, OUG nr. 88/1997 nu putea avea în vedere decât Legea nr. 55/1995, în forma în care aceasta se găsea la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 88/1997. Or, art. 8 din Legea nr. 55/1995 fusese abrogat în mod expres prin OUG nr. 59/1997, ceea ce înseamnă că OUG nr. 88/1997 nu a putut avea în vedere acest articol.
S-a arătat că nu poate fi primită susţinerea reclamantei dedusă din aplicarea art. 4 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 59/1997.
Art. 4 alin. (1) din OUG nr. 59/1997 are în vedere ipoteza, distinctă de cea supusă analizei din cauza de faţă, în care procedura de privatizare fusese deja demarată la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 59/1997 (M. Of. nr. 267/6.101997), însă nu fusese finalizată până la acest moment. În această situaţie, legiuitorul a preferat să acorde ultraactivitate legii vechi.
Alin. (2) al art. 4 din OUG nr. 59/1997 are în vedere cealaltă ipoteză, în care contractele de vânzare - cumpărare fuseseră deja încheiate la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 59/1997. În această ipoteză, OUG nr. 59/1997 se aplică doar pentru viitor, stabilind regimul juridic al sumelor aferente ratelor din contractele de privatizare care ar fi urmat să devină exigibile după intrarea în vigoare a OUG nr. 59/1997.
S-a concluzionat că este exclusă de la aplicare prevederea cuprinsă la art. 8 din Legea nr. 55/1995, pe care chiar art. 5 din OUG nr. 59/1997 a abrogat-o, astfel că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1939 din 11 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal reclamanta SC C. SA
Aceasta a criticat-o pentru motivul că prima instanţă a interpretat greşit legea. Astfel, a susţinut că nu a fost abrogat textul de lege prin care se lăsa cu titlu gratuit 40 % din suma încasată la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, şi în cazul de faţă, contractele au fost încheiate în anul 1996, în baza Legii nr. 55/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 436 din 6 octombrie 2008, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei 105.414,85 lei facilităţi băneşti şi 22.577,68 lei dobândă legală. Ulterior, prin încheierea din 7 octombrie, instanţa, din oficiu, a îndreptat eroarea materială din dispozitivul deciziei în sensul că suma corectă reprezentând facilităţi băneşti este de 74.007,98 lei şi nu 105.414,85 lei, cum din eroare s-a consemnat.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a încheiat contractele de privatizare în anul 1996 când erau în vigoare dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 care recunoşteau dreptul societăţii privatizate de a i se lăsa, cu titlu gratuit, o cotă din sumele cuvenite F.P.S. pentru acţiunile vândute, iar obligaţia de plată a sumelor potrivit acestor dispoziţii a devenit exigibilă la data de 10 aprilie 2003 când a fost achitată ultima rată din preţul acţiunilor. Abrogarea ulterioară a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin OUG nr. 59/1997 nu poate afecta dreptul născut şi câştigat anterior al reclamantei întrucât legea civilă dispune numai pentru viitor şi nu are putere retroactivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. solicitând admiterea recursului său şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.
În motivarea recursului său recurenta critică Decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
După ce recurenta – pârâtă face o trecere în revistă a actelor normative succesive care, în opinia ei, se aplică prezentei cauze, ajunge la concluzia că la data scadenţei ratelor din perioada august 1996 – iunie 2000 nu mai exista temei legal pentru acordarea sumelor cu titlu gratuit, legiuitorul abrogând expres textul în baza cărora se acordau. Recurenta susţine că analizând în timp evoluţia cadrului legal, actul normativ subsecvent, incident în cauză, îl constituie OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale [(în mod expres prevederile art. 44 alin. (1)] şi, prin urmare, trimiterea la art. 8 din Legea nr. 55/1995 ca sursă a sistemului de facilităţi nu poate fi luată în considerare. Cum intimata – reclamantă a încheiat contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni în anul 1996 iar dispoziţia cu privire la aplicabilitatea facilităţilor şi asupra ratelor devenite exigibile ulterior a Legii nr. 55/1995 a fost abrogată şi nu se regăseşte în normele tranzitorii conţinute de art. 4 din OUG nr. 59/1997 şi art. 36 din OUG nr. 88/1997, rezultă că instanţa de apel a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a legii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, în raport de succesiunea lor în timp şi momentul naşterii dreptului reclamantei – intimate la restituirea unei părţi din preţul acţiunilor achitat în procesul de privatizare al societăţii intimate.
Astfel, s-a reţinut în mod corect că, întrucât contractele de privatizare prin vânzarea – cumpărarea de acţiuni s-au încheiat toate în 1996, drepturilor şi obligaţiilor părţilor născute din aceste contracte li se aplică prevederile Legii nr. 55/1995 sub imperiul căreia s-au născut, inclusiv prevederile art. 8 privind acordarea unor facilităţi ce se plăteau societăţii cu o destinaţie reglementată. Abrogarea ulterioară a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin OUG nr. 59/1997 nu poate afecta dreptul născut şi câştigat anterior al reclamantei, în temeiul prevederilor legale în vigoare la data privatizării societăţii comerciale şi conform principiului aplicării în timp a legii civile „tempus regit actum" şi că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 1 C. civ., legea civilă dispune numai pentru viitor şi nu are putere retroactivă. Din acest punct de vedere nu are relevanţă împrejurarea că unele drepturi şi obligaţii, stabilite de lege sub imperiul căreia s-a încheiat contractul, s-au exercitat sau au devenit exigibile pe parcursul executării succesive a contractului, sub imperiul unei legi noi care a abrogat-o pe cea veche.
De altfel, este relevant sub aspectul poziţiei pârâtei şi temeiniciei criticilor acesteia prin prezentul recurs faptul că prin protocolul nr. 201/II din 4 iunie 2003, încheiat între părţi, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a acceptat plata unei părţi din suma reprezentând facilităţi acordate reclamantei în temeiul aceloraşi prevederi legale despre care, susţine, inclusiv în recurs, că nu sunt aplicabile în cauză.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 6 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2394/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2407/2009. Comercial → |
|---|
