ICCJ. Decizia nr. 2394/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2394/2009
Dosar nr. 37590/3/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 31 octombrie 2007, reclamantul P.C.M., în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC N. SA Pantelimon, solicitând ca instanţa să anuleze hotărârea A.G.E.A. SC N. SA din 21 septembrie 2007 prin care s-a decis reducerea capitalului social al societăţii, hotărâre pe care consideră că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, cu cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ.
A arătat în cererea sa că, în fapt, A.G.A. SC N. SA a fost convocată, la data de 20 septembrie 2007, şi întrucât nu a fost întrunit numărul de acţionari, aceasta a avut loc a doua zi, respectiv 21 septembrie 2007, având ca ordine de zi prezentarea informării privind situaţia pierderilor contabile înregistrate în anii 1998, 1999, 2000, însoţită de documentaţia aferentă, prezentarea raportului auditoriului financiar cu privire la situaţia pierderilor financiar-contabile ale societăţii înregistrate pe perioada mai sus menţionată, discuţii pe marginea informării şi auditoriului financiar, aprobarea propunerilor de reducere a capitalului social al SC N. SA cu suma de 9.480.174,2 lei de la 14.220.261,3 lei la 4.740.087,1 lei, inclusiv cu modificările şi completările intervenite prin art. 19 alin. (4) din Legea nr. 259/2007, valoarea fiecărei acţiuni fiind diminuată cu 0,2 lei/acţiune, de la 0,3/acţiune la 0,1 lei/acţiune, aprobarea actului adiţional modificator al actului constitutiv al SC N. SA ca urmare a diminuării capitalului social efectuată exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente perioadei anterioare privatizării integrale a societăţii, respectiv anii 1998, 1999, 2000 precum şi desemnarea persoanei împuternicite să reprezinte SC N. SA pentru întocmirea tuturor formalităţilor privind înregistrarea şi publicarea hotărârilor adoptate de către A.G.E.A. A. precizat în continuare că toate punctele din ordinea de zi au fost adoptate cu un procent de 69,86 din capitalul social al societăţii, reclamantul fiind unul dintre acţionarii care au votat împotriva reducerii capitalului social întrucât această decizie încalcă prevederile legale în vigoare.
În drept a invocat dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi art. 120 din Legea nr. 31/1990 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, susţinând că aceste dispoziţii nu au fost respectate întrucât la 21 septembrie 2007 dreptul de vot al reclamantului a fost încălcat prin faptul că reprezentanţii societăţii i-au recunoscut doar 1.476 de acţiuni, cu consecinţa aceluiaşi număr de drepturi de vot, din totalul de peste 65.000 drepturi de vot şi că SC N. SA fiind o societate cotată la bursă, administratorii societăţii erau obligaţi să solicite un extras de la depozitul central pentru data de 11 septembrie 2007, care să evidenţieze structura capitalului social la data de referinţă stabilită în convocator.
La data de 21 septembrie 2007, administratorii societăţii au prezentat un registru al acţionarilor care nu evidenţia structura reală a numărului de acţiuni deţinut de fiecare dintre acţionari iar accesul în sală a fost validat de angajaţii societăţii care treceau după bunul plac numărul de acţiuni de care beneficia fiecare acţionar aşa încât a susţinut că data de referinţă la care s-a raportat societatea este alta decât cea prevăzut în convocator încălcându-se astfel prevederile art. 120 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia „acţionarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul de acţiuni pe care le posedă", or societatea nedeţinând la data adoptării hotărârii, un extras de la depozitul central care să evidenţieze numărul real de acţiuni al reclamantului i-a fost încălcat dreptul de a-şi exercita dreptul în A.G.E.A., corespunzător numărului de acţiuni deţinute.
A susţinut în continuare nelegalitatea hotărârii adoptate deoarece raportul prezentat de consiliul de administraţie al societăţii a făcut referire la pierderi înregistrate de societate pe o perioadă mai mare de cinci ani, că valoarea pierderilor menţionate de acest raport se ridică la suma de 15.207.558,08 lei aferente anilor 1998, 1999, 2000, 2001 reducerea capitalului urmând a se face cu suma de 9.480.174,20 lei, sumă care nu acoperă pierderile societăţii, motiv pentru care s-a decis ca profitul anilor 2007 şi 2008 să fie folosit pentru recuperarea pierderilor aferente 2002, 2003, chiar dacă nu se ştia la acea dată dacă va exista un profit, restul pierderilor nerecuperate urmând a fi acoperită din profitul net al anilor 2009 şi următorii, hotărârea încălcând prevederile codului fiscal conform căruia recuperarea pierderilor se va face în ordinea înregistrării acestora şi nu aleatoriu, cum a decis în acest caz societatea.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat excepţia puterii lucrului judecat, excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acestei acţiuni, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei semnăturii reclamantului.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din Şedinţa publică din data de 6 februarie 2008 instanţa de fond a respins excepţiile invocate de intimată fiind fixat termen de judecată la 12 martie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 3958 din 19 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant, reţinând că acesta nu a făcut dovada nelegalităţii hotărârii ştiut fiind că nu orice pierdere naşte obligaţia societăţii de a reduce capitalul social ci doar pentru pierderile suferite de activul net al societăţii care se micşorează sub limita capitalului social, caz în care reducerea capitalului social este egal cu valoarea capitalului net pierdut, că hotărârea a fost luată în spiritul dispoziţiilor 69 din Legea nr. 31/1990 care obligă la reducerea capitalului social, dacă activul net contabil este mai mic decât valoarea capitalului social şi a apreciat instanţa că nu s-ar fi putut efectua reducerea capitalului social în valoare de 14.220.261,3 lei cu valoare egală cu cea a pierderilor de 15.207.558 lei, întrucât valoarea capitalului social ar fi devenit egală cu zero situaţie nepermisă în dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi că reducerea capitalului social s-ar fi putut efectua cel mult până la suma de 90.000 lei, urmând ca asociaţii să hotărască fie dizolvarea societăţii fie reintegrarea capitalului social.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) Cod Fiscal, instanţa de fond a reţinut că acesta nu poate constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.E.A. şi, eventual poate atrage sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea obligaţiilor din raportul juridic fiscal ce revin societăţii în calitatea sa contribuabil. A mai reţinut instanţa că inexistenţa beneficiului societăţii datorat acestei decizii excede controlului judiciar, anularea hotărârii putând fi dispusă doar conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei decizii, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 506 din 21 noiembrie 2008.
Curtea a reţinut că nerecunoaşterea numărului de 65.000 de acţiuni ale reclamantului în loc de 1.746 care au fost consemnate în procesul verbal, nu poate atrage nulitatea hotărârii deoarece reclamantul nu deţinea mai mult de 0,001 % din totalul capitalului social, fiind singurul acţionar care a votat împotrivă, votul acestuia neputând influenţa adoptarea hotărârii care a fost luată cu un cvorum de 99,99 % din votul celor prezenţi şi care reprezintă voinţa celor 15.000 acţionari ai societăţii, reclamantul nefăcând dovada vătămării vreunui interes public sau privat al societăţii care să-l îndreptăţească în a solicita anularea hotărârii.
A mai reţinut instanţa de apel că şi cel de-al doilea motiv de nulitate invocat în temeiul art. 26 din Legea nr. 571/2003 urmează a fi respins pentru aceleaşi motive pentru care a fost respins şi de instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs reclamantul a reiterat situaţia de fapt şi de drept prezentată în cererea de chemare în judecată susţinând că atât instanţa de apel cât şi cea de fond nu au analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, că instanţa de apel nu a analizat şi nu a avut în vedere două aspecte extrem de importante evidenţiate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv: structura reală a acţionariatului care nu corespunde cu cea evidenţiată în hotărârea A.G.E.A., imposibilitatea exprimării votului corespunzător acţiunilor deţinute, instanţa de apel neavând în vedere la pronunţarea hotărârii nici prevederile legale privitoare la modul de reducere a capitalului social.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 invocat ca temei de drept al acţiunii, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv putând fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de şedinţă.
Art. 101 alin. (1) din aceeaşi lege, prevede că orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, iar art. 120 din Legea nr. 31/1990 modificată dispune că acţionarii exercită dreptul lor la vot în adunarea generală proporţional cu numărul de acţiuni pe care le posedă cu excepţia prevăzută de art. 101 alin. (2) potrivit căruia actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune.
Raportând aceste dispoziţii legale la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea sau încălcarea greşită a legii, Curtea constată că motivele invocate de recurent în cererea de recurs nu se încadrează în condiţiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Hotărârea nr. 21/2007 a A.G.E.A. SC N. SA a fost adoptată cu un cvorum de 69,86 % din capitalul social al SC N. SA, fiind îndeplinite condiţiile stabilite de art. 115 din Legea nr. 31/1990 modificată şi art. 14 din Statutul SC N. SA, referitoare la validitatea hotărârilor luate în adunările generale extraordinare.
Motivul invocat de recurent în sensul neîndeplinirii condiţiilor cerute de lege privind recunoaşterea numărului de 65.778 drepturi de vot la adoptarea Hotărârii nr. 21/2007 a A.G.E.A. SC N. SA nu are suport legal în a dispune anularea acesteia, deoarece pe de o parte chiar şi în situaţia în care ar fi fost înregistrat cu acest număr de acţiuni faţă de 1.476, reclamantul nu ar fi putut influenţa hotărârea majorităţii de 99,99 % al celor prezenţi, neputând înfrânge voinţa celor 15.000 de acţionari ai societăţii, reclamantul fiind singurul care a votat împotrivă.
Pe de altă parte reclamantul nu a justificat modul în care a fost prejudiciat prin această hotărâre, neprecizând cum şi în ce procent ar fi putut influenţa majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi.
Anularea hotărârii adunării generale este rezultatul neîndeplinirii majorităţii voturilor, nu a înregistrării eronate a numărului de acţiuni deţinute de un acţionar care chiar dacă ar fi fost înregistrate corect nu ar fi putut influenţa validitatea hotărârii, neputând înfrânge majoritatea prevăzută de lege pentru adoptarea unei hotărâri valide a adunării generale extraordinare.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, Curtea constată că articolul mai sus menţionat reglementează pierderile fiscale, dispoziţia alin. (1) teza I reglementând situaţia când „pierderea anuală stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii cinci ani consecutivi" iar teza a II-a statuând că „recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora".
De reţinut este faptul că în motivele invocate de recurent privind încălcarea sau aplicarea greşită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, acesta nu justifică în ce constă nelegalitatea aplicării acestui articol ci doar formulează nişte supoziţii de genul „această reducere a fost adoptată tocmai pentru a acoperi anumite nereguli făcute de acţionarul majoritar", „vom depune în susţinerea prezentului recurs înscrieri care atestă faptul că preşedintele consiliului de administraţie declară că banii la N. sunt doar .. aşa .. pe hârtie .. şi că la fel e şi cu profitul societăţii", aceste susţineri rămânând la stadiul unor simple afirmaţii care nu justifică nelegalitatea aplicării textului de lege menţionat.
Curtea constată că adunarea generală a aprobat reducerea capitalului social al SC N. SA în condiţiile legii, exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente perioadei anterioare privatizării integrale a societăţii respectiv anii 1998, 1999 şi 2000, reducerea efectuându-se prin metoda diminuării valorii nominale a acţiunilor astfel încât să fie păstrată nemodificată ponderea procentuală a participării fiecărui acţionar în structura capitalului social al SC N. SA, că la dosar nu există dovezi cum că reducerea de capital s-ar fi hotărât cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, că s-a analizat şi argumentat necesitatea măsurilor privind reducerea de capital social având în vedere că activul net este mai mic decât valoarea capitalului social şi că acesta nu poate fi redus sub valoarea de 90.000 lei, atribuţia aprobării reducerii capitalului şi acoperirii pierderilor fiind în exclusivitate a adunării generale, problema beneficiului şi dezvoltării societăţii fiind tot de competenţa acesteia, instanţa neputând să se substituie voinţei societare.
Ca urmare se constată că recursul este nefondat şi conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.M. împotriva deciziei nr. 506 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2396/2009. Comercial → |
|---|
