ICCJ. Decizia nr. 2410/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2410/2009
Dosar nr. 7796/2/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 192 din 3 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. 102/2008 s-a luat act de renunţarea reclamantei SC M.T. SRL Otopeni la judecarea acţiunii formulate împotriva pârâtelor A.V.A.S. Bucureşti şi R.A.A.P.P.S. şi totodată reclamanta a fost obligată la plata sumei de 129.044,79 lei cheltuieli de judecată către pârâta A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul arbitral constatând că cererea de renunţare la judecată a fost formulată după comunicarea cererii de arbitrare către pârâtă şi după ce au fost acordate 5 termene de judecată, a aplicat dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., luând act de renunţarea la judecată, dar la cererea pârâtei a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa comercială nr. 21 din 18 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7796/2/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că dispoziţiile art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., nu permit încadrarea criticilor reclamantei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată în cazurile expres prevăzute de lege şi, prin urmare nu pot avea drept efect desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M.T. SRL Otopeni criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 raportat la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că contrar celor reţinute de curtea de apel, dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., sunt imperative în sensul că la acordarea cheltuielilor de judecată instanţa trebuie să ţină seama de criteriile avute în vedere de acest text legal.
Pe de altă parte, argumentul instanţei conform căreia cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi cenzurat pe calea unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale este inadmisibil şi ar avea drept efect restrângerea accesului la justiţie.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele expres şi limitativ prevăzute la lit. a) – i), situaţie în care raportat la criticile formulate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a motivat că problema cuantumului cheltuielilor de judecată nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 364 lit. i), respectiv încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispoziţiilor imperative deoarece normele care reglementează cheltuielile de judecată nu au un atare caracter.
De altfel, nici reclamanta nu a făcut o încadrare în drept a motivelor pentru care a apreciat că se impune desfiinţarea hotărârii arbitrale, situaţie în care prima instanţă examinând acţiunea în limitele fixate de dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., a apreciat justificat că nu există niciun motiv pentru anularea hotărârii arbitrale.
În acest context, se impune şi precizarea că deşi reproşul recurentului vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor rezultă că au fost avute în vedere prevederile al.3 al aceluiaşi articol care indică nişte criterii în funcţie de care judecătorii pot mări sau micşora onorariile avocaţilor.
Cu toate acestea însă în speţă, problema cuantumului cheltuielilor de judecată acordate prin hotărârea arbitrală nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 364 C. proc. civ., şi prin urmare nu poate constitui temei pentru admiterea acţiunii în anulare. Concluzia este impusă de cadrul procesual strict reglementat prin dispoziţiile legale anterior menţionate, accesul la justiţie al reclamantei fiind garantat, însă pentru motivele expres arătate de art. 364 C. proc. civ.
În concluzie, reţinând că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale incidente materiei, pronunţând o hotărâre legală, aceasta va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SRL Otopeni împotriva sentinţei comerciale nr. 21 din 18 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2408/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2411/2009. Comercial → |
|---|
