ICCJ. Decizia nr. 2454/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2454/2009
Dosar nr. 2817/97/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC M. SA DEVA a chemat în judecată pârâtele SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI, SC M.P.C. SRL BUCUREŞTI şi SC G.I. SRL BUCUREŞTI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractelor comerciale, având ca obiect achiziţionarea bunurilor menţionate în facturile fiscale seria FL nr. 8098640/1996 şi seria FL nr. 9098541/1996, cu menţiunea că în realitate societăţile comerciale menţionate în facturi nu există şi nu figurează în baza de date a O.N.R.C.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că cele două contracte sunt lovite de nulitate absolută dat fiind faptul că nu există persoanele juridice contractante, ceea ce echivalează cu lipsa consimţământului şi a capacităţii de a contracta. De asemenea, a susţinut că cele două contracte sunt lovite de nulitate absolută şi faţă de faptul că au la bază o cauză ilicită, pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI „cumpărând" cele două facturi, aşa cum se proceda în acea vreme.
Pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând autoritatea de lucru judecat şi lipsa calităţii procesual pasive a celor două pârâte. De asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 10.000 lei daune morale. În susţinerea autorităţii de lucru judecat susţine că reclamanta a mai introdus acţiune împotriva celor două facturi, soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 2224 din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa nr. 834/ CA din 13 martie 2008, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, respingând şi cererea reconvenţională.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI s-a încheiat contractul de locaţie de gestiune prin care reclamanta a predat în locaţie de gestiune Complexul H.F. din Staţiunea Geoagiu Băi. Contractul a fost încheiat pe trei ani, cu începere din 21 ianuarie 1994, ulterior fiind prelungit până la data de 1 februarie 2000, stabilindu-se un nou raport obligaţional.
Prin HG nr. 696/1999 s-a dispus trecerea cu plată a Complexului H.F. în proprietatea publică a statului, hotărâre asupra căreia instanţa supremă a stabilit că este legală şi a produs efectele juridice între părţi. De asemenea, instanţa a stabilit şi faptul că pârâta SC F.I.E. SRL a primit prin contractul de locaţie de gestiune numai un drept de creanţă.
Ulterior SC F.I.E. SRL a promovat o acţiune împotriva SC M. SA DEVA, pentru acordarea despăgubirilor pentru investiţii şi lucruri achiziţionate, acţiune admisă de către Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 152 din 17 mai 2004, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2968 din 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi JUSTIŢIE
Cu prilejul expertizei tehnice pentru determinarea despăgubirilor s-au avut în vedere şi facturile care formează obiectul cauzei de faţă. Pe de altă parte facturile a căror anulare se solicită a format obiectul judecăţii în dosarul nr. 197/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că despăgubirile morale solicitate nu au fost dovedite.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta SC M. SA DEVA, invocând că scopul prezentului proces nu este anularea celor două facturi, ci a contractelor în sensul de „negotium", facturile făcând dovada respectivelor contracte.
Prin Decizia comercială nr. 118/ A din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei, instanţa de apel a constatat că prin promovarea acţiunii de faţă, reclamanta urmăreşte un interes personal, în legătură cu unele efecte rezultate din contratul de locaţie de gestiune, în concret scopul este legat de faptul că în dosarul nr. 10247/2002 al Tribunalului Hunedoara pârâta SC F.I.E. SRL a promovat o acţiune prin care solicită obligarea reclamantei la plata unor investiţii, litigiul în cadrul căruia pârâta sus-menţionată a invocat încheierea unor contracte comerciale cu pârâtele 2 şi 3 din acest dosar, contracte despre care se susţine că ar fi dovedite cu cele două facturi. Instanţa a concluzionat în sensul că asupra legalităţii celor două facturi a mai existat o judecată (soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 2224/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) iar pe de altă parte reclamanta nu deţine calitate procesuală activă în cauza de faţă, solicitând anularea unor contracte în care nu a fost parte.
Decizia Curţii de Apel Alba Iulia a fost recurată de către reclamanta SC M. SA DEVA, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, admiterea apelului reclamantei şi pe fond admiterea acţiunii.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte invocarea lipsei calităţii procesuale active, însă acţiunea sa vizează constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, care poate fi invocată de către orice persoană interesată care justifică un interes.
De asemenea, instanţa de apel este contradictorie reţinând că există putere de lucru judecat, deşi prin intermediul acţiunii de faţă se solicită anularea unor contracte comerciale şi nu anularea unor facturi ca în dosarul soluţionat irevocabil.
Motivarea este străină de natura pricinii în condiţiile în care se reţine în considerente că în legătură cu despăgubirile solicitate a mai existat un proces, întrucât prin cererea de faţă se solicită anularea unor contracte comerciale având ca obiect achiziţionare de bunuri.
O altă critică este reprezentată de faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivele invocate în susţinerea cererii şi anume societăţile furnizoare, respectiv pârâtele, sunt societăţi care nu există. În situaţia în care nu există persoana juridică, nu există nici consimţământ, ceea ce atrage nulitatea absolută a convenţiilor, potrivit art. 948 C. civ. De asemenea, dacă cele două contracte nu există, nu pot avea capacitatea de a contracta, având la bază şi o cauză ilicită.
În argumentarea motivului încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinută că actele juridice deduse judecăţii sunt contractele comerciale şi nu facturile, motivele fiind de nulitate absolută şi nu de nulitate relativă.
De asemenea, s-a susţinut aplicarea greşită a legii în raport de lipsa calităţii procesuale active şi a puterii de lucru judecat, soluţia care se impunea fiind de respingere a acţiunii ca inadmisibilă şi nu ca nefondată.
Recursul este nefondat.
1. Prima critică vizând existenţa motivelor contradictorii şi străine de natura pricinii este nefondată, întrucât acest motiv de recurs vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Aşadar, recurenta susţine că deşi prezenta acţiune are ca obiect constatarea unei nulităţi absolute a unui act juridic, calitate procesuală activă deţine orice persoană care are un interes, cu toate că instanţa face referire la lipsa calităţii procesuale active de a solicita această nulitate.
Aşadar, motivul invocat nu poate fi reţinut, având în vedere că motivele de fapt şi de drept au fost corect reţinute de către instanţa de apel la adoptarea soluţiei, motive concordante cu actele existente la dosar. Astfel, instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pronunţată pornind de la principiul relativităţii contractelor consacrat de art. 973 C. civ. şi de la excepţiile de la acest principiu.
Prin demonstrarea împrejurării că reclamanta justifică un interes personal în promovarea prezentei acţiuni, în legătură cu un contract încheiat între terţe persoane, instanţa de apel a reţinut că lipseşte calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulităţii absolute a unor contracte în care nu a fost parte.
Cu alte cuvinte, deşi reclamanta invocă cauze de nulitate absolută în susţinerea cererii de chemare în judecată, nu s-a făcut dovada depăşirii sferei interesului personal al părţilor. În mod corect instanţa a stabilit felul nulităţii invocate, în raport de natura interesului ocrotit. Astfel, în raport de scopul promovării prezentei acţiuni s-a stabilit în mod corect faptul că reclamanta urmăreşte un interes personal şi nu se invocă încălcarea unui interes general.
În consecinţă, deşi reclamanta arată că a invocat motive de nulitate absolută, argumentele din considerentele deciziei demonstrează contrariul acestei afirmaţii, instanţa realizând o justă interpretare a felului nulităţii, pornind de la natura interesului ocrotit.
2. Sub aspectul inexistenţei identităţii de obiect între prezenta cauza şi dosarul nr. 179/57/2006 al Tribunalului Hunedoara, soluţionat în mod irevocabil prin Decizia nr. 2224/2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că recurenta face confuzie între puterea lucrului judecat şi autoritatea de lucru judecat.
În această ordine de idei, curtea de apel deşi nu a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în condiţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut că asupra legalităţii celor două facturi fiscale a existat o judecată, chestiunile litigioase care au făcut obiectul judecăţii fiind soluţionate irevocabil. Mai mult decât atât, în cadrul procesului soluţionat de către Tribunalul Hunedoara în sensul respingerii acţiunii, sentinţă rămasă irevocabilă, reclamanta a invocat aceleaşi susţineri, în ceea ce priveşte inexistenţa societăţilor comerciale care deţin calitatea de furnizori în cuprinsul facturilor fiscale şi falsitatea acestora.
3. În accepţiunea motivării străină de natura cauzei nu se încadrează nici susţinerea potrivit căreia prin prezenta acţiune se solicită nulitatea absolută a unor contracte comerciale şi nu a unor facturi, întrucât aceasta reprezintă o chestiune legată de culpa reclamantei care în cadrul procesului ce a format obiectul dosarului nr. 10116/2004, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând valoarea lucrărilor de investiţii făcute la Hotelul F. din Geoagiu, nu a făcut apărări în ceea ce priveşte nulitatea actelor de achiziţie.
4. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nepronunţarea instanţei asupra motivelor de nulitate absolută invocate în susţinerea cererii, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect nu a procedat la analizarea acestor motive, privind lipsa consimţământului şi a cauzei false la încheierea actului, în condiţiile în care reclamanta nu şi-a justificat calitatea procesuală activă în formularea cererii de faţă. În această situaţie, excepţia instituită de art. 973 C. civ., nu a fost demonstrată, motiv pentru care instanţa nu poate analiza pe fond motivele invocate.
În raport de aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea cererii de faţă şi în raport de cererea formulată de către intimată, privind plata cheltuielilor de judecată în recurs, urmează să admită cererea şi să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate, conform art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M. SA DEVA împotriva deciziei comerciale nr. 118/ A din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Obligă recurenta SC M. SA DEVA la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2453/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2456/2009. Comercial → |
|---|
